Apariția Fabricii de Pensule în 2009 a creat ceea ce am putea numi „posibilitatea unei posibilități palpabile”, un precedent cultural care se impunea prin coprezența practicilor de lucru, prin conlucrarea unor artiști diferiți care reușeau, împreună, să-și definească apartenența la un spațiu comun. Din afară așa se vedeau lucrurile. Fabrica de Pensule era un model de parteneriat artistic, un spațiu aspirațional care se definea prin fluidizarea discursurilor și formelor de creație. Erodarea conlucrării, primatul unui poziții sau al alteia, falimentul aparenței, cel puțin de la un punct încolo, și-au pus amprenta pe un construct social și artistic care își epuizează posibilitatea continuității în formatul în care a apărut. Astăzi asistăm la o sciziune în interiorul organizațiilor care formau Federația Fabrica de Pensule, care reprezintă, cu siguranță, un moment de cotitură în structurarea unui nou mod de definire a practicilor, discursurilor și modului de producție.

Vă prezentăm în continuare două interviuri: unul cu artiștii și galeriștii Florin Ștefan, Zsolt Berszán, Sorin Neamțu, Daria Dumitrescu, Radu Comșa – fondatorii noii Federații a Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP), și un al doilea interviu cu Miki Braniște – membră în consiliul director al Federației Fabrica de Pensule și director al Festivalului  Temps d`images și Istvan Szakáts – președinte Federația Fabrica de Pensule (Mihaela Michailov).

 

Redefinirea Fabricii nu mai putea să întârzie

Interviu cu Florin Ștefan, Zsolt Berszán, Sorin Neamțu, Daria Dumitrescu, Radu Comșa

Ce v-a determinat să creați, în 2009, alături de alți artiștii și organizați, Federația Fabrica de Pensule? De ce ați simțit că este necesară o structură care să mizeze pe colaborarea între mai mulți artiști din domenii diferite, între mai multe organizații cu profiluri înrudite?

La început, nu s-a gândit în termeni de colaborare, dar lucrurile au decurs în mod firesc înspre asta. Să lămurim însă mai întâi contextul. Federația Fabrica de Pensule a fost constituită în 2009 de un număr total de 7 membri. Vorbim aici de asociații și fundații, pentru că persoane fizice nu pot intra într-o asemenea formulă de organizare, respectiv de Asociația Sabot, Fundația Altart, Asociația GroundFloor Group, Asociația Artlink, Asociația Arta Capoeira, Asociația Art-Hoc și Asociația Grupa Mică. La sfârșitul anului 2015, după plecarea Asociațiilor Art-Hoc și Grupa Mică din fabrică, Federația mai avea, teoretic, 5 membri. Spun teoretic, pentru că Asociația Sabot s-a alăturat între timp Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP), care a fost constituită în ianuarie 2016 de către 5 asociații, care au spații de lucru închiriate în fabrica de pensule: Fundația Culturală Intact, Asociația Baril, Asociația Bazis, Asociația Sabot și Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule.

Revenind la întrebare, imediat după ce Galeria Sabot și-a stabilit spațiul expozițional în clădirea fostei fabrici de pensule, multe alte organizații și artiști au urmat-o și, la scurt timp, au decis împreună că ar fi benefică gruparea organizațiilor în suprastructura numită Federația Fabrica de Pensule.

Federația a fost gândită, în primul rând, pentru a ajuta la negocierea unui preț mai bun pentru închirierea întregii clădiri și, în al doilea rând, pentru a ajuta membrii comunității să acceseze mai ușor linii de finanțare și să comunice unitar cu exteriorul. Condiția coexistenței într-un asemenea organism – pe care cel puțin unii dintre fondatori au enunțat-o răspicat cu fiecare ocazie – era ca numele comun FABRICA DE PENSULE să nu fie folosit niciodată în aplicații care interesau, fragmentar, doar o parte a comunității, iar imaginea și munca membrilor comunității să nu fie pusă în slujba unor interese personale sau de grup.

Lucrurile nu s-au întâmplat în timp așa cum s-a sperat, și credem că asta vine, în principal, din proasta definire a „ce este Fabrica”  în contextul unei comunități care e compusă, în mare majoritate, din artiști vizuali și galerii/spații de artă.

Când au apărut primele disensiuni cu o parte dintre colegii voștri din celelalte organizații din Fabrica de Pensule și ce a stat la baza lor?

Disensiunile au existat, probabil, dintotdeauna, pentru că preocupările organizațiilor membre ale Federației nu coincideau. Pentru unii, identitatea comună a devenit factor generator de putere și de influență locală, în vreme ce alții au ales să-și continue treaba în clădirea fabricii, independent de structura comună, și să-și finanțeze proiectele din propriile buzunare. E bine să se înțeleagă că Fabrica de Pensule (compusă în mare parte din nemembri în Federație) are peste 60 de locatari, iar structura Federației Fabrica de Pensule nu a reflectat niciodată în mod fidel această realitate.

Au apărut probleme în momentul în care consiliul director al Federației (neconstituit în mod statutar) a început să decidă aplicarea la diverse programe de finanțare fără consultarea comunității și fără acordul tuturor membrilor ei. Ne-am trezit, mulți dintre noi, cu portofoliul și munca independentă a organizațiilor noastre, folosite pe post de „descriere a proiectului” în diverse aplicații, pentru ca, mai apoi, proiectele noastre să nu fie sprijinite de Federație.

De ce vi s-a părut important, la începutul lui 2016, să creați două noi structuri – Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule și Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule? Devenise imposibil să lucrați sub umbrela aceleiași structuri?

Colaborarea cu Federația, respectiv cu cei care se erijaseră în reprezentați publici ai fabricii, devenise imposibilă și irelevantă pentru mare parte a celor care reprezentam artele vizuale în fabrica de pensule. Nu numai că Federația Fabrica de Pensule ajunsese să monopolizeze distribuția imaginii fabricii în exterior, dar imaginea asta a început să reflecte în mod discreționar doar o parte a comunității, în special zona artelor spectacolului.

Au existat momente în care viziunile voastre artistice, modul de administrare și de producție au fost radical diferite?

Într-o comunitate artistică, viziunile nu numai că diferă, dar se și pot schimba de la o zi la alta. Într-un cadru instituțional însă, lucrurile nu pot fi lăsate chiar la voia întâmplării. Modul în care a fost gestionată Federația Fabrica de Pensule de-a lungul celor 6 ani de activitate nu putea decât să ne alarmeze: cu un președinte autoproclamat, în persoana activistului István Szakáts; cu un consiliu director desemnat de o parte a comunității (și nu votat în adunarea generală a Federației, așa cum ar fi statutar); cu finanțări venite pentru o mică parte a comunității în urma unor aplicații secrete etc.

Nu credem ca are rost să mai insistăm asupra motivelor – sunt mult prea multe. Cert e că redefinirea Fabricii nu mai putea să întârzie, așa că ne-am însușit noi sarcina asta, deloc ușoară, de a reformula contextul comun și principiile care credem că trebuie să ne guverneze coabitarea de acum înainte.

Într-un comunicat recent – http://fabricadepensule.ro/2016/02/comunicat-federatia-fabrica-de-pensule/, vi s-a reproșat că ați înregistrat, pe ascuns, numele „Fabrica de Pensule” și logoul Federației în spațiul comunitar (OHIM), că ați preluat ilegal logoul utilizat în marca înregistrată, el fiind proprietatea intelectuală a Federației Fabrica de Pensule din 2010. Cum răspundeți acestor reproșuri și ce v-a determinat să acționați așa?

FGAFP deține și protejează astăzi marca Fabrica de Pensule. Demersul s-a făcut respectând îndeaproape toate prevederile legale în materie. Nu credem că mai trebuie să insistăm asupra faptului că marca putea și chiar trebuia să fie înregistrată de mult de către Federația Fabrica de Pensule.

Faptul că sigla şi marca nu au fost înregistrate până acum nu face decât să dovedească amatorismul maxim în managementul Federației Fabrica de Pensule. Iar faptul ca marca e, în sfârșit, deținută și protejată de o instituție din Fabrica de Pensule e un gest de intrare în normalitate.

La prestigiul acestei mărci am pus umărul cu toții, ca urmare nu ne-am însușit ilegal un bun al altcuiva. Este important să se știe că această marcă a fost cesionată de cei care au înregistrat-o la OHIM Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP), ca urmare oricare artist sau galerie membră a FGAFP o poate folosi.

Ați făcut în luarea voastră de poziție următoarea afirmație: „nu vrem să fie implicat numele Fabrica de Pensule în vreo acţiune politică sau activistă şi nu ne dorim să se aplice pentru proiecte care nu privesc toată comunitatea”. Poți să precizezi exact la ce acțiuni concrete te referi și de ce crezi că demersurile de artă politică și artă activistă nu sunt relevante pentru Fabrica de Pensule?

Ne referim strict la activități politice. Numele unei întregi comunități (peste 35 de artiști, 9 galerii, 8 organizații) nu trebuie folosit în sprijinul unor poziții individuale asumate politic. Nu e vorba despre diverse formule de activism cultural-social-politic, practicate de artiști în spațiul public sau privat, ci, spre exemplu, de implicarea numelui comun în construcția imaginii personale a președintelui Federației Fabrica de Pensule, Istvan Szakats (care a încercat deja să candideze la funcția de consilier al Consiliului Local Cluj-Napoca și are, în continuare, aspirații politice). Demersurile de artă politică și artă activistă sunt indiscutabil relevante pentru Fabrica de Pensule, ca dovadă că fiecare dintre noi a colaborat și intenționează să colaboreze în continuare cu artiști angajați în proiecte sociale și chiar politice (doar două exemple: Blue Noses la Bazis sau Noa Gur la Sabot)

Cine face parte din Federația recent creată și care sunt proiectele pe care le veți face în următoarea perioadă?

Din Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule fac parte Fundația Culturală Intact, Asociația Baril, Asociația Bazis, Asociația Sabot și Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule.

Proiectele următoare sunt cel puțin la fel de ambițioase ca cele trecute, dar se vor adresa mult mai clar artelor vizuale. În paralel cu expozițiile noastre și cu colaborările pe care le avem de ani buni cu artiștii din fabrică și din afara ei, vom încerca să dezvoltăm un program educativ cât mai divers și să inițiem o serie de evenimente colaterale care să facă din arta contemporană un domeniu accesibil publicului larg.

Care este contextul în care funcționează/ co-există grupurile artiștilor vizuali din Cluj? Există niște disensiuni care au contribuit și ele la sciziunea voastră?

Să spunem că există un pol de putere simbolică în fabrică, reprezentat de Galeria Plan B și de artiștii ei, de cei deja consacrați internațional. Beneficiind de această percepție publică, au avut și avantajul comunicării discreționare făcută de Federația Fabrica de Pensule, care a promovat de cele mai multe ori doar artiștii apropiați comitetului director. Apoi, există ceilalți, artiști tineri, mult mai mulți la număr, aflați încă la începutul carierei. Ei sunt cei care au nevoie de susținere și de sprijin acum, dar tot ei cad cel mai ușor în capcana promisiunilor financiare și a micilor șantaje. Pentru ei s-a constituit Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule, pentru ca, în sfârșit, să se poată poziționa în raport cu celelalte instituții din fabrică și să-și ia propriile decizii independent.

Cum vedeți implicarea noii Federații create în proiectele Capitalei Culturale?

Ne dorim extrem de mult să contribuim la proiectele Capitalei Culturale. Merităm să fim parte din asta și, mai mult decât atât, știm că o putem face. Modul în care vom fi implicați va putea fi detaliat ulterior unor discuții și decizii specifice.

Interviu realizat de MIHAELA MICHAILOV

 

CD-ul Fabricii a fost mereu pe un feeling comunitarian, concentrat pe redistribuire

Interviu cu MIKI BRANIȘTE și ISTVÁN SZAKÁTAS

Aș vrea să-mi spui, pe scurt, care este statutul Fabricii de Pensule, cum a luat naștere – în 2009 – și cum a fost gândită misiunea Fabricii și a Federației Fabrica de Pensule, din perspectiva ta?

ISTVÁN SZAKÁTAS: Atunci când am pornit proiectul Fabrica de Pensule, am discutat îndelung ce tip de asociere să alegem. Majoritatea fiind oeng-iști, ne-a venit aproape by default să optăm între fundație, asociație și federație. Am ales forma federativă, și am înființat Federația Fabrica de Pensule. Dar aici cred că e important să distingem între misiunea Federației și misiunea Fabricii. Anume, Federația are o misiune fixă, prinsă în chihlimbarul actelor statutare, acea de a sprijini artiștii, de a dezvolta sectorul etc. Idei oarecum generale. Fabrica în sine (la o primă aproximare, comunitatea Fabricii), în schimb, are o misiune fluidă, nedefinită și probabil niciodată definibilă. Ideile care apar în acest spațiu nu sunt aproape niciodată generale, ci sunt aproape mereu particulare, concrete. Această diferență a reprezentat mereu un potențial de disensiune, iar concret, cei trei, Daria Dumitrescu, Florin Ștefan și Berszán Zsolt aproape că făceau un sport din a prelua prevederi generale din statut, a le da o interpretare personală și personalizată și a veni cu acestea într-un stil revendicativ.

Cum au evoluat relațiile dintre asociațiile și grupurile de artiști care coabitează în Fabrica de Pensule și ce tipuri de proiecte comune ați creat?

MIKI BRANIȘTE: Îmi aduc aminte cu plăcere momentul septembrie-octombrie 2009, când zugrăveam împreună pereții spațiilor și coridoarelor, când am făcut cu toții un efort enorm pentru a curăța locul și a-l face trăibil, vizitabil, prietenos publicului. Radu Comșa (acum președintele noii asociații care își propune să reprezinte o parte din artiștii din Fabrică) ne dădea sfaturi pentru cele mai bune materiale preț/calitate și ne-a ajutat să economisim, căci veneam cu bani de acasă. Singurul loc curat la etajul unde eram noi pe atunci era atelierul lui Șerban Savu, care ne chema la cafea și verificam statusul amenajărilor la fiecare ca să terminăm la timp. O parte din acea plăcere de a pune mâna împreună și a vedea că iese ceva din treaba asta a rămas și e vizibilă la diferite niveluri, dar în grupuri mai restrânse.

Am încercat să forțăm cât mai puțin colaborările și să lăsăm artiștii să se pună laolaltă în mod natural. În 2009, în timpul festivalului Temps d`images, am realizat două proiecte interdisciplinare de tipul unui laborator de cercetare, invitându-le pe coregrafele Mădălina Dan și Alexandra Pirici să colaboreze cu Ciprian Mureșan, respectiv Alex Mirutziu, artist reprezentat de Galeria Sabot. Performance-urile realizate au rămas și acum în memoria publicului. În anul 2011, Gianina Cărbunariu, regizoare, a lucrat împreună cu Ciprian Mureșan la realizarea spectacolului X mm din Y km, creat tot în cadrul Temps d`images. Apoi, desigur, sunt colaborări bazate pe afinități elective: Ciprian Mureșan care face lucrări inspirate sau în oglindă cu Șerban Savu, Cristina Gagiu are tablouri inspirate de un moment inedit la Fabrica, când vreo 20 de participanți la un atelier de dans repetau în curtea Fabricii. Îmi aduc aminte de seria de miniaturi ale Oanei Fărcaș, cu portrete ale colegilor din Fabrică,  de designerul Istvan Câmpan care a colaborat cu coregrafii și regizorii cu care am lucrat noi, creând costume pentru performeri. Maria Brudașca, artist vizual, și Dan Aga, muzician, lucrează la animații și performance-uri live. Alt exemplu este creația spectacolului Parallel, produs de colegii de la GroundFloor Group și co-produs de ColectivA prin Temps d`images. Dan Aga a creat muzica pentru Parallel. Anul acesta ne gândim să colaborăm cu Cristian Rusu pentru un performance nou. Acestea sunt, de exemplu, câteva activități care au fost rodul colaborării între doi artiști sau două entități. Din 2010 am început un proiect de genul „porților deschise”, numit 3 Schimburi la Fabrica de Pensule. Toată lumea care dorea să ia parte la proiect a fost invitată să participe, deschizănd galeria, atelierul, prezentând concerte sau spectacole. Acest proiect s-a desfășurat anual, având o intensitate mai mare sau mai mică, după implicarea colegilor din Fabrică. O altă activitate care să aducă împreună artiști din Fabrică, dar și publicul, a fost lansarea vernisajelor în aceeași zi, Fabrica bucurându-se atunci de un aflux de public foarte mare. Pentru partea de artele spectacolului, am organizat la Studioul Fabricii o stagiune de spectacole sub numele de Linia de Producție, unde am invitat, pe lângă spectacole produse de membri ai Fabricii, și spectacole create de alte companii de teatru independent din Cluj sau din alte orașe. Un alt proiect care ne-a unit competențele în zona managerială este Școala de vară de management cultural, unde 4 manageri culturali din Fabrică transmiteau, fără să se concureze, mai departe, cunoștințele lor către tineri interesați de această zonă.

Cred că pentru cei care lucrează în artele spectacolului este mai ușor să lucreze în grup, să împartă munca cu alții, și inclusiv să creadă în colectiv. Un spectacol are nevoie de multă lume ca să se poată realiza și fiecare participant la un proiect vede sensul prezenței ceiluilalt. În artele vizuale se lucrează mai mult individual și e un proces de creație în care nu e nevoie de mai mult decât de un singur autor sau participanți. Deci, există moduri de producție artistică diferite prin însăși natura domeniilor de activitate și e firesc să fie așa. Artiștii din zona artelor performative au o deschidere mai mare către creații colective și către munca în comun datorită modului de producție în care funcționează. Dar nu e obligatoriu pentru nimeni să lucreze așa, nu impune nimeni un singur model de lucru. Am spus în repetate rânduri că atâta vreme cât ne respectăm munca și modul ei de realizare împreună, cu diferențele dintre noi, ne vom da seama în ce constă puterea noastră colectivă.

Când au apărut primele disensiuni între voi și care a fost fundamentul acestor disensiuni?

M.B.: Cred că disensiunile au venit pe fondul neîncrederii unor persoane în capacitatea celorlalți de a fi sinceri și loiali proiectului inițial. Era un proiect inedit pentru toți și am învățat făcând. Bine, îmi aduc aminte că, în 2010, după ce Corina Bucea a câștigat bursa Gabriela Tudor pentru tineri manageri culturali, care consta într-un training la Londra, Daria Dumitrescu a contestat calitatea de manager a Fabricii de Pensule în virtutea căreia primise bursa. Corina lucrase deja extrem de mult pentru Fabrica (ca număr de ore pe zi) și era foarte dedicată proiectului, era omul care se ocupa de la partea de administrativ, la coordonare de evenimente, scris proiecte, asigura comunicarea internă și externă, reprezenta Fabrica în diverse contexte locale și naționale. În opinia multora dintre noi, era absolut legitim să fie numită managerul Fabricii de Pensule, și am trecut peste acest hop deși a lăsat în urmă umilire. Gândindu-mă acum la situația de atunci, văd germenii conflictului care urma să crească în timp.

Primele mari disensiuni au apărut la sfârșitul anului 2012, după reamenajarea zonei de hol-bibliotecă-bucătărie, și apoi am auzit „pe coridoare” cum că unii ș-ar fi renovat băile din acei bani. De atunci, o parte dintre acești colegi care au înființat noile structuri, au început să critice în mod sistematic orice activitate realizată de echipa de management sau de Consiliul Director. Din păcate, persoanele care au criticat nu s-au implicat de-a lungul timpului în alte activități sau, în cazul de față, nu au contribuit la finalizarea lucrărilor, deși am comunicat de mai multe ori că avem nevoie de ajutor și de mai multe mâini. Auto-plasarea în afară a dăunat cel mai mult în acest construct colectiv al Fabricii de Pensule. Continuarea disensiunilor a venit  pe acest fond de auto-plasare în afară, prin lipsa de implicare în activitățile din Fabrică. Pe de altă parte, avem colegi care au venit ulterior în spațiul Fabricii, dintre care unii au înțeles spiritul comunitar existent și s-au integrat, iar alții par să nu înțeleagă mizele de a fi împreună dincolo de finanțări sau de niște vizite din partea unor curatori importanți. Și pentru că tot se plângeau „colegii” noștri că nu au fost sprijiniți de Federația Fabrica de Pensule, aș aminti că în urma licitației Tajan din Paris 2013, unde artiști din Fabrică, și nu numai, au donat lucrări pentru a putea dezvolta activitățile generate în acest spațiu, Galeria Sabot a primit peste 15.000 Euro, iar Sapțiul Intact a primit 10.000 Euro, fiind entitățile care s-au bucurat de cel mai important ajutor.

De-a lungul anilor, Fabrica a devenit cel mai atrăgător centru pentru mediul artistic clujean și e normal să vrei să faci parte din el. Însă cred că e necesar să înțelegi ce-i leagă pe oamenii de acolo, ce valori comune au, dacă rezonezi cu ele, ce afinități sunt între tine și cei deja acolo. Fără acestă atenție față de locatarii pe care îi găsești la fața locului și care s-au constituit ca grup pe anumite baze, ai pierdut startul integrării în acel colectiv. Ne-am dorit un spațiu interdisciplinar în care să te bucuri de diversitatea zonelor artistice existente, să poți lucra liber fără să te intoxici pe coridoare de la povești fantasmagorice. Toată lumea are de câștigat din alăturarea lumilor artistice vizuale și performative, mai ales că acestea nu se prea intersectau, și nici publicul acestora, când noi am demarat proiectul.

Când ai aflat că se creează două noi structuri în interiorul Fabricii și ce implică, de fapt, existența lor în dinamica Fabricii? E vorba de o sciziue ideologică, financiară, artistică? Câte puțin din fiecare?

I.S.: Am aflat în 13 ianuarie 2016, accidental, de la o colegă, care a auzit că Radu Comșa (de la Galeria Sabot) umblă cu o listă prin ateliere să culeagă adeziuni pentru ceva numit Asociația Artiștilor de la Fabrica de Pensule. La câteva zile după ce am aflat mai multe și am dat în vileag confiscarea logoului pe grupul yahoo al fabricii, Daria Dumitrescu a și scris pe grup, dezvăluind intențiile lor constructive, și acolo menționa și înființarea Federației Galeriilor și a Artistilor din Fabrica de Pensule.

Sciziune ideologică? Nu cunosc gândirea de grup de azi a inițiatorilor FGAFP sau AAFP (de fapt sunt cam aceiași oameni în spate). Îmi amintesc, în schimb, de pozițiile lor individuale din trecut, din ședințe. Acestea erau pe un feeling libertarian, concentrat pe acumulare. CD-ul Fabricii a fost mereu pe un feeling comunitarian, concentrat pe redistribuire.

Sciziune financiară? Bineînțeles. Dacă e ceva comun între Daria Dumitrescu, Florin Ștefan și Berszán Zsolt e convingerea lor că la Fabrică se fură. Sunt legendare hărțuirile lor cu managerul Fabricii, că cică și-ar fi făcut baia din banii fabricii. Vreo dovadă, niciodată, pentru nimic. Zvonuri, insinuări în schimb cu tonele. La un moment dat au trimis o scrisoare la Ministerul Culturii, un document de 10 puncte, că vezi doamne e super mișmaș la Fabrică, cu banii pe un proiect finanțat din fonduri norvegiene. Ca urmare am cărat documente la București luni de zile. Până la urmă s-a dovedit că toate cele zece puncte nu se regăseau în realitate. Acum, că vor ei acces la mai multe resurse, e evident. În sensul ăsta, da, vorbim de o luptă politică.

Sciziune artistică? Aici nu vorbim de curente și trenduri. Aici vorbim de poziționare în lumea artei și mai ales pe piața artei – o lume puternic ierarhizată, marcată de lupte de putere. Vorbim de reputație. Vorbim de bani. Vorbim de realizare și nerealizare. Corolar, vorbim și de ură, invidie, și orgoliu. Motivele astea individuale sunt extrem de importante în cazul nostru. Spre exemplu, Daria Dumitrescu are o ură manifestată sistematic împotriva lui Mihai Pop de la Galeria Plan B. Că distruge sorți artistice. Că e un Machiavelli. Că e o nevertebrată etc. Pot să mai dau încă câteva zeci de citate din mailurile ei de pe grup. Florin Ștefan și Berszán Zsolt sunt mai în spate, dar nu-s foarte departe nici ei în debit.

N-ați avut deloc discuții cu cei care au decis să formeze noi cadre asociative? Ce crezi că a motivat demersul lor?

I.S.: Discuții pe viu după acest moment, nu. Au avut loc câteva schimburi de mailuri pe grup. Îmi plac astea. Pe grup e mai transparent și mai participativ, mai cu potențial de angajare pentru membri comunității. Ce i-a motivat? Setea de putere. Punct.

Care vor fi efectele acestei rupturi? Cum vor fi afectate proiectele în desfășurare și proiectele viitoare pe care le-ați conceput la Fabrică alături de cei cu care ai rămas în aceeași echipă de creație?

M.B.: Cred ca această problemă merge dincolo de porțile Fabricii de Pensule și a imaginii ei, este o situație regretabilă pentru oraș în contextul candidaturii Clujului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, existența acestui spațiu interdisciplinar fiind unul din atuurile orașului. De asemenea, unii artiști s-au simțit manipulați când au fost invitați să facă parte din noua asociație, descoperind ulterior informația despre înregistrarea mărcii de către cele trei persoane. Toată această situație a bulversat locatarii Fabricii de Pensule. Eu cred că situația așa cum e ea, nu aduce nimic bun pentru nimeni. Ruptura existentă este dublată de cerința reprezentanților noilor entități de a ne separa între artele vizuale, auto-denumindu-se „divizia artelor vizuale”, și restul, adică neaderenții la proiectul lor, și noi să devenim „divizia artelor spectacolului”. Însă printre neaderenți sunt o mulțime de artiști vizuali care nu vor să devină performeri la cererea unui grup de persoane (sic). Noi dorim să continuăm proiectul colectiv interdisciplinar și poate că acest context ne va ajuta să ne dăm seama cu maturitate de ce vrem să fim împreună, căci perioada de entuziasm romantic a trecut. Am avut și bune și rele, ar trebui să știm cine suntem și de ce ne bazăm unii pe alții. Fabrica nu constă doar în ziduri și pardosele elegante, ci în spiritul creat din interacțiunea dintre oameni. Spațiul este foarte important, el a creat contextul favorabil dezvoltării proiectului. Aș dori să menționez că directorul firmei Perom S.A., care deține Fabrica, d-nul Mircea Filip, a fost întotdeauna foarte deschis la propunerile noastre și este un bun partener, sprijinind Fabrica de-a lungul anilor.

Acest conflict este o lovitură de imagine pentru Fabrica de Pensule și organizațiile din interiorul acesteia, indiferent de partea pe care o susțin, poate chiar pentru Perom S.A. Sincer, eu nu văd niciun câștigător în situația dată. Partenerii noștri probabil vor fi mai atenți și precauți, poate nu vor mai avea încredere în acest proiect. Iar încrederea s-a construit în timp și a fost validată de munca depusă de fiecare dintre noi.

Legat de proiectele Colectiv A, unele sunt dependente de spațiile din Fabrică, precum producțiile de spectacole, prezentări de spectacole, festivalul Temps d`Images. Pentru Festival există posibilitatea de a prezenta spectacole și în alte spații, dar pentru producții și rezidențe, noi avem nevoie de sala de spectacole pe timp mai lung, ori în Cluj, se știe, sunt insuficiente săli de spectacole. Mai avem un proiect mare, La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur, care se desfășoară în alt cartier și nu depinde de relația cu Fabrica.

O să ducem la capăt proiectele începute de federația inițială, care au ca termen de finalizare anul 2016, și, în același timp, lucrăm la redefinirea structurii acesteia și a proiectului comun.

Crezi că această sciziune compromite, epuizează, distruge modelul de practică asociativă și de discurs colaborativ, intersecțional, pe care se baza impunerea artistică a Fabrcii de Pensule în spațiul public sau, dimpotrivă, lămurește clar niște poziții și creează niște distincții care oricum s-ar fi evidențiat până la urmă?

I.S.: Sciziunea asta crează două tabere în Fabrică. Nu e o sciziune ideologică, deși se pot găsi clustere de afinități în amândouă tabere. Înainte de orice altceva, e o sciziune între ăștia și ăilalți – unde ăștia sunt mai comunitarieni, iar ăilalți sunt mai libertarieni. Ăștia o să-și continue discursul colaborativ și intersecțional. Ăilalți nu, mai ales că nu au făcut asta într-un mod autentic niciodată. Dar eu sunt chiar curios cum o să-și construiască identitatea colectivă în viitor. Poți trăi o viață întreagă din ură, din a te defini ca fiind împotriva la ceva sau cineva. Sunt partide care o duc bine mersi de ani buni așa. Dar ăsta e un discurs atât de sărăcăcios încât nu cred că o să fie foarte atractiv. Eu unul nu pot și nu aș putea lucra într-un mediu bazat pe râcă și ură.

Cum vezi relația pe care Colectiv A și alte grupuri din Fabrică o au cu proiectul Capitalei Culturale?

M.B.: Colectiv A este membră a Asociației „Cluj Capitală Culturală Europeană 2021” și a contribuit și va contribui cu plăcere la finalizarea aplicației atâta vreme cât ne identificăm cu procesul de lucru și propunerile făcute. Susținem acest demers pentru că ne-am regăsit în modul de lucru propus de echipa de proiect din care fac parte și Rarița Zbranca, și Istvan Szakats. Am apreciat modul de lucru imprimat de cei doi colegi, bazat pe participare și incluziune. Pentru a defini conceptul și sloganul candidaturii, asociația a invitat mai mulți operatori culturali relevanți pentru Cluj și implicați în diverse acțiuni pentru oraș – să contribuie la dezvoltarea acestora. A fost o mișcare strategică foarte bună, ulterior operatorii regăsindu-se în acest proiect tocmai datorită incluziunii de care a dat dovadă asociația. Eu nu cred că într-o structură poți lucra într-un mod participativ, iar în alta ești lipsit de transparență și ții resursele pentru tine, iei decizii peste capul altora etc. De aceea, chiar dacă la un moment dat nu mai poți să fii întodeauna peace & love, după ce ești înfierat la fiecare ședintă, cred că totuși realizările publice ale acestor persoane (premiul AFCN pentru Rarița Zbranca și calificarea Clujului pentru ultima etapă a concursului la care au contribuit în egală măsură) arată profesionalism. Sunt mai mulți colegi din Fabrică care s-au implicat în procesul de structurare a candidaturii Cluj 2021 și probabil că și ei văd lucrurile în mod similar.