de Valentina Iancu

Munca istoricului de artă, preocupat de creația contemporană, este condiționată și determinată de producția artistică existentă. Este prima încercare de a expune cu intenția de a teoretiza și aborda critic propriile practici curatoriale din proiecte recente. Voi încerca o expunere cât mai simplă care să clarifice cititorului metodele de lucru, apropierea teoretică și contextul în care am produs unele expoziții tematice al căror scop asumat a fost lupta anti-discriminare.

Învățământul universitar teoretic din sectorul artelor vizuale este dominat de intenția evidentă de a forma o elită. Suntem șlefuiți atent să ne valorificăm, într-un turn de fildeș, privilegiul unei cunoașteri superioare. Pe băncile facultății, arta separată de istorie și prezentată ca o succesiune de reușite ale unor nume mari, istrumentalizează orgoliul puterii. Discursul unanim al „vedetelor” scenei culturale – de la periferia gălăgioasă (corul) politicienilor) – menține arta în sfera dominației ideologiei esteticului, aparent separată de un dialog cu realitatea socio-politică a lumii.

Scena artistică autohtonă se remarcă printr-o reticență problematică față de orice apropiere de social și politic. Experiența comunistă, rememorată ca traumă colectivă, legitimează arta ne-critică, apolitică și mai ales „frumoasă.” Arta vizuală contemporană îmbracă formele life-style-ului capitalist, mizând pe reciclarea discursurilor estetice ale secolului trecut.

Valorile artei contemporane, revendicate exclusiv din sfera esteticului și implicit subordonate tendințelor neoliberale și conservatoare, ignoră realitatea lumii. Ieșită de pe băncile facultății, am gândit arta non-transgresiv, considerând drept încheiate revoluțiile artistice. Schimbarea metodelor de lucru și a perspectivei politice asupra artei a venit dintr-o experiență personală, violentă, care m-a pus față în față cu discriminarea. Marginalizarea minorităților etnice, sexuale și de gen este una dintre problemele societății actuale la care asist zilnic. Sloganul „indiferența hrănește violența” a fost motivația principală pentru a renunța la o serie de privilegii în favoarea unei munci oneste și (sper) relevante pentru societatea românească.

Primul proiect de cercetare concretizat printr-o expoziție pe tema discriminării l-am inițiat în 2010 și finalizat în 2011, împreună cu Simona Vilău. SilenceKills/ro/discrimination.files a fost un experiment, determinat de o masă rotundă cu discuții libere pe care am organizat-o la Institutul Național pentru  Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” în 2010. Împreună cu artiști tineri, în urma întâlnirilor cu supraviețuitori ai Ho­locaustului sau cercetători ai unor teme care investighează abuzuri împotriva oamenilor am început să construim un proiect care să reprezinte ipostaze ale discriminării pe care o observăm în jurul nostru, sau, ignoranți fiind, o practicăm. A fost o expoziţie – pilot, care își propunea să ne facă mai atenți la discursurile noastre și la ceea ce legitimează, involuntar, nepar­ticiparea noastră. Timp de aproape un an am lucrat împreună cu Simona Vilău la documentare și am facilitat accesul unor artiști la cât mai multe perspective asupra raporturilor majori­tate-minoritate.

Am abordat discriminarea ca problemă socială, cu un me­canism de formare și de acțiune comun indiferent de forma  în care se manifestă. Discursul bazat pe ură, asociat ideolo­giilor de extremă dreaptă, transformă minorităţile în victime ale normalităţii. SillenceKills/ro/discrimination.files mi-a deschis o direcţie nouă de cercetare, subordonată unei nevoi fragile: dreptatea socială. În acest proiect am început colabo­rarea cu Asociația ACCEPT, continuată și dezvoltată în proiecte ulterioare.

În România, homosexualitatea a fost inclusă în Codul Penal din 1936 și a rămas criminalizată, sub diverse forme, până în 2002. Scoaterea articolului 200 din Codul Penal nu a schimbat mentalitatea formată în cel puțin un secol de oprimare și ex­cludere a comunităţii LGBT. Spre deosebire de alte tipuri de dis­criminare, homofobia şi transfobia depășesc barierele ideologi­ilor. „În această societate nimeni nu este pregătit să recunoască homosexualilor libertatea. Ei sunt poate cei mai oprimaţi indi­vizi din societate”, spunea Huey Newton în anii ’70 (afirmaţie valabilă şi astăzi în spaţiul est-european). „Noi, noua generaţie, trebuie să îngropăm definitiv constrângerile şi prejudecăţile părinţilor noştri. Când eram puberi, mămica ne spunea: de la onanie îţi creşte păr în palmă. De fapt, tocmai contrariul este corect: sexul, indiferent de orientare, este sănătos! Sexul este amuzant! Sexul înseamnă viaţă!”, îndeamnă Marius Babias.

Am început, împreună cu Daniela Prisăcariu, să imaginez proiecte expoziţionale care îşi propun să facă vizibile perspec­tive marginale asupra identităţii queer. LGBT. Humanity şi Inside Insights au fost două expoziţii pe care le-am organizat în cadrul Lunii Istoriei LGBT, festivalul istoriei și culturii gay, ajuns în 2014 la ediţia a III-a. Ambele expoziţii au pornit de la nevoia de afirmare a drepturilor persoanelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, persoane trans).

Metoda de lucru a Danielei, scoaterea din invizibilitate a unor perspective marginale, descinsă din sfera feminismului queer, își propune ridicarea nivelului de conștientizare în interiorul comunității.

LGBT. Humanity şi Inside Insights au investigat aspecte din viaţa comunităţii LGBT. Cele două proiecte expoziţionale au adus în fața publicului o analiză a societății românești prin pris­ma istoriei comunității LGBT. Cenzură, discriminare, stereo­tipuri, teamă, nerecunoaștere sunt probleme cu care membrii comunității se confruntă zilnic. Dincolo de aspectele negative ale realității, aceste proiecte pun în valoare cultura diversității, care în pofida marginalizării este dinamică și vie.

Deschisă la Galeria 26 (Ota) în 2012, expoziția LGBT.Hu­manity a reunit lucrări semnate de Andrada Beșliu, Harem6, Sorin Oncu, Irina Simion și Ștefan Ungureanu. Expoziția a încercat să aducă în discuție reprezentări și auto-reprezentări ale unor membri ai comunității LGBT din România, criticând totodată criza valorică a societății românești când este pusă față în față cu acceptarea diferențelor dintre oameni. Spre exemp­lu, artistul timișorean, Sorin Oncu, venea să atragă atenția că DEX-ul nu explică termenul de homofob, situație care nici până în momentul de față nu a fost remediată de Academia Română. LGBT. Humanity s-a construit dintr-o serie de imagini impre­sionale care investighează raporturile minoritate-majoritate atingând problema stereotipurilor pe baza cărora sunt con­struite discursurile homofobe. În expoziţia LGBT. Humanity am inclus o selecţie de opere deja existente, urmărind un cadru teoretic apropiat de viziunea Sarei Ahmed. În schimb, Inside Insights, s-a construit exclusiv cu lucrări noi, comandate spe­cial pentru expoziţie. În acest proiect am încercat să anulez raporturile ierarhice din interiorul echipei, lucrând împreună pentru același scop. Pentru noi, ceea ce înseamnă echipa din spatele proiectului: oamenii ale căror povești sunt expuse și artiștii alături ei, lucrând împreună.

Inside Insights cuprinde o serie de proiecte semnate de Airam & Oana Decem, Alexandra Carastoian, [EVA], Oana Lohan, Sorin Oncu, Adrian Popescu, Lea Rasovszky care problematizează și chestionează stereotipuri și mituri legate de orientarea sexuală și identitatea de gen. Prin intermediul poveştilor şi experienţelor personale, care au reprezentat punct­ul de pornire al tuturor operelor expuse, am deschis o discuție despre limita dintre public și privat, libertatea individuală și dis­criminarea în România contemporană. Adrian Popescu, Alex­andra Carastoian și Oana Lohan au valorificat poveștile perso­nale ale unor oameni din comunitatea LGBT oferind publicului prin interacțiunea vizuală posibilitatea de a lua parte involun­tar la istoria altora. Artiștii încearcă să ofere privirii axioma normalității: acceptarea diversității. Libertatea individului este aparentă, iar drepturile omului un deziderat idealist. În această lume plină de valori inversate trăiesc oameni care de multe ori sunt nevoiți, forţaţi, să-și ascundă identitatea. Coming-out-ul este un gest politic, de expunere în cadrul unei societăți care discriminează violent.

Adrian Popescu, Alegra, 2013.

Problema identității a fost abordată de Lea Rasovszky prin subtilizarea identităţii masculine. O serie de portrete a căror privire fixează senzual, obiectul acestei priviri fiind unul men­tal, ascuns. Lea jonglează cu identități multiple ale individu­lui reușind să chestioneze discriminarea bazată pe orientarea sexuală. Masculinitatea poate fi dedusă din fizionomie, o iden­titate publică, recognoscibilă. Orientarea sexuală din spatele acestor portrete este misterul nerelevat, un subiect intim, privat.

Am abordat identitatea de gen într-o instalaţie pe care am realizat-o împreună cu Oana Decem, o persoană trans. Apropierea mea, teoretică, de problema genurilor este legată de cartea lui Simone de Beauvoir, Al doilea sex, și cred în libertatea fiecăruia de a decide asupra propriului corp și gen. Viziune care, am aflat ulterior, mă definește drept o trans-ally. Metoda prelucrării în artă a poveştilor personale am preluat-o din teatrul contemporan, reproducând metoda de lucru folosită în spectacole de David Schwartz, Mihaela Michailov, Alice Monica Marinescu și grupul de artiști din jurul Gazetei de Artă Politică.

Un subiect important pentru comunitatea LGBT a fost abor­dat de Sorin Oncu: o instalație care ridică problema căsătoriei persoanelor de același sex, temă pe care am reluat-o împreună în instalaţia Drepturi Fragile prezentată în cadrul proiectului SPAM – arta în spaţiul public, coordonat de Ioana Ciocan. După o serie de proiecte în care a explorat propria identitate gay, Sorin Oncu a început să chestioneze discriminarea din perspec­tiva dreptului la căsătorie. Căsătoria este un drept cetățenesc, laic, dar dominat de mentalitatea religioasă. Lucrarea lui Sorin Oncu „critică atât autoritățile pentru discriminarea săvârșită, dar și pe discriminatul anonim care râvnește fără angajare după drepturi egale. Hibridul între Sfânta Masă și masa de bi­rou a Serviciului de Stare Civilă reflectă legătura dintre religios și politic specific etosului românesc”.[1]

Ambele expoziții au fost gândite ca proiecte despre individ, totdeauna distinct în cadrul comunităților din care face parte. Mijloacele de expresie folosite sunt foarte diverse: fotografie, video, instalație, pictură, sunet. Accentul nu a fost pus pe ex­presia plastică, interesul tuturor fiind mesajul activist asumat. Narațiunea construită prin alăturarea acestor proiecte pune privitorul față în față cu diferite povești ale oamenilor în mij­locul cărora trăiește. Discutăm invariabil despre o comunitate formată din cauza discriminării, care nu strigă după ajutor, ci după dreptul la respectarea libertăților individuale.

Lucrez voluntar ca activist pentru drepturile LGBT pentru că îmi doresc să ieșim din paradigma discriminare-toleranță și să trăiesc în lumea în care oamenii vor fi tratați egal, indiferent de religie, etnie sau orientare sexuală.