Valentina Iancu și colectivul G.A.P.

Anul 2013 a fost o provocare pentru toţi actorii scenei culturale din România. O provocare la poziţionarea politică, la regândirea statutului artistului în societate şi la coagularea unor comunități critice, solide și solidare, capabile să-şi afirme şi să îşi apere drepturile, precum și să susțină noi forme de organizare socio-politică. În contextul precarității generale a domeniilor culturale și a accentului pus aproape exclusiv pe mercantilizarea artei, pe acțiunea culturală care contează doar dacă produce capital financiar, resursele sunt monopolizate de câteva instituții festiviste, care produc artă la comandă, în regim de club închis, exclusiv pentru un segment redus al clasei de mijloc, fără să acopere diversitatea socială și geografică. Din ce în ce mai multe categorii de public sunt subreprezentate și constant devalorizate de instituții de stat care se comportă ca niște acționari culturali privați, în detrimentul accesului extins la cultură și educație culturală. Clivajul între lucrătorii culturali independenți și o categorie extrem de redusă care are acces, pe criterii discreționare ce țin de relațiile clientelare cu diverse partide politice, la resursele statului, devine tot mai pregnant.

În acest context, impunerea unei strategii coerente, consistente și incluzive a Ministerului Culturii – care să nu țină cont de interese financiare corporatiste și de alianțe cu politici economice prin care se discreditează rolul patrimoniului cultural – trebuie să fie o prioritate pentru lucrătorii culturali. După demisiile succesive ale celor trei miniştri incompatibili cu funcţia – Mircea Diaconu, Puiu Haşotti şi Constantin Daniel Barbu – propunerea deputatului Gigel Sorinel Ştirbu de către PNL pentru această funcție este ofensatoare și lipsită de fundamente legitime. Precaritatea intelectuală de care a dat dovadă Gigel Sorinel Ştirbu prin declaraţiile făcute, precum şi puţinele acţiuni din cariera sa politică, ne îndreptăţesc să fim îngrijoraţi și contrariați de această numire.

Experinţa de preot, iubit şi regretat de enoriaşii din Roşieni, unde Gigel Sorinel Ştirbu a ținut slujbe înainte de începerea carierei politice, nu este un argument care să susțină activitatea unui manager cultural competent, capabil să propună strategii și viziuni contemporane. Lipsei de experienţă în managementul cultural, lipsei pregătirii necesare înţelegerii acestui domeniu, i se adaugă şi o serie de apariţii în presă ofensatoare şi ridicole.

Din folosirea apelativului “curvă” și descrierea injurioasă a unor momente din viața privată a unei femei, la o conferinţă de presă din noiembrie 2011 (http://www.youtube.com/watch?v=xl–jpCRRDY), reiese că domnul Gigel Sorinel Ştirbu este un reprezentant al mentalității sexiste, care prejudiciază grav reprezentarea demnă, neviciată de clișee denigratoare, a femeilor. Un politician misogin, care s-a remarcat prin declarații ofensatoare, este incompatibil cu funcția de Ministru al Culturii.

Iniţiativa prin care a încercat să favorizeze plagiatul prin modificarea legii dreptului de autor este o altă acţiune care îl califică drept incompatibil cu funcția de Ministru al Culturii. În momentul în care a aflat că este propus pentru această funcție, Gigel Sorinel Știrbu a retras propunerea de modificare a legii, dovedind astfel lipsă de verticalitate în decizii și oportunism politic.

De asemenea, nu există niciun plan, sau măcar o minimă predictibilitate, asupra politicilor pe care domnul Știrbu ar urma să le propună ca ministru. Pentru a lupta cu precarizarea din ce în ce mai mare a colectivelor de artiști, a instituțiilor culturale independente sau a celor de stat și pentru a defini strategii relevante și nediscriminante, este nevoie, în primul rând, de cunoașterea elementară a activității acestor actori culturali. De asemenea, pentru a putea lua decizii care să susțină inițiative culturale contemporane, discursuri și practici estetice variate, este necesară o înțelegere amănunțită și profundă a culturii actuale. Situația patrimoniului cultural românesc este dezastruoasă. Roșia Montană nu a fost încă inclusă pe lista UNESCO, descărcările de sarcină arheologică se fac în favoarea capitalului, nicidecum a culturii; în toată țara, clădiri de patrimoniu sunt dărâmate sau lăsate să se dărâme, oamenii care sunt dați afară din ele fiind la rându-le marginalizați de un discurs ce pune accentul exclusiv pe valoarea construcției în detrimentul celei umane (cazul Buzești-Berzei din București este un exemplu în acest sens). Nici patrimoniul imobil nu are o soartă mai bună, fiind într-o proporție mare uitat. Distrugerea memoriei echivalează cu distrugerea istoriei, ceea ce lasă loc ascensiunii miturilor identitare și a naționalismului. Cultura operează cu valori imateriale, care trebuie cunoscute și respectate.

Avem nevoie de un ministru competent, integru, un om cu experienţa, aptitudinile și responsabilitatea necesare acestei funcţii.

Se strâng semnături aici, haideţi să ne solidarizăm şi să ne apărăm drepturile:

https://secure.avaaz.org/en/petition/Domnului_Crin_Antonescu_Presedintele_Partidul_National_Liberal_PNL_Nu_vrem_numirea lui_Gigel_Stirbu_la_Ministerul_Cultur/?fbdm