de Shaili Sathyu – regizor de teatru, Gillo Theatre Repertory, Mumbai, India

Da, titlul acestui articol ar putea suna puțin exagerat! Dar, înainte să continui, aș vrea să spun că acest proiect e menit să contribuie la evoluția fiecărui artist implicat în producerea proiectului, mai degrabă decât să aducă vreo contribuție societății sau să facă vreo referire la politica artelor.

Context

De câțiva ani mă întreb ce înseamnă să fii practicant de teatru „urban”. Ești bombardat cu acuzații din toate părțile în legătură cu identitatea, trecutul, esența artistică, pregătirea și tradițiile tale. Prins între vechile tradiții si explorarea internațională a diferitelor stiluri de performare, ne-am condiționat să clasificăm foarte strict genurile teatrale. În India, mai ales, există un romantism al poporului, o obsesie pentru ideea de traditie în afara implicațiilor sale politice, care fosilizeaza formele de artă, împiedicându-le să se dezvolte.

În acest mediu, noi, în calitate de companie care creează spectacole pentru publicul tânăr, ne-am confruntat cu anumite întrebari în privința formelor teatrale pe care ar „trebui” sa le folosim. Ca regizor, eram nerăbdător să explorez ideea de a folosi așa-numitele stiluri populare în contextul unor povești contemporane sau scrise relativ recent (nereferindu-mă aici la campaniile de genul „salvarea mediului” sau anti-SIDA). Aceasta era o încercare de a folosi un cadru în care stilurile populare urmau a fi utilizate nu doar pentru valoarea lor „de muzeu”, dar și pentru structura lor universală, formatul interactiv și capacitatea de a crea o legătură cu publicul spectator, acestea fiind elemente care fac aceste stiluri teatrale populare și accesibile.

Idei inițiale

Având acest cadru, am planificat șase spectacole pentru publicul tânăr între 5 si 14 ani. Fiecare spectacol va dura intre 30 si 40 de minute și va fi bazat pe povești publicate sau scrise în ultimii 20 de ani de autori indieni. Suntem de părere că copii vor fi deschiși si receptivi la aceste povești noi puse in scenă folosind mijloace tradiționale.

Acest scurt proiect de spectacole este menit să alăture diferite modalități de a interpreta piesele și să le utilizeze ca unelte pentru a spune poveștile noastre. Dar alegerea acestor forme teatrale depinde de artiștii cu care colaborăm, de forma tradițională pe care ei o stăpânesc mai bine si de ceea ce ei sunt dispuși să împărtășească artiștilor din repertoriul nostru.

În loc să structurăm spectacolele pentru o scenă obișnuită, acestea vor fi proiectate ca spectacole autonome care pot fi puse în scenă aproape oriunde, în școli, centre de activități, biblioteci, librării, cămine, spații comunitare, parcuri, grădini etc. Nu va fi nevoie de o scena tradițională sau de decorurile aferente (în acelasi timp continuăm să punem in scena spectacole mai lungi in spații teatrale formale). Proiectarea producțiilor va fi flexibilă si va pune accentul pe modalitatea de performare si pe text.

Fiecare poveste va fi pusă în scenă inspirându-se din prestațiile si formele de artă vizuală din diferite părți ale Indiei. Vom introduce, de asemenea, un element puternic de dezvoltare al esteticii vizuale care este complementar cu tipul de spectacol și, în același timp, este stimulant si interactiv pentru copii.

Vrem ca spectacolele sa facă mai mult decât sa spună o poveste. Vrem să-i expunem pe copii la un limbaj teatral și la o estetică cu care nu interacționează în mod obișnuit. Dar scopul nu este sa „predăm” copiilor diferite forme de artă. Scopul este să contribuim cu un anumit limbaj corporal al interpreților, un stil narativ si un tip de livrare al dialogului care își are rădăcinile în teatrul popular tradițional.

Un alt aspect al acestui proiect este ca fiecare spectacol va fi făcut accesibil copiilor cu probleme de auz sau de văz. Spre exemplu, spectacolele vor fi reorganizate astfel încât să includă și limbajul semnelor și mai multă mișcare pentru copiii cu probleme auditive. Pentru publicul orb vom include mai multe sunete, cântece și vom introduce de asemenea activități ce presupun atingerea decorurilor si a costumelor piesei. Cercetările si procedurile de laborator teatral vor fi făcute in colaborare cu instituții si experți care lucrează cu copii cu dizabilități.

Nautanki

Călătoria primei noastre piese, Hanuman Ki Ramayan, nu a început cu un text, ci cu un seminar despre nautanki[1] in februarie 2012. S-a întâmplat ca Dr. Devendra Sharma să fie în India în acel an (el predă de obicei la Universitatea California, Fresno, SUA) și auzisem că făcuse o productie de atelier cu studenții de la FTII. Așadar l-am intrebat dacă ar dori să țină un seminar pentru artiștii de la Gillo și a fost de acord. A fost un seminar intens care a durat două zile și care a inclus prelegeri, demonstrații si training-uri. Toți artistii au răspuns cu mult entuziasm si puteam vedea că evenimentul aprinsese o scânteie în ei.

Actori învățând versuri tradiționale nautanki

Seminarul de două zile ne-a deschis ochii multora dintre noi si de asemenea ne-a inspirat să începem să lucram la un spectacol care folosea acest stil. Eram toți de acord că nu dorim sa facem o nouă punere in scenă sau o recreere a nautanki-lor vechi așa cum sunt ele, destinate adulților, deoarece publicul nostru țintă erau copiii. Așa ca am inceput sa căutăm povesti care ar putea fi adaptate la nautanki (swaang-geet[2]).

I-am sugerat Dr-ului Sharma să scrie si sa regizeze o piesa scurtă în nautanki bazată pe o poveste. Din trei povesti care i-au fost propuse, a ales Hanuman Ki Ramayan a lui Devdutt Pattanaik, publicată de Tulika Books. Dr-ul Sharma nu scrisese ți nici nu regizase niciodata o nautanki, mai ales una pentru copii. Era asadar destul de entuziasmat in privinta colaborarii. Dar când s-a întors în Delhi, tatăl său, Ram Dayal Sharma, un cunoscut exponent al nautanki, a fost atat de impresionat de poveste incât a decis sa scrie scenariul el însuși. Cred că ajutorul său a fost esențial pentru noi, deoarece a venit cu o experiență bogată în spate si a folosit o gamă largă de compoziții si versuri, capturând esența nautanki în această piesă de doar 40 de minute.

Antrenamentul si repetițiile au fost structurate de Dr Sharma, iar eu, ca regizor artistic, am putut să observ si să ofer feedback după cum consideram că este necesar. Rolul meu a fost mai mult unul pedagogic. Eu făceam legături între prestații și perspectiva unui public tânăr. Întregul proces de repetiții a durat 12 zile și în timpul ultimilor trei am chemat niște copii să urmărească. Asta a schimbat în totalitate limbajul corpului interpreților si al regizorului. Acum, prestația de la repetiție avea contextul unui public adevărat și asta a ajutat mult la alcătuirea variantei finale.

Designul vizual a generat mai multe provocări, deoarece lucram cu personaje ca Hanuman, Narad[3] si alți zei si zeițe. Nu se duce lipsă de modalități tradiționale de a reprezenta aceste personaje, fie prin măști , costume sau pictură facială. Totuși, am decis să le oferim tuturor interpreților costume similare – dhoti si baagalbandi (acestea sunt tipuri de kurta[4] ). De asemenea, Hanuman nu are față sau coadă de maimuță. Narad nu are bijuterii sau mukut[5] ș.a.m.d.

Echipa Gillo alături de Dr. Devendra Sharma, Dr. Devdutt Pattanaik, Pt. Ram Dayal Sharma și Shama Zaidi

Am folosit atât interpreți feminini, cât si masculini, indiferent de personaj. Așadar o aveam pe Sharvari Deshpande in rolul lui Valmiki[6], iar Narad a fost jucat atât de  bărbați (Harshad Tambe si Ghanshyam Tiwari) cat si de femei (Vinati Makijany). Nu ne-a preocupat sexul artistului atunci cand am distribuit rolurile. Mult mai importantă a fost prestația si talentul muzical.

În afară de partea muzicală, aspectul de improvizare este foarte important și integral pentru nautanki, însă i-am rugat pe interpreți si pe regizor să se abțină de la prea mult add-lib si improvizație. Am făcut asta pentru că doream să păstrez prospețimea textului scris și de asemenea să mă asigur că interpreții se vor concentra pe noua formă teatrală pe care o învățaseră. Nu mi-am dorit să se lase distrași și duși de val. Fiecare stil are propria sa gramatică a improvizației în nautanki. Ar fi ajuns să arate ca o caricatură și nu mi-am dorit să se întâmple asta. Câteodată lucrurile sunt mai bine lăsate așa cum sunt. Adăugarea elementelor nu îmbunătățește neapărat o prestație.

Un spectacol în grădina unei clădiri de apartamente din Mumbai

În retrospectivă

În ultimul an, am pus in scena Hanuman Ki Ramayan într-o arie larga de spații precum curțile, sufrageriile din casele oamenilor, grădini, scoli, chiar și un teren de badminton acoperit. Publicul a variat de asemenea, de la copii mici până la pensionari, iar spectacolul i-a impresionat pe fiecare in moduri diferite. Adulții s-au simtiti emoționați de sacrificiul lui Hanuman, în timp ce copiii au fost fascinați de ștrengăriile lui Narad. Uneori am vazut cum adulții si bunicii plângeau în timpul piesei, în timp ce copiii râdeau la acțiunile si interacțiunile dintre personaje. Reacțiile acestea variate au fost cele mai impresionante pentru noi ca interpreți.

Retrospectiv, această experiență a fost foarte fructuoasă pentru fiecare din oamenii din companie, chiar si pentru cei care nu au fost implicați în producție. Acest stil ne-a oferit spațiul si oportunitatea de a ne explora pe noi înșine ca artiști și de a ne extinde dincolo de aria pe care presupuneam că o acoperim. Artiștii și-au îmbunătățit abilitățile de interpretare făcând ceva de care nu se credeau în stare. Țineți cont de faptul că majoritatea dintre ei nu aveau experiență în cântat, iar cei care aveau, aveau o altfel de pregătire muzicală. În nautanki este nevoie de un alt stil de canto și fiecare dintre ei a trebuit să se autodepășească în unele aspecte precum tonalitatea, dicția si combinarea actoriei cu cântatul. Stilul inspirat din operă a fost o provocare, însă ne-a și inspirat în același timp; ne-a insuflat încredere în artiști si în faptul ca ei se pot auto-explora si se pot auto-depăși. În prezent aceștia sunt mult mai dispuși să învețe lucruri noi.

Această intreagă călătorie pare un experiment, nu neapărat unul stilistic, ci unul pe artiști. Swaang-geet ne-a ajutat să ne extindem ca interpreti și să înțelegem gramatica unică a formei operatice. Cuvintele dintr-un cântec si cuvintele din versurile operatice funcționează foarte diferit. Probabil că ne-ar fi trebuit ani întregi să ne dăm seama de această diferență dacă nu am fi făcut acest experiment cu nautanki. Sunt sigur că asta va influența abordarea noastră asupra noțiunii de text și de vers în viitor.

Publicul nostru tânăr

În mod tradițional, copiii au fost publicul secundar in spectacolele nautanki (ca de asemenea în majoritatea formelor de spectacol din India), însă în piesa noastră, copiii au devenit publicul principal si adulții erau cei aduși doar să asiste. Am făcut un efort sincer să împartășim publicului urban ‘ras’[7]-ul teatrului fără etichete. Pentru noi acest stil este la fel de contemporan ca orice alt stil de performance. Acesta nu este popular, tradițional si fosilizat, ci trepidează cu forță vitală… are o valoare imensă pentru noi ca interpreți si pentru publicul nostru ca „rasik”-i.

HANUMAN KI RAMAYAN

Hindi Swang-Nautanki / 40 min

Pentru copii si adulți

Autor original – Dr. Devdutt Pattanaik

Adaptare Nautanki & Muzică – Pt. Ram Dayal Sharma

Regie & Traducere Hindi  – Dr. Devendra Sharma

Proiectare costume – Shama Zaidi

Ilustrare – Anagh Banerjee

Muzicieni – Ravindra Belbansi, Janit Temkar

Actori – Sharvari Deshpande, Hetal Varia, Prasad Dagare, Harshad Tambe, Ghanshyam Tiwari, Ishita Dave, Vinati Makijany, Sahil Gangurde, Vighnesh Sinkar.

Despre piesă

Valmiki de-abia a pus stiloul jos dupa terminarea minunatei sale creații, epopeicul Ramayan, când realizează că are concurență. Înțeleptul Narad îi spune că există un alt Ramayan, scris de Hanuman. Valmiki este devastat! Ce va face Hanuman văzându-l pe Valmiki atât de supărat?

Hanuman Ki Ramayan este bazat pe o nuvelă de Dr. Devdutt Pattanaik publicată de Tulika Books. Pentru această piesă, am adaptat povestea în stil nautanki (swaangeet). Este o bucată din seria noastră de piese scurte destinate publicului tânăr, create folosind diferite stiluri teatrale.

Riyaz (repetiție) înainte de spectacol

Ce este ‘nautanki’?

Spectacolele nautanki sunt spectacole de operă (piese dramatice pe fundal muzical) bazate pe teme populare din povești despre iubire si curaj, mitologie sau biografii ale unor eroi locali.

Originile nautanki se află în tradițiile teatrale ale Indiei antice, tradiții ca Saangeet sau Swang, precum și altele asemănătoare, ca Bhagat si Raasleela din Mathura, Vrindavan din Uttar Pradesh și Khayal din Rajasthan.

Nautanki și-a atins apogeul în prima jumătate a secolului XX, când au apărut numeroase trupe de nautanki, cunoscute la acea vreme sub numele de mandalis. Nautanki mandalis erau numite de asemenea akharas, deoarece acest fel de interpretare muzicală necesita multă putere fizică și un sunet gutural  în registru înalt. Exista o rivalitate aproape sportivă între diferitele nautanki mandalis care încercau constant să se întreacă în prestații. Nautanki-le puse în scenă de aceste mandalis sau akharas au devenit și au rămas principala sursă de distracție în orașele și satele din nordul Indiei până la apariția televizorului.

Plăcerea stilului nautanki se află în schimburile melodice dintre interpreți. Spectacolele sunt punctate de cântece individuale, dansuri si sketch-uri care au rolul de pauze comice pentru public.

Prestațiile nautanki pot fi puse în scenă în orice spațiu deschis dintr-un sat sau din preajma acestuia care poate găzdui un public. În unele cazuri, publicul era format din sute sau chiar mii de oameni. Cateodata acest spatiu este oferit de chaupal-ul satului, iar in alte dăți locul de joacă de la scoala locala devenea scena.  Nautanki-le tradiționale încep de obicei seara târziu, în jurul orei 10, si durează toata noaptea, până la răsărit.

Stilul nautanki  încă are o influență puternică asupra imaginației oamenilor din părțile nordice ale Indiei, și chiar și după răspândirea mass mediei (televizorul sau radioul), mulțimi de cate 10 sau 15 mii de oameni se prezintă la spectacolele nautanki.

Traducerea și adaptarea din limba engleză: Alexandra Iacob