În această zi a anului 1921, s-a născut Amílcar Cabral, în colonia portugheză Guineea-Bissau, în vestul Africii. A condus războiul de independență al Guineei-Bissau și al insulelor Capului Verde. Cuvintele sale: Să avem grijă cu militarismul. Suntem militanți înarmați, nu suntem militari. Bucuria de a trăi este mai presus de toate. Ideile nu trăiesc doar în cap. Trăiesc și în suflet și în inimă și în stomac și în toate celelalte. Trebuie să-i ascultăm pe oameni, să învățăm de la oameni. Nu ascundeți nimic de popor. Nu mințiți: denunțați minciuna. Nu ascundeți dificultățile, greșelile, eșecurile. Nu lăudați victoriile ușoare. În …

Se caută cei care sechestrează state. Se caută cei care secătuiesc salariile și masacrează slujbele. Se caută cei care violează pământuri, cei care otrăvesc apele și care răpesc aerul. Se caută traficanții de frică. Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia

S-a întâmplat în 1815, când Uruguayul încâ nu era o țară și nu se numea așa. În numele poporului răsculat, José Artigas a expropriat pământurile ticăloșilor europeni și ale și mai ticăloșilor americani, și le-a cerut să se repatrieze. A fost prima reformă agrară din America, cu jumătate de veac înainte de Lincoln și cu un veac înainte de Emiliano Zapata. Un proiect criminal, s-au indignat cei atacați, și colac peste pupăză Artigas a afirmat: –          Cei mai nefericiți vor fi cei mai privilegiați. Cinci ani mai târziu, Artigas, învins, a plecat în exil și acolo a și murit. Pământurile …

José Artigas a trăit luptând, călare pe un cal băștinaș și dormind sub stele. Între timp, și-a condus pământurile libere, a purtat drept sceptru un craniu de vacă și ca singură îmbrăcăminte un poncho. Cu acest poncho a plecat în exil și în sărăcie a sfârșit. Astăzi, o imensă statuie de bronz ne privește, călare pe un armăsar neînfricat, de la înălțimea celei mai importante piețe din Uruguay. Acest erou victorios, gătit pentru glorie, este identic cu toate statuile tuturor eroilor militari venerați în întreaga lume. El spune că este José Artigas. Traducere din limba spaniolă: David Schwartz

Sergipe, nord-estul Braziliei: Paulo Freire iniția o nouă etapă de lucru cu un grup de țărani foarte săraci, în curs de alfabetizare. –          Ce mai faci João? João tace. Își stoarce pălăria. O tăcere lungă, la capătul căreia zice: –          N-am putut să dorm. N-am închis ochii toată noaptea. Alte cuvinte nu-i mai ies din gură, până când șoptește: –          Ieri, pentru prima dată, mi-am scris numele. Traducerea din limba spaniolă: Elena Irimia  

Bucătarul i-a convocat pe vițel, pe purcelul de lapte, pe struț, pe capră, pe cerb, pe pui, pe rață, pe iepure, pe potârniche, pe curcan, pe porumbel, pe fazan, pe merluciu, pe sardină, pe cod, pe ton, pe caracatiță, pe crevete, pe calamar, și în sfârșit pe rac și pe broasca țestoasă, care au ajuns ultimii. Și când se adunaseră toți, bucătarul a explicat: –          V-am adunat ca să vă întreb cu ce sos ați dori să fiți mâncați. Atunci, unul dintre invitați a spus: –          Eu nu vreau să fiu mâncat sub nicio formă. Bucătarul a declarat adunarea încheiată. …