După cum povestesc cei cu memorie foarte bună, pe vremuri soarele era stăpânul muzicii, până când vântul i-a furat-o. De atunci, pentru a-l consola pe soare, păsările îi oferă concerte la începutul și sfârșitul fiecărei zile. Dar cântărețele înaripate nu pot concura cu răcnetele și huruielile motoarelor care guvernează marile orașe. Deja nu se mai poate auzi aproape nimic din cântecele păsărilor. Degeaba își sparg ele piepturile dorind să se facă auzite, iar efortul pentru a suna de fiecare dată mai tare le distruge trilurile. Iar acum femelele nu-și mai recunosc masculii. Ei le strigă, tenori virtuozi, baritoni irezistibili, dar …

În 1973, Chile era o țară prizonieră a dictaturii militare, iar stadionul național fusese convertit în lagăr de concentrare și în spațiu de tortură. Selecționata chiliană urma să joace, contra Uniunii Sovietice, meciul decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială. Dictatura lui Pinochet a hotărât că meciul trebuia să se joace pe stadionul național, orice-ar fi. Prizonierii închiși în stadion au fost mutați în grabă, iar autoritățile supreme ale fotbalului mondial au inspectat terenul cu gazon impecabil și și-au dat binecuvântarea. Selecționata sovietică a refuzat să joace. Au participat optsprezece mii de spectatori entuziaști, care au plătit bilet și l-au ovaționat …

În Cuzco, în 1934, s-a născut pentru prima dată Hugo Blanco. Ajunsese într-o țară, Peru, împărțită în două. El s-a născut la mijloc. Era alb, dar a crescut într-un sat, Huanoquite, unde prietenii lui de joacă vorbeau quechua, și a mers la școală în Cuzco, unde indigenii nu aveau voie să meargă pe trotuare, rezervate doar pentru oamenii decenți. Hugo s-a născut pentru a doua oară când avea zece ani. La școală a primit vești din sat și a aflat că don Bartolomé Paz îl însemnase pe un țăran indigen cu fierul roșu. Acest stăpân de pământuri și de oameni …

În dimineața zilei de azi a anului 1889, Nellie Bly și-a început călătoria. Jules Verne nu credea că această femeie frumușică ar fi putut să facă ocolul pământului, ea singură, în mai puțin de optzeci de zile. Dar Nellie a îmbrățișat planeta în șaptezeci și două de zile, scriind între timp, cronică după cronică, despre ceea ce vedea și trăia. Aceasta nu era prima provocare pe care o făcea tânăra ziaristă, și nici nu avea să fie ultima. Ca să scrie despre Mexic, s-a mexicanizat într-atât, încât guvernul mexican, speriat, a expulzat-o. Ca să scrie despre fabrici, s-a angajat ca …