de Marius Bogdan Tudor Cunoașterea istorică a fost diseminată de-a lungul timpului exclusiv prin mijloace creative: transmiterea pe cale orală, scrisul, desenul sau pictura. Privilegiat între aceste mijloace a fost scrisul, acesta dobândind treptat monopolul asupra cunoașterii legitime în culturile Europei de Vest după apariția și dezvoltarea tiparului și în special către sfârșitul secolului 18, o dată cu profesionalizarea și compartimentalizarea disciplinelor.[1] Constituirea academică a disciplinei istoriei a fost astfel influențată de rigoarea studiului surselor scrise din arhive (alcătuite de către o elită de funcționari și intelectuali), printre cele mai importante direcții de studiu fiind „ochiul inocent”, obiectiv și dominat…





