Acasă Evenimente Telciul copiilor

Telciul copiilor

de Gazeta de Artă Politică

Ghid creat de Bumbu Andreea Anamaria, Candale Alexandra Florina, Cosmuță Vasile Gabriel, Ferchi Pavel, Ganea Andrei, Gâlici Selena Georgiana, Hojda Antonio, Horți Nicoleta, Jugan Gheorghe, Leah Vasile, Mesaroș Denisa-Maria, Mititel Anamaria, Mititel Nicoleta, Moldovan Lucian, Oprea Alexandra-Ionela, Peter Alexandru, Pop Cristina, Pop Maria Damiana, Pupeză Ciprian Andrei, Pupeză Marius, Pupeză Nicoleta, Scuturici Ionuț, Todoran Mihaela, Vasil Lucas, Vlașin Tudor – participanți la atelierul de intervenție artistică Ghid imaginar al Telciului ținut de Lorand Maxim și Silvana Râpeanu în iulie-august 2017.

Instrucțiuni de folosire:

  • Descărcați pe telefon aplicația radio aporee – miniatures sau intrați pe https://aporee.org/mfm/mobile. Căutați Telciul copiilor.
  • Porniți funcția “Locație” din setările telefonului.
  • Intervențiile sonore se vor activa când intrați în raza fiecărei înregistrări.
  • Dacă aplicația nu cooperează din prima, nu disperați. Închideți-o și apoi reporniți-o.

Pentru a ajunge mai ușor la destinații puteți folosi harta:

Harta Telciul Copiilor

Harta Telciul Copiilor

 

1) KikiWaka vă salută! (intervenție sonoră)

Trenurile vin și pleacă. Instalația sonoră rezistă.

2) KikiWaka – Legenda Verrei (mixed media – intervenție sonoră, graffiti)

Pe puntea de la farmacie, la Zugău, se află unul dintre locurile întunecate ale Telciului. Acum jumătate de secol, Verra a căzut de pe acest pod. De atunci ea apare seara în fața celor care trec pe punte și îi roagă s-o găsească pe verișoara ei, Ana-Maria.

3) Gașca Zuri – Orchestra de apă (intervenție sonoră) Când e coadă la pescuit, ai două opțiuni: ori te scalzi, ori augmentezi sonor realitatea.

4) Gașca Zuri – La izvor (intervenție sonoră)

Uneori simți nevoia unui loc liniștit și răcoros, unde să-ți calmezi gândurile atunci când ești nervos. Pentru unii dintre noi asta înseamnă izvorul de la Boncea.

5) Trioul de Aur – Copacul Damianei (intervenție sonoră)

Puțin mai departe de izvorul de la Boncea se află un brad înalt – un loc frumos unde poți să citești în liniște, singurul lucru pe care-l auzi fiind sunetele naturii.

6) WikiWiki – Un fel de mai mic poștaș (intervenție sonoră)

Uneori poștărița are prea multe scrisori de dus, dar cu puțină bunăvoință se găsesc și soluții.

7) WikiWiki – Popas în cimitir (intervenție sonoră)

Drumu-i lung până sus la pădurea de la releu, dar nicio grijă – deasupra cimitirului vă așteaptă o bancă încărcată cu gânduri, amintiri și probleme filosofice. Ce cred copiii din WikiWiki despre viață și moarte și cum își imaginează viitorul Telciului aflați aici.

8) WikiWiki – Tezaur folcloric la purtător (intervenție sonoră)

Un potpuriu de cântece pe sufletul copiilor din Telciu. De ascultat la deal sau la vale, după preferințe.

9) WikiWiki – Pădurea-paradis (mixed media – instalație, intervenție sonoră)

Continuând drumul de la releu se află un loc frumos și răcoros – o pădure plină de culoare și tâlc.

10) Trioul de Aur – Râul scăldărilor uitate (intervenție sonoră)

Este un loc la câțiva metri de Gura Morii unde copiii veneau la scăldat.  Acum aici bate o inimă de samurai care visează să se întoarcă acasă.

11) Echipa fără nume – Misterele Telciului (teatru radiofonic)

Intervenția noastră artistică se află pe Valea Morii, aproape de locul unde răsar prima dată ghioceii. Aici lucrurile neînsuflețite capătă glas!

12) Cercetașul naturii – Telciul imaginat de mine (instalație de land art)

Telciul imaginat de mine este tot așa ca și Telciul real, doar că am mai adăugat un muzeu și un parc de joacă mai mare, pe un loc nefolosit. Îl găsiți deasupra casei mele, la marginea pădurii.

13) KikiWaka – KikiAqua (intervenție sonoră)

Dacă bălăceala vă obosește, vă invităm la concert. Ansamblul KikiAqua interpretează o piesă spontană în mediu umed. Audiție plăcută!

 

Parte din Școala de vară de la Telciu

 

Lasă un comentariu


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.