*Tema GAP 12 În numele periferiei
În climatul geo-cultural actual, dezbaterea asupra colonialității devine tot mai relevantă. La 25 de ani de la revoluțiile de catifea din Europa de Est, promisiunea europenității – promisiunea întoarcerii Estului european la Vestul fondator – nu mai poate să fie acceptată necritic. Nevoia noastră de a repune în discuție nu doar termenii interacțiunii cu Vestul, ci înseși bazele ei, se face resimțită în toată Europa de Est. Prin urmare, nu e întâmplător că numărul de față include și contribuții elaborate în regiunea Baltică, Grecia sau în fosta Europă Centrală (la Budapesta). Ceea ce leagă aceste organizații de activiști, cercetători, lucrători culturali și universitari din periferiile estice și sudice europene, ca să citez Declarația de la Kaunas, este nevoia de a depăși condiția subalternă la care visul european ne-a redus. Acest vis de prosperitate și libertate visat de-a lungul ultimelor decenii ne-a transformat, mai ales pe noi, cele cu școală, în subiecte subalterne, gata oricând să admirăm și să aplicăm realizările Occidentului. În dorința de-a avea, în sfârșit, o țară ca afară.
Dar realitatea visului lasă să se întrevadă prin fisurile lui mai ales sărăcia sistemică produsă și susținută de neoliberalism în periferii, clasismul/occidentalismul care se încheagă în clasa de mijloc emergentă, rasismul instituțional care vizează populația romă și refugiații, și multe altele. Pe fondul politicilor de austeritate din Sudul și Estul Europei sau al războaielor din Ucraina, Siria și Irak, cu cele peste cinci milioane de refugiați pe care le-au produs, discursul decolonial în Estul Europei propune noi analize care decentrează modul auto-colonizator în care privim lumea. Astfel, revendicându-se din teorie, metoda noastră este și intervenție în câmpul politic.
Cum menționează și Konstantin în articolul său, critica colonialității poate fi înțeleasă și ca strategie politică ce depășește sfera academică. Nu doar Ovidiu Țichindeleanu, dar și alți autori/autoare ale acestui număr, subliniază necesitatea de a dezvolta practici și solidarități translocale pornind de la rezistențe și lupte purtate în periferie și în afara universității. Fără îndoială, fiind o experiență constitutivă a modernității, realitatea colonialității și a periferiei domină sferele cotidianului într-o măsură nu foarte diferită de cum domină, să spunem, producția artistică sau gândirea teoretică. Și totuși, latura academică a decolonialității nu trebuie expediată. Poate că trebuie spus și că o bună parte din ideile dezbătute aici au fost formulate și, într-un fel, testate în cadrul formal al cursului Demnitate colectivă și retorica apartenenței pe care îl ținem la Universitatea de Artă din București. Caracterul colectiv al muncii noastre – faptul că ideile nu au un autor individual și nu sunt rezultatul unei speculații sau al unui travaliu contemplativ – este tot atât de important pe cât de importantă e originea teoretică a ideilor. O parte din articolele reunite aici reprezintă contribuțiile directe ale studenților și studentelor care au participat la curs. De asemenea, Conferința de vară de la Telciu (Beyond East and West: Decolonizing Modernization, 24-25 iulie 2015), care anul acesta a avut ca subiecte decolonialitatea și anti-imperialismul, a deschis calea pentru o serie de alianțe interdisciplinare, dar a și atras atenția asupra unor profunde diferențe de poziție între figuri de autoritate ale sferei academice, cercetători marxiști din țară, activiști/activiste ș.a. mai cu seamă în ceea ce privește rolul și locul teoriei. Contribuția Manuelei Boatcă la numărul de față este consecința acestei întâlniri mijlocite de entuziasmul unor organizitori ca Valeriu Simion Cosma, care ia în considerare posibilitatea dedicării conferințelor de la Telciu din anii următori problematicii colonialității epistemice și estetice și anti-imperialismului economic.
Articolele publicate aici oferă o perspectivă asupra posibilităților teoriei și practicii decoloniale în contextul românesc. În același timp însă, ele deschid căi de întovărășire regională reunind sub aceeași copertă grupuri politice radicale precum Attac în Ungaria, profesoare universitare din metropolă și de la periferie, activiste, lucrători culturali și studenți.
În Mai multe Europe, Manuela Boatcă ne reamintește că a vorbi despre o singură Europă (Vestul) înseamnă a reproduce hegemonia epistemei occidentale conform căreia ar exista un nucleu tare (Anglia, Franța, Germania), așa-numita Europă eroică, restul regiunilor fiind reduse la diferite stadii epigonice. De aici, nevoia de a contracara pretenția hegemonică și de a vorbi în numele unei pluralități de identități în interiorul Europei. Ampla analiză efectuată de Ovidiu Țichindeleanu atrage atenția, între altele, asupra pericolelor (epistemice, politice) tranzitologiei: gândire-capcană care a dominat viziunea asupra postsocialismului, lăsându-ne singuri pe un drum înfundat. În interviul acordat Laurei Avram, Bogdan Droma descrie cu claritatea celui direct afectat mecanismele de exploatare și de precarizare cu care sectorul construcțiilor operează în chiar inima metropolei occidentale. Bogdan Droma nu se oprește aici, ci indică totodată căi de luptă organizată împotriva exploatării inspirate din propria experiență de migrant-protestatar în Germania și ne arată că solidaritatea transfrontalieră trebuie să fie baza acestei lupte. Aceasta este și viziunea imaginată împreună cu Alex Horghidan în posterul de la mijlocul Gazetei, ce amintește că salvarera visată de est-europeni, și de extra-europeni deopotrivă, e de mult prea multe ori materializată în exploatare și umilință. Textul care încheie numărul acesta reprezintă declarația semnată de participanții întrunirii de la Kaunas (Periferializarea Europei, 30 iulie-2 august 2015) în urma a trei zile de discuții pe teme ca: producerea de cunoaștere în periferiile Europei, migrația și strămutarea din periferii, mișcări sociale și noi platforme electorale, etc. Articolul semnat în numele grupurilor progresiste din Ungaria cheamă la solidaritate transregională pentru cauza refugiaților și condamnă militarismul și colonialismul statelor metropolitane. Textul conține și o listă de revendicări cerând schimbarea radicală a politicilor Uniunii Europene în numele incluziunii și al solidarității transfrontaliere. Scris într-un spirit asemănător, îndemnul lui Konstantin spune răspicat că, astăzi, nu mai poate exista mișcare anarhistă fără o critică explicită a colonialității. În Nu sunt domnițe in distress, Ioana Marinescu arată cum într-un film ca 4,3,2 de Cristian Mungiu își face loc, pe lângă incriminarea „totalitarismului”, un discurs al camaraderiei feminine est-europene care împuternicește mai mult decât orice am putea găsi în conservatorismul de azi de la Hollywood. În plus, o asemenea analiză ne reamintește că sarcina noastră este și de a ne întoarce la realitatea trăită a socialismului pentru a-l analiza dincolo de clișeele narațiunii europenist-liberale (sau ortodox-legionare). Mihnea Mihail se ocupă de fetișul Klaus Iohannis hrănit de aura civilității Europei Centrale și de discursul balcanist de auto-stigmatizare. Simona Vinitor scrie un text care atacă fundamentele epistemic-coloniale ale Renașterii florentine. Înrădăcinat în metodologia cursului, articolul pe care-l semnăm schițează câteva din temele și direcțiile de cercetare care, sperăm noi, dau măsura a ceea ce câștigăm atunci când începem să gândim lumea de la periferie.
de OVIDIU POP și VEDA POPOVICI