de Paula Gherghe, Toma Danilă, Rolando Matsangos

În data de 24 octombrie, a apărut un articol semnat de domnul Ionuț Sociu, cu titlul Cronica de avertizare,  în care autorul critica un articol mai vechi al doamnei Doina Papp, în fapt o cronică la spectacolul Tigrul sibian intitulată Tigrul sibian și realitatea noastră tărcată. Articolul în cauză, cel al Doinei Papp, a reprezentat un punct de turnură în istoria spectacolului de care se ocupa. Apariția sa – de fapt, publicarea acestuia însoțit de un comentariu pe o pagină de facebook – a provocat o serie de reacții în cadrul echipei spectacolului care au dus la demisia distribuției.

În  Cronica de avertizare, autorul denunță modul „nouăzecist” de a gândi al Doinei Papp prin care împarte spectacolele în „minimaliste” și „maximaliste”,  în „spectacole serioase” și „glumițe”, și felul în care îndeamnă actorii respectivului spectacol (adică subsemnații Paula Gherghe, Toma Danilă, Rolando Matsangos), „luminoși și dezinvolți”, unii dintre ei chiar „talente formate”, să își îndrepte pașii spre marile scene în care se joacă marile spectacole, montate de, nu-i așa, mari creatori. Toate bune și frumoase, articolul e bine argumentat, critica e coerentă, problematica interesantă și de actualitate. E într-adevăr incredibil faptul ca încă se pune problema „înlocuirii„ și nu a „schimbării„, că înca se judecă în termeni de genul micuțelor spectacole și al marilor creații, la 2000 de ani de la Hristos și 1500 de la prăbușirea Romei.  Numai că în finalul articolului în vreo patru fraze și jumătate, domnul Sociu atinge problema rupturii dintre distribuție și autoarea spectacolului Gianina Cărbunariu și face niște afirmații pornind de la surse „publice”, incontestabile în jurnalismul autohton: mica bârfă și pagina de facebook.  Afirmațiile, mai jos redate, sunt eronate, și cu riscul de a omorî audiența, trebuie lămurite:

„Mai îngrijorător este însă faptul că unii dintre actori chiar se simt flataţi de astfel de articole şi se lasă intimidaţi de „autoritatea” criticilor. În urma apariţiei acestui text, a avut loc o ruptură între actorii din Tigrul sibian şi Gianina Cărbunariu. Îmi permit să scriu despre acest lucru tocmai pentru că acest conflict a fost unul public. Una peste alta, cred că această despărţire le-a prins bine atât regizoarei, cât şi actorilor.  Şi eu cred că e benefic pentru un regizor să aibă o echipă cu care să lucreze în mod constant, dar în cazul acesta se ajunsese într-un punct mort.
Stilul Gianinei Cărbunariu s-a schimbat, era cazul să se schimbe ceva şi în jocul actorilor. Nu poţi să joci în Tigrul sibian  la fel cum o făceai în urmă cu zece ani în Stop the Tempo. Ca într-o relaţie amoroasă, şi aici se instalează rutina şi rigiditatea.”

Nu deranjează părerea dumnealui că „despărțirea ne-a prins bine”, pentru că e adevarată. Nu deranjează câtuși de puțin „critica„ adusă jocului actoricesc în comparația cu Stop the tempo, deși e total lipsită de argumentație. Ar fi fost poate interesant să ofere și ceva observații mai obiective. Altfel, ne rezumăm la a o interpreta ca fiind pur și simplu răutacioasă și împrăștiată difuz, ceva stropi, desigur neintenționați, atingând și autoarea celor două spectacole în cauză. Nu deranjează nici măcar concluzia întregului articol, musai antitetică cu cel al doamnei Papp, dar care marșează pe aceeași dilemă de stadion, și anume „care e mai tare: spectacolul sau actorii?”, concluzia dumnealui fiind că actorii erau cam „rigizi și rutinați”, deci mai bine că au plecat, spectacolul în schimb fiind genial, că vorba aia, face parte dintr-un întreg program caracterizat prin coerență pe termen lung, asta ca să simplificăm.

Un spectacol prost cu actori buni, și invers, nu există. Dacă se ajunge la o concluzie atât de discrepantă,  ceva e în neregulă cu felul în care judecăm spectacolul ca întreg. Dar astea, vorba domnului Sociu, „credeam că sunt depășite”.

„Punctul mort„  la care se referă  Cronica de avertizare ține de factori care fac parte din „bucătăria internă” a echipei și e preferabil să nu fie discutați aici de teamă să nu transformăm „bucătăria„ în „șaormărie„. Probabil că este inevitabil ca într-o relație profesională de 10 ani, la fel ca „într-o relație amoroasă”, cum remarca și domnia sa, să se ajungă  într-un punct al lipsei de comunicare, la tensiuni, la „rutină și rigiditate”, însă de ambele părți. Deci, motivele rupturii noastre sunt ceva mai adânci, și nu le comentăm, pentru că în definitiv, nu interesează aici. Să ne oprim asupra „momentului Papp” ca să zicem așa, pentru că la acest moment face referire articolul în cauză.

Ce deranjează e modul simplist, de trei rânduri, în care acuză o inepție,  și anume că „actorii tigrului” s-au simțit atât de flatați și de intimidați de „autoritatea„ doamnei Papp încât au decis să-și ia lumea în cap. Ăsta e un neadevăr cu iz de bârfă, și trebuie lămurit, pentru că așa este corect.

Iată cum s-au desfășurat evenimentele:

Gestul fatal care a dus la „Marea Schismă„ a fost faptul că actorul Toma Danilă a îndrăznit să „shareuiască„ pe pagina lui de facebook articolul Doinei Papp, cu comentariul, de fapt  o replică din spectacol: „Pe noi nu ne mai ascultă nimeni, poate doar la voturi„. Reacția Gianinei Cărbunariu a fost concedierea urgentă din spectacol a sus-numitului printr-un comentariu pe facebook motivând că „a tradat-o, e un trădător”, și refuzul oricăror discuții suplimetare pe tema a ceva ce e foarte interpretabil, în orice caz. Bine că n-avea fax, că se practică. Drept urmare, din acest motiv, și multe altele care țin de „bucătărie„ cum s-a menționat mai sus, Rolando Matsangos și Paula Gherghe au refuzat să mai joace în spectacol. Asta e povestea pe scurt.

Să luăm cazul cel mai grav, cel acuzat și de domnul Sociu, în care Toma, ar fi scris acel comentariu dintr-un exces de grandomanie, fiind flatat din cale afară de un așa articol măgulitor.  Ei, și? Care e problema? E un motiv suficient să dai un om afară din spectacol, după două luni și mai bine de documentare și repetiții  doar pentru că a „shareuit„ un articol în care e lăudat? De altfel, blamatul Toma a pus cam toate articolele referitoare la Tigrul sibian pe pagina lui de wall, nu doar pe cel al doamnei Papp. Le-a pus și pe cele în care actorii nu erau așa de lăudați, în schimb era complimentată autoarea, dar cu alea nu au fost probleme.

Bine bine, se va spune, până la urmă spectacolul e al regizorului, poate lucra cu cine și când poftește. De acord și cu asta. Problema e „metoda„ prin care a fost dat afară. Se aseamănă metodelor practicate de Guvernul României și de marile corporații, care nu se ocupă, nu-i așa, cu critici de stânga despre guverne de dreapta, nu fac teatru despre regimuri totalitare, oameni simpli si nedreptățiți, despre concedieri abuzive, pe scurt, chestiuni sociale… . L-a prins șefu’ cu un „comment pe facebook„ în care se pare că se cam lăuda, l-a acuzat de „trădare„, si l-a dat afară din partid.

E cam ipocrit să ții discursuri în termeni de  „echipă„, „social„, „ne pasă mult„, când operezi cu metode din astea asupra oamenilor cu care lucrezi și pe care se presupune că îi respecți suficient de mult încât să nu îi dai afară pe bănuieli. Întâmplător, intențiile lui Toma în respectivul comentariu erau chiar altele.  N-a fost decât o neînțelegere. „Întâmplător„, pentru că de fapt nu are nici o importanță. Puteau fi chiar cele acuzate de domnul Sociu. Nu cred că justifică un atare comportament.

E adevărat că articolul în cauză a pus punct colaborării noastre. Dar motivele pentru care a pus punct nu țin de infatuarea peste masură a actorilor, ci, din păcate, țin mai mult de trivial. E simplist, să nu zicem de-a dreptul stupid,  să ne imaginăm că actorii din distribuție s-au simtit așa de complimentați de un articol, care pe alocuri le mai pocește și numele, încât au ieșit din spectacol îndreptându-se flatați și luminoși spre marile scene bucureștene. Între timp, altcineva a urmat sfatul Doinei Papp. Și iată că bine a făcut. A confirmat-o și doamna Papp.