de Mihaela Michailov

Janusz Korczak a revoluționat pedagogia secolului XX, prin accentul pus pe educația personalizată – pe înțelegerea subiectivității fiecărui copil, transformat în creatorul social al unei lumi pe care trebuie lăsat să o experimenteze. Fără să i se dea verdicte valorice, fără să i se submineze micile greșeli, fără să i se minimalizeze opiniile, fără să i se ceară ”să facă frumos” spre amuzamentul celor din jur. Copilul nu este un entertainer mic și ghiduș care se mișcă acrobatic pe sârma cerințelor adulților pentru a le gonfla egoul competitiv. Copilul nu e o joacă între oameni mari. Janusz Korczak a restructurat sistemul de funcționare al orfelinatelor din Polonia, la începutul secolului XX, și a militat constant pentru o pedagogie a respectului față de drepturile copilului. O pedagogie a parteneriatului de creație, care să găsească un spațiu comun de participare, în care profesorul și elevul cresc împreună în spiritul libertății emoționale, schimbului lucid de nevoi și idei, dorinței de a se asculta și autoreprezenta. Nimic nu-l înstrăinează mai mult pe copil, în viziunea lui Korczak, decât sentimentul că trebuie să fie ceea ce nu este, că trebuie să se adapteze unei lumi în care, de cele mai multe ori, nu contează, că trebuie să devină supus, dresat, rigid. Că trebuie să amâne, în fiecare zi, bucuria de a inventa teritorii de anarhie.

Korczak și copiii în anii 1920. Sursa: en.wikipedia.org

Împotriva unei pedagogii prohibitive

Janusz Korczak (pseudonimul lui Henryk Goldszmit) a fost medic pediatru, pedagog, profesor, autor de cărți pentru copii și activist social. În 1912, a fondat un orfelinat pentru copii evrei, care avea la bază o serie de principii politice de autoguvernare. Copiii formau o microsocietate care funcționa după reguli pe care ei înșiși le puneau în aplicare, construind astfel un model politic de comunitate democratică participativă. În 1919 Korczak a creat, pentru copiii polonezi, la Pruszkow, „Casa Noastră” – un spațiu comun de gândire și acțiune, reglementat de intervențiile copiilor-pedagogi. În perioada 1926-1939, Korczak a publicat Mały Przegląd (Revistuța) – în care apăreau materiale scrise de copii, care documentau viața lor de zi cu zi, transformări ale sistemului de educație propuse de ei, proiecte în care se implicau. În august 1942, Korczak a ales să plece împreună cu angajații orfelinatului și cu toți copiii în lagărul de exterminare de la Treblinka, refuzând un pașaport american. Marșul lui alături de cei 200 de copii cu care s-a urcat în tren reprezintă un manifest al solidarității și rezistenței colective împotriva anulării dreptului la viață și dreptului de a avea o copilărie decentă, pentru care Korczak a luptat întreaga lui existență.

Janusz Korczak și-a teoretizat practica pedagogică și experiențele de lucru alături de copii în studii și cercetări care au produs schimbări decisive în formele de educație din secolul XX. În România a apărut, la Editura Curtea Veche, un volum structurat în două părți: Cum iubește un copil și Dreptul copilului la respect, care cuprinde o analiză elaborată a metodelor prin care Korczak a inovat educația contemporană. Janusz Korczak a întemeiat un sistem de gândire în centrul căruia s-a aflat societatea copiilor. Copii care trebuie înțeleși și luați în seamă ca să poată construi o lume în care cele mai valoroase principii sunt demnitatea umană și respectul pentru celălalt.

„Janusz Korczak și copiii”, memorial la Yad Vashem. Sursa: en.wikipedia.org

Copilul-pedagog

Copilul a fost, pentru Korczak, pedagogul de la care a învățat să-și acorde timpul necesar ca să se cunoască. Să trăiască liber și conștient de schimbările pe care le poate produce. Să reușeacă, prin fiecare experiență nouă, să se autoreprezinte și să-i reprezinte pe cei alături de care se maturizează. Janusz Korczak n-a minimalizat niciodată sfera de cunoaștere și acțiune a copiilor, revoltele lor, capriciile lor, modul brutal sau inocent în care se raportau la tot ce îi înconjura, acțiunile aparent fără nicio semnificație, bucuriile cotidiene și catastrofele emoționale, momentele în care se simțeau singuri sau fericiți. Pentru Korczak, copilul n-a fost niciodată un omuleț care nu înțelege ce i se întâmplă pentru că e mic și neajutorat: „Nu există copii, există oameni și atât – doar că au o cu totul altă scară de valori, un alt bagaj de experiențe, alte impulsuri, un alt palier de sentimente. Și nu uita că noi nu-i cunoaștem”. Korczak a militat pentru o educație de parteneriat în care cel care educă și cel care este educat creează împreună o comunitate flexibilă, bazată pe încredere și pe dreptul fiecăruia de a fi ceea ce este și de a-și susține punctul de vedere. Janusz Korczak a fost împotriva unei pedagogii prohibitive, pasive, care îl transformă pe copil într-un depozit de informații exterioare vieții lui: „Nu ordinul despotic, rigorile impuse și controlul plin de neîncredere, ci o înțelegere plină de tact, credința în experiență, colaborare și coabitare”. Toate aceste principii fundamentează pedagogia reciprocității participative, în care rolurile sociale date – profesor-elev – presupun un schimb permanent de experiențe și de cunoaștere.

Gândirea pedagogică a lui Korczak se bazează pe un sistem de organizare internă a orfelinatelor imaginat de copii pentru copii, în așa fel încât aceștia să învețe, prin experiență directă, să se autoguverneze. Copiii sunt cei care își aleg sarcinile pe care vor să le îndeplinească, devenind conștienți de rolul fiecăruia dintre ei în ansamblul pe care îl construiesc împreună. Unii optează să fie de serviciu la spălător, alții în dormitor, alții fac curățenie în clasă, alții servesc masa. Această compartimentare a sarcinilor duce la implicarea copiilor în ordonarea spațiului pe care îl locuiesc. Numai o cunoaștere riguroasă și exersată în timp, aplicată personalității fiecărui copil în parte, poate duce la distribuirea atentă a „sarcinilor de serviciu comunitar”. Korczak pune accentul pe teritoriul de confort pe care copilul trebuie să-l simtă în momentul în care e confruntat cu două opțiuni: să spun ce am de spus sau să tac? „Posibilitatea de a te înțelege cu copiii trebuie pregătită. Nu vine de la sine! Copilul trebuie să știe că are libertatea și e în interesul lui să se exprime și că, dacă o va face, nu va primi mânie și aversiune, ci va fi înțeles”. Copilul se formează în spiritul încrederii care i se dă și care-l poate face să se autoreprezinte demn, fără teama de a fi sancționat, criticat, cenzurat. Janusz Korczak insistă pe rolul formator al maturizării în comunitate, care îi ajută pe copii să crească împreună respectând valori de solidaritate.

Trebuie pus capăt despotismului!

Conceptul de autoguvernare expus de Korczak acordă tribunalului colegial un rol privilegiat: „Dacă, în mod disproporționat, acord mai mult loc tribunalului, fac acest lucru din convingerea că el poate deveni germenele egalității în drepturi a copilului, poate duce la o constituție, obligă la difuzarea și cunoașterea declarației drepturilor copilului. Copilul are dreptul ca problemele sale să fie luate în serios, să fie analizate în mod corect. Până acum totul depindea de bunăvoința și buna sau proasta dispoziție a educatorului. Copilul n-avea dreptul să protesteze. Trebuie pus capăt despotismului”. Organizarea tribunalului colegial se află în grija copiilor. Pe o tablă, care se află la dispoziția tuturor, fiecare copil își scrie numele său și pe cel al copilului pe care îl cheamă la judecată. La judecată, un copil se poate chema pe el însuși, poate chema un alt copil, un educator, un adult. Educatorul, care își asumă rolul de secretar al tribunalului, trece în registru cauzele, iar în ziua următoare strânge depozițiile. Tribunalul se întâlnește o dată pe săptămână, iar judecătorii sunt aleși dintre cei care, în săptămâna respectivă, nu au fost chemați la judecată. Există un cod al tribunalului colegial în funcție de care se analizează cauzele și se dau verdictele. Cel mai important principiu pedagogic aplicat de cod constă în confruntarea copilului cu acele contexte în care a produs dezordine, înțelegerea motivațiilor și argumentelor copilului, în așa fel încât acesta să-și poată pune întrebări legate de comportamentul lui și să aibă un interval de timp în care să se gândească: „Dacă cineva face rău, cel mai bine este să-l ierți. Dacă a făcut ceva rău pentru că n-a știut, acum știe. Dacă a făcut ceva rău din neatenție, pe viitor va fi mai atent. Dacă face rău pentru că nu se poate obișnui, de-acum se va strădui mai mult. Dacă a făcut ceva rău îndemnat de cineva, nu va mai asculta de acel cineva… Tribunalele adulților nu sunt bune. Tribunalele adulților dau anumite pedepse: amenzi, arest, închisoare, muncă silnică și chiar pedeapsa cu moartea… La școală, cel care judecă este profesorul: trimite la colț, dă afară, oprește după ore, adeseori țipă, uneori lovește”. Pedagogia contextualizării greșelii este esențială în viziunea lui Janusz Korczak, în sensul în care copilul trebuie făcut să reflecteze asupra tuturor factorilor care au dus la greșeala respectivă și asupra efectelor ei în comunitate. Fără această reflecție deschisă, pedeapsa va funcționa ca o tortură emoțională care dresează imaginația copilului.

Un rol important în organizarea comunității de copii îl are gazeta, care devine o arhivă a existenței cotidiene. Gazeta este o platformă de reprezentare a copiilor, prin care fiecare își face cunoscute nevoile, dorințele, planurile de viitor, temele care îl preocupă, eșecurile, încercările de a schimba ceva: „Gazeta este o verigă puternică, ea face legătura între o săptămână și alta, unește copiii, personalul educativ și pe cel de serviciu într-un tot invizibil. Gazeta e citită de toți copiii. Pentru fiecare schimbare, ameliorare, reformă, pentru orice neajuns și orice plângere, gazeta este locul unde oricine se poate exprima”.

Janusz Korczak a scris istoria pedagogiei secolului XX din perspectiva rolului comunității de educație reciprocă. Școala nu este despre profesori. Despre nevoia lor de a se impune, despre frustrările și încercarea lor de a face din copii niște mecanisme manipulabile. Școala înseamnă, pentru Korczak, generozitate și respect. Respect pentru greșelile copiilor, respect pentru timpul lor, respect pentru fricile și fragilitățile lor. Respect pentru ei – „prinții sentimentului, poeți și gânditori”.