Acasă Teorie "Colectivul de muncitori": Intervenție politică și artistică la Exploatarea Minieră RTB

"Colectivul de muncitori": Intervenție politică și artistică la Exploatarea Minieră RTB

de Gazeta de Artă Politică

de Vladan Jeremić şi Rena Rädle

Distrugerea economică şi dez-industrializarea totală a Serbiei ce au urmat destrămării Iugoslaviei reprezintă una dintre problemele cruciale cu care ne confruntăm astăzi. Tot ce s-a putut privatiza în Serbia a fost privatizat, majoritatea fabricilor şi întreprinderilor au fost dizolvate, iar terenurile au fost vândute. Lobby-ul burgheziei compradore[1] din ultimul deceniu a lucrat împotriva producţiei locale şi pentru produsele de import pe care cetăţenii sârbi le-au cumpărat pe credit, intrând în datorii din ce în ce mai mari.

În acest mediu ostil, puţine companii de stat au reuşit să evite privatizarea sau dizolvarea. Majoritatea Bazinului Minier Bor (RTB) din estul Serbiei (oraşul Bor) se află încă în proprietatea statului. Se poate spune că RTB şi-a „revenit” în ultimii ani din cauza creşterii preţului metalelor preţioase pe piaţa globală la apogeul crizei economice. Astăzi, Bazinul Minier Bor înregistrează o uşoară creştere economică pentru că, deşi numărul de angajaţi a fost redus de la 20,000 la 5,000, RTB rămâne unul din cei mai importanţi angajatori din Serbia.

Prin publicaţia Colectivul de muncitori, autorii Vladan Jeremić, Rena Rädle şi Saša D. Lović au transpus vizual conceptele politice şi alternativele pentru o transformare socio-ecologică a zonei, pentru viitorul muncitorilor şi al mineritului, precum şi pentru sustenabilitatea comunităţilor şi recomunizarea bunurilor privatizate. Colectivul de muncitori reprezintă o intervenţie de politică şi artă contemporană, un mijloc artistic ce încearcă să lege trecutul prezent şi viitor, punând accentul pe continuitatea scopului comun: acela de a lupta pentru ca muncitorii să aibă controlul direct asupra resurselor şi să organizeze mijloacele de producţie şi de reproducere a muncii şi a vieţii de zi cu zi.

Acțiune de distribuție a publicației Colectivul Muncitorilor la intrarea principală a RTB (Întreprinderea Minieră a Bazinului Bor), ianuarie 2013.

Acțiune de distribuție a publicației Colectivul Muncitorilor la intrarea principală a RTB (Întreprinderea Minieră a Bazinului Bor), ianuarie 2013.

Anul trecut s-au sărbătorit 65 de ani de la lansarea publicaţiei Borski Kolektiv, primul organ de presă al angajaţilor RTB după eliberarea din 1947 şi preluarea companiei de către Frontul Popular (http://kolektiv.co.rs/). Publicaţia de artă Colectivul de muncitori foloseşte numerele din Borski Kolektiv din anii 1947-1948, precum şi materiale foto scanate în timpul digitalizării arhivei direcţiei locale Bor a Bibliotecii Naţionale – recontextualizându-le şi reintegrându-le în revistă. Segmentul „Sašina šarenica”, conceptualizat de Saša D. Lović, abordează cultura umorului muncitoresc în trei limbi: vlahă, romani şi sârbo-croată.

Vladan Jeremić şi Rena Rädle sunt doi artişti care locuiesc în Belgrad. Practica lor artistică reflectă interesul lor pentru întrepătrunderea dintre arta contemporană şi activism. Ei dezvoltă o metodă artistică ce îmbină documentarul video, colajele foto și desenele pentru a realiza instalații unice, proiectate spațial și contextual. În momentul de față, sunt preocupați de semnificația modernismului urban în zilele noastre, istoria și viitorul socialismului și situația imigranților și a minorităților (precum cea romă) în Europa.

http://raedle-jeremic.modukit.com

 


[1] Comprador – cuvânt de origine spaniolă care înseamnă „cumpărător.” Termenul de „burghezie comprador” se referă la o parte dintr-o clasa de mijloc indigenă care se aliază cu investitorii străini, corporațiile multinaționale și/sau cu băncile.

Lasă un comentariu


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.