de Andreea Câmpeanu

Înainte de intrarea spectatorilor în sală, la Teatrul Evreiesc din București, pentru spectacolul Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa, în timp ce Elena Albu încă mai repetă un cântec trist, actrițele Mihaela Drăgan, Zita Moldovan și Liana Ceterchi se țin de mână, cu ochii închiși. „Ritualul nostru înainte de a intra pe scenă: închidem ochii ca să fim cu noi înșine, ne dăm mâinile ca să fim una cu cealaltă în tot ce se va întâmpla pe scenă și ne amintim de ce a fost important pentru noi să facem spectacolul ăsta. Szomna a fost o persoană reală”, scrie Mihaela Drăgan pe pagina ei de Facebook.

În 2014, actrițele de etnie romă Mihaela Drăgan și Zita Moldovan, împreună cu regizorul Mihai Lukacs, au înființat compania de teatru Giuvlipen (feminism în romani). Pentru că în limba romani cuvântul feminism nu exista, l-a inventat Mihaela.

Giuvlipen propun o viziune emancipatoare despre femeile rome, fiind o platformă în care experiențele acestora din urmă sunt reprezentate și făcute, astfel, mai vizibile. Fără a se autodefini drept portavoce a altora, ci mai curând prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentale și foarte performative, spectacolele companiei Giuvlipen au o agendă feministă. Ele vorbesc despre subiecte ca rasismul, hate-speech, sexualitate și căsătorii timpurii pentru a promova dezbaterea acestora și un discurs critic.

„Rolurile pe care le primesc actorii romi sunt alea stereotipale și atunci am vrut să creăm o trupă a noastră pentru a oferi o alternativă în care sunt văzuți romii în artă și în media și în discursul public. Ca să abordăm teme ca rasismul împotriva romilor, sexismul, probleme cu care se confruntă femeile rome în general.

Am vrut să facem ceva mai provocator, mai experimental

Piesele lor se joacă atât pe scenele unor teatre de stat, în teatre independente și muzee, cât și în comunități. Spectatorii pieselor lor sunt și români, și din minoritățile etnice și adesea participă la discuții după piese.

„Publicul e foarte diferit, noi ne adresăm și romilor, și ne-romilor. Facem și o critică care se adresează audienței ne-rome, dar și publicului rom care nu e obișnuit să existe artă despre identitatea lor și care poate să chestioneze mai mult propria identitate, care trebuie să aibă modele, cred și asta. Să fie reprezentați ca minoritate. Și atunci ne adresăm clar ambelor tabere și încercăm să cream punte între ele, să se întâlnească prin spectacolele noastre. Adică le creăm un context în care să se întâlnească”, spune Mihaela Drăgan.

Mihaela Drăgan, actriță și activistă feministă, a mai jucat și în filmul Aferim! în regia lui Radu Jude, și în scurt-metrajului Magie Noir în regia lui Fanny Ardant. Anul trecut, Drăgan a fost nominalizată la The Gilder/Coigney International Theatre Award, un premiu acordat de Liga Femeilor Profesioniste din Teatru (League of Professional Theatre Women), de la New York, care recunoaște munca excepțională din teatru a 20 de femei din toată lumea.

Zita Moldovan prezintă, alături de actorul de etnie romă Sorin Sandu, de 12 ani emisiunea Și eu m-am născut în România, care prezintă povești diverse, cu și despre romi. „Încercăm să arătăm povești diferite, pozitive, despre romi, să arătăm o altă față. Avem emisiuni despre holocaust, sclavie, povești despre romi care sunt mai puțin cunoscute. Ce-mi doresc foarte mult e ca la un moment dat toată echipa să fie de romi.”

De asemenea, Zita crează haine care îmbină modernul cu tradiționalul: „Am vrut să folosesc rochia, pe care atâția oameni, când o văd, se sperie, am vrut să fie purtată și să nu mai fie stigmatizată.” Colecția ei se numește Romani Dreams.

Atât Zita, cât și Mihaela au făcut teatru forum în diverse comunități

Spectacolul Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? de la Teatrul Evreiesc din București a fost ultimul din turneul Teatrul Rom nu e Nomad, organizat de trupa de teatru rom feminist Giuvlipen și susținut de AFCN. Piesa vorbește despre povestea Szomnei Grancsa, o adolescentă care s-a spânzurat în 2007 în șura casei părintești, după ce a scris pe un perete „Iskola vagyok” – „(Eu) sunt școala”. Tânăra era singura fată de etnie romă din sat care a ajuns la liceu, dar părinții nu au mai putut să o țină în școală. „E un subiect foarte sensibil. Dezbatem în fața publicului problemele, fără a da un verdict”, spune Zita Moldovan, care joacă diferite personaje în piesă și care, în 2007, ca jurnalistă, a făcut un reportaj la câteva zile după moartea fetei, în satul Frumoasa, unde a trăit.

„Este nevoie de cultura romă contemporană pentru că oamenii știu doar lucrurile senzaționale pe care le văd la televizor”, spune Zita Moldovan. „Un teatru rom ar putea spune povești, ne-ar fi folositor atât nouă, romilor, cât și românilor,” spune ea. Scopul principal al turneului a fost discutarea necesităţii şi a rolului unui teatru contemporan al minorităţii rome din România. Proiectul a vrut să aducă publicul larg la spectacole care valorizează dramaturgia romă contemporană şi să deschidă unele discuții privind importanța înfiinţării Teatrului Rom în România. Pe lângă Cine a omorat-o pe Somna Grancsa?, au mai fost prezentate producțiile Gadjo Dildo și albastru/portocaliu.

România este statul din Uniunea Europeană cu cea mai dezvoltată reţea de teatre minoritare

Există nouă teatre maghiare, două germane şi unul evreiesc. Giuvlipen consideră că “producţia teatrală romă va fi influenţată pozitiv, mărindu-se şi având un impact mai puternic şi de durată în societate, dacă va avea sprijin concret, atât instituţional, cât şi logistic şi financiar”.

Primul lor spectacol, Gadjo Dildo, are ca subiect exotizarea femeilor rome și, pe lângă rasism, vorbește și despre LGBT. Piesa are la bază povești reale. „A fost foarte mișto, ca actriță, să-mi joc propria poveste”, spune Zita Moldovan.

„Primii doi ani a fost mai greu, pentru că nu am avut nici un fel de resurse ca să facem spectacole, decât entuziasmul nostru care ne tot împingea să ne întâlnim și să creăm lucruri în ciuda faptului că nu aveam bani, spațiu de repetiție, de producție și așa mai departe. Dar eram foarte entuziasmate și credeam mult în ce facem și după primul spectacol, Gadjo Dildo, pe care l-am făcut împreună, oamenii au început să fie interesați de munca noastră, de ce facem noi, să ne încurajeze, să fie interesați să ne invite la spectacole, să vorbească despre noi. Asta mai târziu așa, după un an jumate.”, spune Mihaela Drăgan.

Spectacolul albastru/portocaliu este o reinterpretare a piesei blue/orange scrisă în anul 2000 de dramaturgul britanic Joe Penhall – piesă în care, în 2016, juca britanicul de origine ugandeză Daniel Kaluuya (Chris din filmul Get Out și W’Kabi din Black Panther).

Regizorul Mihai Lukacs plasează personajele piesei într-un centru de sănătate publică din București. Gilda, jucată de Zita Moldovan, este o femeie de etnie romă, care este pacientă a secției de psihiatrie, de unde aflăm, încă de la început că vrea să plece. Dar ea vrea să scape și de izolarea pe care o trăiește și în afara cadrului instituționalizat al

spitalului. Gilda devine obiectul disputei și orgoliilor dintre doi medici.

„Am facut ateliere cu femei rome, pe sănătate și accesul romilor la sănătate, care au dus la piesa de teatru forum Ferentari: Sănătate în sevraj. Din poveștile lor am reușit să-mi construiesc personajul”, spune Zita.

„Milităm ca artiștii romi să aibă o voce. Pentru că arta romă a fost destul de marginalizată și niciodată pusă în valoare, stereotipizată. Milităm să avem un loc mai bun decât cel pe care l-am avut până acuma. Și să prezentăm minoritatea romă în forma ei cea mai diversă și cât mai integratoare – de la femei rome până la persoane LGBT”, spune Mihaela Drăgan.