– o lectură a dosarelor de candidatură ale Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 –
de grupul h.arta
Am început să lecturăm cele două dosare pregătite pentru candidatura Timişoarei (dosarul pentru preselecţie[1] și cel final[2]), dorind să urmărim în ce fel sunt negociate dezideratele legate de promovarea mediului de afaceri în oraş, cu cele legate de dezvoltarea iniţiativelor culturale locale. Am urmărit în ce fel au evoluat conceptele candidaturii dintr-un dosar în altul, în relaţie cu raportarea textului la politicile culturale europene, ce imagine a „Europei” și ce imagine a Timişoarei își doreşte textul să reproducă și/sau să creeze.
Cele două dosare sunt identice în ceea ce priveşte motivaţiile, justificările și scopurile lor. Ambele dosare folosesc imaginea revoluţiei ca pe un punct zero al istoriei, ambele plasează problemele actuale ale oraşului ca avându-și baza în trecutul comunist (prezentat mereu ca fiind răul absolut în expresii precum „ghearele regimului totalitar”), ambele dosare au aceeaşi viziune unilaterală asupra „Europei”, ca fiind sursa civilizaţiei și „luminii” (lumina și lupta ei cu întunericul totalitar fiind metafora mereu reluată în ambele texte). În ambele documente, crearea și întărirea legăturii dintre mediul de afaceri, tehnologie, știință și artă este dezideratul indiscutabil. Ambele documente prezintă pe larg în ce fel câștigarea titlului ar avea un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltării turismului în oraş. Ambele texte discută pe larg „multiconfesionalismul, inter- și multiculturalismul” oraşului, referindu-se în principal la comunitățile maghiară și germană. Ambele documente au aceeaşi atitudine de celebrare a tehnologiei fără nicio perspectivă critică asupra acesteia. Ambele documente mizează pe retorica „toleranței” și „incluziunii” în ceea ce priveşte grupurile defavorizate (romi, comunitatea LGBTQIA, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice, etc).
Ceea ce diferă în cele două documente sunt formele concrete pe care le iau aceste idei și atitudini. Tonul exaltat și naivitatea populistă a programelor și proiectelor din propunerea pentru preselecţie sunt înlocuite de un ton mai neutru și mai tehnic în textul dosarului final și de propuneri de proiecte care, uneori, iau forme mai contemporane și mai aliniate standardelor profesiei artistice. În afara acestor schimbări de formă, modificarea principală față de propunerea de preselecţie, aşa cum este marcată ea în textul dosarului final, se referă la introducerea unor subiecte numite „sensibile”, cum ar fi includerea unor proiecte legate de feminism și de teoria queer, cât și includerea unor subiecte legate de migraţie (axate atât pe deportările în Bărăgan, cât și pe actuala „criză a refugiaţilor”). Dar cadrul general căruia se supun aceste subiecte este tot cel al „valorilor Uniunii Europene”, un cadru în care ideile cu un potenţial critic sunt domesticite, sunt făcute a fi parte din zgomotul neoliberal al „diversității și dialogului”, sunt încadrate tonului extatic în care întreaga societate își dă mâna pentru progresul mediului de afaceri din oraş.
„Întunecata moştenire comunistă”
Dosarele de candidatură la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 ale Timişoarei (atât dosarul pentru preselecţie, cât și cel final) au pe prima pagină o imagine de la Revoluţia din 1989. Conceptul propus de Timişoara are la bază metafora luminii („a luminii interioare, cu riscul de a nu fi înțeleși”, aşa cum apare scris la începutul dosarului final). Lumina și lupta acesteia cu întunericul este reluată în diferite forme pe tot parcursul ambelor texte, cu referiri la „scânteia Revoluţiei” și la „bezna” perioadei comuniste.
În dosarul pentru preselecţie, evenimentul de deschidere din ianuarie 2021 ar fi urmat să fie un halucinant spectacol despre revoluţie, în care pe canalul Bega înghețat artificial ar fi fost proiectate „principalele momente ale Revoluţiei timişorene realizate live în culori fluorescente”, intercalate cu imagini de la căderea zidului Berlinului. În timp ce un DJ mixează voci din 1989 din Timişoara și Europa, publicul formează un marş cu făclii aprinse. În dosarul final, descrierea evenimentului de deschidere e mai vagă și metafora centrală este cea a Timişoarei ca fiind primul oraş iluminat electric, dar mixarea „glasurilor revoluţiei din 1989” continuă să fie parte din eveniment.
Pe tot parcursul textului, în ambele documente, memoria unilaterală a comunismului și asocierea lui cu „bezna” rămâne o constantă. Într-o referire la pierderea spaţiului public (care nu este niciodată în cele două texte pierdut în fața capitalului), în dosarul final, problema utilizării neadecvate a acestuia este pusă atât în seama infrastructurii de secol XIX, cât și „planificării urbane de tip socialist”.
„Valorile clasei de mijloc”
Proiectul pentru preselecţie „își propune să reînvie valorile pierdute ale clasei de mijloc, care au fost dintotdeauna parte a istoriei [Timişoarei]”. În dosarul final, se vorbeşte într-un mod mai general despre „valori”, dar Timişoara continuă să fie descrisă ca fiind „un oraş relaxat, burghez și individualist”. Acest aspect „burghez” al oraşului este adesea sugerat în legătură cu caracterul european al acestuia pe tot parcursul ambelor texte, asociat cu un mod „civilizat” de raportare la Uniunea Europeană și la dezideratele ei de multiculturalitate și „toleranță”. În dosarul final, la secţiunea „Gestionare/ Planuri pentru situaţii neprevăzute”, un punct slab al „Dimensiunii europene a proiectului” este menţionat ca fiind „tendinţele naţionaliste în rândul categoriilor dezavantajate”.
„Patrimoniul sub reflectoare”
Aceste categorii dezavantajate sunt în centrul atenţiei în programul despre patrimoniu, în ambele dosare. Clădirile istorice aflate în condiţii de degradare, în timp ce sunt încă locuite de chiriaşi săraci, sunt puse sub reflectoare „pentru a crește nivelul de conştientizare asupra potenţialului ridicat al zonelor istorice”. În dosarul de preselecţie programul este descris astfel : „Programul Patrimoniul sub reflectoare va oferi fiecăreia dintre părțile interesate în problema patrimoniului, prilejuri și modalități de a-și exprima punctul de vedere prin intermediul formelor culturale. Spre exemplu, chiriaşilor provenind din medii defavorizate li se vor pune la dispoziţie camere de luat vederi pentru a documenta și a-și prezenta viața de fiecare zi într-o clădire de patrimoniu degradată, li se va prezenta istoria clădirii și vor participa la acţiuni în calitate de ghizi locali.” Această vedere paternalistă și problematică e cosmetizată în dosarul final, în care categoriile dezavantajate (enumerate ca „tineri romi, migranți, persoane vârstnice”) contribuie cu povești personale la un muzeu digital, la obiecte de realitate augmentată, la piese de teatru și concerte proiectate 3D etc. pentru „promovarea și pregătirea pentru tehnologii inovative în turismul cultural”.
„Recunoaşterea potenţialului economic al culturii ca investiţie esenţială”
Nu doar clădirile istorice sunt gândite în sensul unei investiţii pentru turism. Întreaga cultură a oraşului, cu trecutul și prezentul ei, este văzută ca fiind un util instrument pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
„Unul din punctele vulnerabile ale sectorului cultural îl constituie dependența lui de fonduri publice și, în consecinţă, incapacitatea sa de a atrage fonduri private”, declara dosarul de preselecţie. În lista intervenţiilor în infrastructura pe care proiectul în faza sa de preselecţie și le propunea, în ceea ce priveşte regenerarea urbană, este notat complexul Openville, auto-numit „parc, office, retail, entertainment”, în curs de construire de către compania Iulius Management Center. Acest „spaţiu de distracţie și relaxare” va include și un Centru de Inovaţie Tehnologică. Acest punct din lista de regenerare urbană a dispărut în dosarul final.
„Timişoara își propune să se prezinte ca un oraş de întâlnire între știință și tehnologie, IT&C și cultură”, se spune în dosarul final, alături de multe alte referiri la interconexiunea dintre cultură și afaceri, precum „deschiderea unui cluster și centru creativ de către Municipalitate pentru facilitarea de contacte și colaborări reale între cultură și afaceri”.
„Partea experimentală și creativă [a Timişoarei] este vizibilă încă în special în industriile automotive și IT&C”
Trecutul experimental al oraşului, menţionate fiind în acest context formaţia Phoenix și grupul Sigma, este preluat de inovaţiile tehnologice. „80% din proiectele din Programul cultural au o componentă online și includ conexiuni digitale în cadrul proiectului.” Multe dintre proiecte presupun strângerea unor povești personale și organizarea lor în muzee digitale etc., într-o aparență de participare într-un cadru deja trasat al subordonării vieţii private capitalului. Tehnologia este celebrată fără nicio întrebare și fără nicio referire la componenta de supraveghere și control a acesteia. În dosarul final, tehnologia digitală nu face decât să „ne îmbogățească dimensiunea noastră umană”.
„Sponsorii sunt publicul. Publicul este sponsor.”
În secţiunea Gestionare/Finanţe a dosarului de preselecţie, se spune în legătură cu atragerea sponsorilor privaţi : „Ni s-a oferit și am primit deja sprijin financiar de la companii internaţionale cu reprezentare locală și de la companii locale cum ar fi : Continental, Bega Group, Timişoreana, Staropramen, Hella, Elba, Kathrein România, mobilier Green Forest și Calculatoare renovate”. Mai jos, în următorul paragraf se spune : „[…] în cadrul programului Orizonturi în mişcare în ceea ce priveşte gradul de conştientizare cu privire la poluarea făcută de fabrica de anvelope Continental”. Compania Continental este un poluant major în oraş, împotriva sa având loc de-a lungul timpului numeroase proteste (la care au luat parte uneori și unii/unele dintre membrii/ele echipei proiectului). De asemenea, compania este foarte activă în greenwashing, sponsorizând adesea evenimente „ecologiste”.
„Un om de afaceri de anvergură, cu experienţă internaţională”
„În spatele structurilor noastre de management se află persoane care contestă statu quo-ul, au o gândire critică și cred în schimbare”, declară dosarul final, care se încheie menționând de două ori că echipa sa este condusă de femei. Preşedintele Consiliului director, sub îndrumarea căruia lucrează autoritatea de decizie a proiectului – Directorul executiv – poate fi Primarul sau un reprezentant al mediului economic local. În prezent, preşedintele Consiliului director este Emil Cristescu, cel care deţine majoritatea fostelor platforme industriale din oraș, dezmembrate în perioada de tranziţie.
„Timişoara poate deveni un centru de schimb cultural și stabilitate în regiune”
Ambele dosare se încheie cu o referire la zidul împotriva refugiaţilor construit în Ungaria. „Aflată la doar o oră de mers cu maşina de Timişoara, Ungaria își asumă identitatea de ‘copil problemă’ al Europei, construind ziduri pentru a opri fluxul de refugiaţi”.
Sorin Mihai Grindeanu, listat la finalul proiectului care a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Judeţean Timiș, pe 13 septembrie, cu câteva zile înainte de anunţarea câștigarii titlului, a răspuns astfel întrebării unui site local de ştiri, dacă este dispus să ridice un gard, precum vecinii din Ungaria : „nu ştiu, deocamdată nu sunt atribuţiile consiliului judeţean. Sunt alte instituţii care pot să prevină un asemenea val. Aşa cum au ştiut să ia măsuri până acum o lună. Primarii au spus că ar face garduri. Eu văd asta ca pe o ultimă soluţie, dar nu o exclud. (…) Eu v-am spus că am avut discuţii cu primarii de pe zona de frontieră. Unii dintre ei sunt preocupaţi, dacă nu chiar toţi, au experienţe de acest tip în ultimele săptămâni şi atunci e normal să ai un asemenea plan de rezervă”[3].
***
„În spatele oricărui progres tehnologic se află o fiinţă umană, fie că e vorba despre un inventator, de un întreprinzător curajos, de un hacker, de un miner prins în capcana conflictelor armate, de un copil ce lucrează ilegal pe linii de asamblare a gadget-urilor sau de o persoană ce conferă o nouă viață deşeurilor electronice”. Acest citat din dosarul de preselecţie este doar un exemplu, printre multe altele, în care categorii antagonice sunt aduse demagogic împreună. Crearea unui mediu stabil, lipsit de tot ce e problematic și indezirabil, în care toate tensiunile sunt şterse, în care toate vocile critice sunt reduse la tăcere, în care toate poziţiile sunt egalizate, toate acestea sunt dezideratele necesare pentru dezvoltarea economică a oraşului. Proiectul cu care Timişoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii nu ascunde în niciun fel că principala sa prioritate este dezvoltarea mediului de afaceri și a turismului în oraş și folosirea culturii în acest scop.
Ceea ce am urmărit pe parcursul lecturării celor două documente a fost modul în care această structură monolitică, în care mediului economic privat îi este conferită întreaga putere asupra resurselor culturale din oraş (bani publici, instituţii, iniţiative, oameni) este cosmetizată prin eforturile artiştilor/elor, lucrătorilor/toarelor culturali/e, scenei alternative care a ales să se implice în proiect la diverse niveluri. Am văzut cum tonul naiv din dosarul de preselecţie, cu inflexiunile lui amatoricești și kitsch ia nuanţe mai potrivite scenei de artă contemporană în dosarul final (chiar dacă tonul rămâne cel al demagogiei neoliberale). Am văzut cum subiecte precum feminismul, teoria queer, migraţia sunt incluse în proiect. Am urmărit munca acestor oameni care se consideră alternativi/e, vizibilă în dosarul final, și felul în care ideile lor se subordonează structurii proiectului. Am citit felul în care ideile lor devin parte din aceleaşi enumerări de categorii antagonice care își dau mâinile într-o mare celebrare a ştergerii tuturor contradicţiilor și a oricărui potenţial.
Timișoara, septembrie 2016
[1] http://bit.do/CEaC-Timisoara-presel
[2] http://bit.do/CEaC-Timisoara-final
[3] http://www.pressalert.ro/2016/09/exclusiv-presedintele-consiliul-judetean-timis-nu-exclude-ridicarea-de-garduri-anti-migranti-la-granita-cu-serbia-ce-mesaj-transmite-bucurestiului-video/