Ce fel de artă facem pentru copii și adolescenți? O artă care să le protejeze imaginația, conservând autoritatea modelelor cunoscute, sau o artă care să-i provoacă să se implice în realitatățile socio-politice din jur? Este arta pentru publicul tânăr a adulților sau a copiilor și adolescenților pentru care se presupune că este concepută? Reprezintă ea nevoile și sfera de interes a acestora sau reproduce formatul artei pentru puțini? Vor fi copiii și adolescenții de mâine spectatorii și actorii sociali angajați, care pot transforma lumea în care trăiesc?

În numărul 3 din Gazeta de Artă Politică, sunt analizate rolul și semnificația artei cu relevanță politică pentru categorii diverse de public tânăr. Educatorul și teoreticianul Paulo Freire, autorul Pedagogiei oprimaților, vorbește despre transformarea educației într-o bancă de date livrate tinerilor. Marius Bogdan Tudor și Mihai Lukács explorează ideologia spectacolelor cu, dar nu doar pentru, copii, din România anilor 1980. Laurențiu Ridichie vorbește despre necesitatea unei școli de artă activistă și despre felul în care copiii și adolescenții pot fi provocați să reflecteze, prin desene angajate, asupra realităților din jur. Grupul h.arta pune în discuție poziția artei contemporane în raport cu educația emancipatorare a grupurilor sociale excluse și chestionează limitele pedagogiei artistice. Florin Bican analizează felul în care se scrie și se receptează literatura pentru copii, accentuând rolul ilustratorilor în susținerea acestei literaturi. Mihaela Michailov analizează repertoriile teatrelor pentru copii axate, în cea mai mare parte, pe supremația basmelor și pe lipsa unor spectacole care să problematizeze politic lumea contemporană a copiilor. Radu Apostol scrie despre metodologia și semnificația Teatrului Educațional în formarea unor comunități de copii conștienți de valoarea mesajului colectiv pe care îl pot transmite. Mona Nicoară vorbește despre structurile de putere și mecanismele de discriminare cu care s-a confruntat în perioada de lucru la filmul Școala noastră. Pedagogia lui Janusz Korczak este analizată din perspectiva rolului fundamental pe care acesta l-a avut în educația politică a copiilor din orfelinate. Ana Tasic și Yvette Feuer scriu despre tehnici de lucru și metode specifice de abordare folosite în teatrul pentru copii din Serbia și Ungaria. Shaili Sathyu prezintă felul în care spectacolele pentru copii din India, în care a fost direct implicat, recuperează formule tradiționale adaptate poveștilor contemporane. Florin Manole argumentează în favoarea unui limbaj subiectiv al poveștilor teatrului politic.