de Mihaela Michailov
Ljubljana, 30 iulie 2007
Dragă domnule Janez Janša,
Poate ați aflat deja până acum că există 3 oameni din Ljubljana (toți trei suntem artiști contemporani, ale căror lucrări reprezintă Slovenia în afară, și, de asemenea, suntem membri ai Partidului Democrat Sloven – Slovenska demokratska stranka/SDS) care și-au luat numele de Janez Janša. Dacă până acum nu ați aflat, suntem bucuroși să fim noi primii care vă dau această știre. Decizia noastră a fost conștientă și a fost luată după ce ne-am gândit foarte atent. Pentru noi nu există nici un fel de granițe între munca noastră, arta noastră și viețile noastre, și, ținând cont de acest lucru, nu credem că suntem diferiți de dumneavoastră. Trăim pentru ceea ce creăm și, cu permisiunea dumneavoastră, am vrea să cităm cuvintele din scrisoarea pe care ne-ați trimis-o atunci când am intrat în SDS: “Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai repede ne vom îndeplini scopurile”.
Așteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră,
Toate cele bune,
Janez Janša, Janez Janša, Janez Janša
În 2007, trei artiști sloveni și-au schimbat numele. Žiga Kariž, Emil Hrvatin și Davide Grassi s-au transformat în Janez Janša, Janez Janša și Janez Janša. Numele primului ministru al Slovenei a devenit, de atunci, numele lor. Și-au schimbat buletinele, au intrat în Partidul Democrat – al cărui președinte era Janša – și s-au expus sub o nouă identitate. Și-au asumat un statement politic explicit: oricine poate fi prim-ministru. Au înlesnit, astfel, accesul democratic la numele intrat într-o capsulă politică de la care doar unii se revendică. În spatele celor aleși să ne reprezinte suntem, de fapt, noi. Numele de pe listele electorale sunt numite și legitimate de numele noastre. Cei trei Janez Janša construiesc, prin spectacole de teatru, expoziții, filme și conferințe, o structură de guvernare democratică, prin care numele fiecăruia dintre noi ajunge să fie parte din puterea care ne conduce. Numele noastre participă sau ar putea participa la proiecte decizionale majore. Felul în care unul dintre cei trei Janez Janša – performer, regizor de teatru și film, teoretician – definește arta: “Arta e parte din lucrurile pe care le trăim și nu poate fi considerată în afara societății’’, explică perfect sensul adopției numelui primului ministru sloven. Ceea ce fac artiștii intră în relație directă cu viața politică în care sunt implicați și pe care o definesc redenumindu-se. Numele alocat puterii se transformă în nume care decid puterea.
Janez Janša, Janez Janša, Janez Janša. The More of Us There Are, The Sooner We Can Achieve Our Goals
Eu sunt Janez Janša
Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai repede ne vom îndeplini scopurile este titlul spectacolului pe care Janez Janša și performerul Dražen Dragojević l-au prezentat pe 13 octombrie la București, în cadrul Explore Dance Festival. Cu cât… cu atât este un laborator de produs, reprodus, dedus și expus istoria unor nume și a celor care le poartă. Cu cât… cu atât este o mostră de spectacol politic simplu și inteligent, în care se pornește de la declarații ale unor oameni care și-au schimbat, din diverse motive, numele și se ajunge la o afirmație publică radicală. Artiști, filosofi, vânzători, oameni ai străzii, imigranți, copii, studenți rostesc o singură propoziție: Eu sunt Janez Janša. Afirmația înseamnă identificare cu structuri de putere, de cele mai multe ori inaccesiile tocmai celor care numesc puterea și o fac să existe. Are loc un transfer social de la îm-puternicit la cel care îm-puternicește, la cel care alege și votează, și are dreptul să decapiteze puterea, tocmai pentru că el a ajutat-o să fie ceea ce este. Janez Janša dă de pământ cu ierarhia puterii și coboară numele în stradă, acolo unde sunt cei care l-au urcat. Oameni din categorii sociale diferite devin primul ministru sloven și, automat, capătă conștiința necesității implicării lor politice și a faptului că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei aflați sus. De fapt, Janez Janša șterge orice diferență sus-jos și dă naștere unui sistem orizontal de participare la putere. Numele trece astfel prin multiple fermentații și decantări. Fiecare dintre cei intervievați și proiectați pe ecran în timpul spectacolului vorbește despre numele său și, implicit, despre tradiția, semnificația, moștenirea, legătura intimă sau, dimpotrivă, distanțarea de acesta. Spectacolul devine un montaj de nume și de relații individuale și colective cu reprezentările acestora: “Spectacolul de teatru, prin natura lui, deschide o serie de întrebări despre nume și schimbarea de nume. Numele este ceva care ni s-a dat, care ne este impus și devine o parte consistentă din construcția identității noastre. Mulți oameni își schimbă numele. Cei mai mulți când se căsătoresc. Alții, din cauza numerologiei sau pentru că le este rușine cu numele lor. Există și cazul regimurilor politice care impun un nou regim al numelor. Fiecare societate are un anumit regim al numelor care ține, de fapt, de o ideologie. Gestul de a da un nume nu e un gest inocent. Când vrem să-i facem rău cuiva, îi inventăm, adesea, un nume. În spectacolul pe care l-am prezentat la București, am vrut să relaționez teatrul și filmul, ceea ce ține de documentar și de ficțional. Anul trecut împreună cu ceilalți doi artiști care și-au schimbat, ca și mine numele, am făcut filmul: Numele meu este Janez Janša.
Eu sunt Tay Tong
Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai repede ne vom îndeplini scopurile, titlu care trimite la un slogan folosit de către primul ministru al Sloveniei, începe cu o anecdotă economică legată de nume și se termină cu un fel de chestionar politic. Tay Tong declară: „Numele meu este Tay Tong. Numele semnifică faptul că voi avea succes în viață. Familia mea m-a trimis la un moment dat la un fel de ghicitor, un înțelept bătrân, care a verificat ziua mea de naștere în zodiacul chinezesc… și familia a decis să-mi schimbe numele. Una dintre literele din vechiul meu nume însemna ratare. Deci nu era un nume potrivit pentru o familie care făcea afaceri. Lucram în comerț, făceam afaceri de familie. Am fost șase care ne-am născut în aceeași generație și toți ne-am schimbat numele’’. Actorul Dražen Dragojević este prezent permanent pe scenă, comentează diferite intervenții din materialul video și citește fragmente din scenariul spectacolului. În final, întrebările aparent retorice pe care le adresează vizează un tip de atitudine politică marcată de agresivitate, aroganță și manipulare: „De ce îți bați joc de oameni? De ce îi manipulezi pe copii? De ce îți excluzi partenerii?, De ce folosești politica pentru promovare personală?”.
Janez Janša, Janez Janša, Janez Janša. The More of Us There Are, The Sooner We Can Achieve Our Goals
Pe lângă inserturi scurte – „Îmi place, Nu-mi place numele meu” -, Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai repede ne vom îndeplini scopurile prezintă proceduri legale de schimbare a numelui, reguli care țin de normele fiecărui stat, obstacolele care intervin în alegerea unui nume, analize din perspectivă filosofică și etică. În Texas, Statele Unite, schimbarea numelui nu este permisă dacă nu aduce vreun beneficiu celui care urmează să-l poarte sau dacă nu este făcută în interesul comunității. În Peru, poți să-ți schimbi numele dacă este identic cu al unui criminal cunoscut. În Slovenia nu există nici un fel de interdicții privind schimbarea numelui. Scenariul spectacolului Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai repede ne vom îndeplini scopurile conține și interviuri cu familiile artiștilor, mărturii ale unor angajați care se ocupă de probleme juridice privind alegerea unui nume noi, un interviu cu directorul biroului administrativ din cadrul Ministerului de Interne, diferite cereri, precum și o scrisoare adresată de către cei trei artiști primului ministru al Sloveniei, pe care am citat-o la începutul articolului. Scenariul spectacolului devine un macro-buletin, o carte de identități în schimbare, în care numele și istoriile lor personale sunt arhivate pe niveluri diferite.
Proiectul de adopție în trei a unui nume care este, din mai multe puncte de vedere, o construcție pe care o investim cu sens (Janez este numele cu care părinții îl alintau pe primul ministru când era mic) a avut consecințe neplăcute: “Schimbarea numelui a avut repercusiuni financiare. În 2008, toate aplicațiile pentru fonduri, pe care le-a făcut fiecare dintre noi, au fost respinse. În toamna lui 2012, Ministerul educației, științei și culturii nu a vrut să mai respecte contractul cu Maska și Aksioma, două asociații la care lucrăm. N-au mai vrut să plătească partea din finanțare care era stipulată în contract. Până la urmă au plătit aproape toată suma, dar au declarat public că vor să schimbe legea, în așa fel încât Ministrul însuși să poată întrerupe contractul cu o organizație culturală” (Janez Janša).