ATELIERE

Deși susținerea dialogului social și a mișcării sindicale reprezintă teoretic priorități strategice pentru politicile publice, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, în context românesc practic nu există până în acest moment proiecte artistice, demarate împreună cu sindicate, care să se adreseze direct și să implice activ diverse categorii de lucrători.
Proiectul SOLIDAR vine în întâmpinarea acestei nevoi – realizarea de proiecte culturale care se adresează în special lucrătorilor din comerț. Proiectul constă în realizarea unei serii de ateliere participative (folosind tehnici de teatru-dezbatere, teatru-forum, jocuri de rol) care implică, ca public participant și activ, lucrători din companii multinaționale din comerț (hipermarket-uri). În cadrul atelierelor lucrătorii discută despre problemele și relațiile de muncă, despre nevoile și aspirațiile lor, despre rolul sindicatului și exersează practic soluții de ameliorare a problemelor cu care se confruntă.


Atelierele au fost parte din procesul mai amplu de documentare, care include și interviuri cu lucrători, lideri de sindicat, directori de magazin, pentru realizarea spectacolului „Lucrător Universal” (premiera octombrie 2019).


Atelierele s-au desfășurat în București, Ploiești și Constanța în perioada iunie-octombrie 2019 și au implicat membri de la șase sindicate diferite din retail.
Proiect co-finanțat de A.F.C.N. și realizat în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Comerț.