___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
Spectacolul, în regia artistică a Irinei Gâdiuță, are ca temă de cercetare și documentare incluziunea la nivelul orașelor mici din România a persoanelor non-tipice, cu cerințe educaționale speciale. Rafina investighează, în teritoriu poetic, principiul neuronormativității, pe care se întemeiază convingerea că neurodivergența / neurodiversitatea este o abatere de la normă, o anomalie, și pe care se fundamentează un întreg set de practici socio-culturale care marginalizează, diagnostichează, instituționalizează mințile neconforme. Spectacolul redă, în șapte acte, peisaje socio-afective unde se manifestă insidios sentimentul rușinii, al neîncrederii și suspiciunii, unde se consolidează stigma, opresiunea, izolarea, și unde istoria personală se intersectează cu istoria recentă a României.
Spectacolul s-a jucat între 2021 și 2024 în București, la Centrul de Teatru Educațional Replika și la Centrul Național al Dansului; și în turneu la Bistrița, Cluj și Zalău. Textul spectacolului a fost publicat în ediție bilingvă în cadrul volumului Trilogia Sensibilă (Bogdan Georgescu, trad. Elena Marcu, Black Button Books, București, 2022).
___________________________________________________________________________________
CRONICI
Ce facem săptămâna asta? 25-31 octombrie, Revista Scena9, 25.10.2021
„RAFINA e un spectacol care pornește de la o temă de cercetare sensibilă, dureroasă și necesară: cum sunt tratate persoanele non-neurotipice, cu cerințe speciale de educație și tulburări din spectrul autist în urbanul mic. Despre stigmatizare, diagnostic și moarte vorbește textul și în acest foarte scurt, dar relevator fragment: <Rafina, cum ar fi să ne facem loc? În ciuda fricii, în ciuda cicatricilor, în ciuda rușinii. Chipul Rafinei se luminează…>”
https://www.scena9.ro/article/octombrie-recomandari-cultura
___________________________________________________________________________________
INTERVIURI
Stagiunea de Teatru Politic, Discuție după spectacolul Rafina la Muzeul de Istorie și Artă Zalău, live pe Facebook, 30.05.2022
https://www.facebook.com/stagiuneadeteatrupolitic/videos/1047034389575617
Aperitiv cultural: Regizoarea Irina Gâdiuță, despre piesa de teatru RAFINA @ Neurodiversitate & Creativitate. Intervenții culturale, live pe canalul de Youtube BistrițeanulTV, 31.10.2022
TRAILER