___________________________________________________________________________________
Premiera: martie 2013, Căminul „Moses Rosen”, București
Cu: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Margareta Eschenazy, Lidia Fonea, Pompiliu Sterian, Eva Szemler Lendvay, Dorotea Weissbuch
Coordonatori Vârsta4: Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz
Artist invitat: Jak Neumann
În parteneriat cu: Căminul „Moses Rosen” şi DASM
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
Gestul de a scrie o scrisoare reprezintă un act cultural și politic cu valoare de document al comunicării intim-sociale. În Post-Scriptum, rezidenții căminului „Moses Rosen” povestesc cui au scris prima dată o scrisoare, care era ritualul conceperii și redactării unei scrisori, cui au trimis scrisori de dragoste și ce i-ar scrie unui politician.
Timp de patru luni de zile, în perioada decembrie 2012 – martie 2013, rezidentele și rezidenții căminului au reconstituit scrisori pe care le-au scris în copilărie; și-au amintit cum obișnuiau să scrie – instrumente de scris, calitatea foilor pe care le foloseau, locuri de unde își procurau plicuri; au scris scrisori imaginare unor prieteni, cântărețe, miniștri sau președinți.
Post-Scriptum e performarea unui ritual de relaționare socială pe cale de dispariție. Scrisorile sunt daruri pe care trecutul le face prezentului. Sunt semnele unui timp în care fiecare detaliu intim al scrisului reprezintă o mărturie personală, o formă de a rezista uniformizării mesajelor. Scrisorile sunt vieți împăturite.
Spectacolul a făcut parte din programul Vârsta4 și s-a jucat între 2013 și 2016, la căminul „Moses Rosen”, la JCC – Centrul Comunitar Evreiesc și la Centrul de Teatru Educațional Replika.
___________________________________________________________________________________
CRONICI
Oana Stoica, Scrisorar, Dilema Veche, nr. 478, 11-17 aprilie 2013
„Ţac. Ţac. Ţac. Maşinile de scris ţăcăne ritmic. Sunetele lor desenează amintiri în care sentimentele se ascund în cuvinte. Ţac. Ţac. Ţac şi tac. Iudith Ardeleanu citeşte o scrisoare dintr-o carte despre un băieţel care vede pe masa din bucătărie picioarele tăiate ale unui pui de găină. Săracele picioruşe… nu vor mai alerga niciodată. Mă înduioşez un pic, matern. Scrisoarea continuă şi aflăm că toţi sînt bine în ghetoul din Oradea. După ce termină de citit, Iudith spune că aceea a fost ultima scrisoare (nu ştiu cine erau expeditorii). Au fost duşi la Auschwitz şi nu s-au mai întors. Brusc, toată duioşia dispare şi simt cum panica mă înţeapă în piept.”
https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/scrisorar-600263.html