CORP LA CORP

___________________________________________________________________________________

Premiera: octombrie 2014, Centrul Național al Dansului, București 

Echipă: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Mihaela Bîrlegi, Margareta Eschenazy, Renée Necleevici, Pompiliu Sterian, Eva Szemler Lendvay, Dorotea Weissbuch, Gabriela Anghel, Steliana Anghel, Rodica Dumitrache, Cristina Focșa, Ani One, Ilie Zan, Cătălin Rulea, Alexandra Carastoian, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz. 

Proiect realizat prin asociația ADO și cofinanțat de ARCUB – Artă și Cultură București, prin programul „București 555”.

___________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________

Corp la Corp a fost un performance comunitar în cadrul căruia o parte dintre rezidenții căminului „Moses Rosen” și o parte dintre angajații căminului, care le sunt aproape în fiecare zi, au stat împreună pe aceeași scenă, au reconstruit ritualuri de coabitare, au dansat, au rememorat întâmplări și au povestit despre legăturile fragile și puternice dintre ei. Despre ce-i ține alături, despre ce au învățat unii de la alții. Corp la Corp prezintă istoria fragmentelor de viață împreună, într-un cămin de vârstnici. 

Spectacolul a făcut parte din programul de artă comunitară Vârsta4, desfăşurat împreună cu rezidenţii căminului de persoane vârstnice „Moses Rosen” între 2009 și 2020. Spectacolul s-a jucat, în 2014 și 2015, în București, la Căminul „Moses Rosen”, la Centrul Național al Dansului și la JCC – Jewish Community Center. A fost invitat la Festivalul Caleido (București, 2015).  

___________________________________________________________________________________

CRONICI

Oana Stoica, Corpuri și timp, Dilema Veche, nr. 564 din 4-10 decembrie 2014

„Este un spectacol în care experţii vieţii deconstruiesc microuniversul cotidian prin performarea relaţiilor şi a ritualurilor de coabitare din Cămin. Structurat pe ore, conform cu programul unei zile, este un teatru al uzurii în care fragilitatea fizică şi psihică este ocrotită printr-un cocon care include grijă, prietenie, ajutor, acceptare, înţelegere. Şi, desigur, mica bucurie a cafelei, leitmotivul spectacolului, o plăcere negociată cu tandreţe. Şi nu este vorba aici de lichidul maroniu care însoţeşte dimineţile, ci de pretextul pentru apropierea umană care alungă singurătatea, ajută neputinţa, alină durerea, linişteşte angoasele.”

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/corpuri-si-timp-594955.html