___________________________________________________________________________________
Premiera: aprilie 2011, Căminul „Moses Rosen”, București
Cu/de: Iudith Ardeleanu, Marius Armaşu, Medi Wechsler Dinu, Margareta Eschenazy, Paul Dunca, Lidia Fonea, Bertha Liebovich, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Virginia Mihăescu, Katia Pascariu, David Schwartz, Sorin Steinberg, Pompiliu Sterian, Eva Szemler Lendvay
Coordonatoare atelier: Mihaela Michailov şi Katia Pascariu
Colaboratori: Adrian Cristea, Vlad Petri
În parteneriat cu: Căminul „Amalia și șef rabin dr. Moses Rosen”, FCER – DASM, JCC București
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
Timp de trei luni, 10 rezidente și rezidenţi la căminul Rosen au lucrat în cadrul unui atelier de istorii personalizate ale obiectelor rezidenţilor. Textele scrise în urma atelierului au fost apoi dezvoltate în echipe de câte trei (doi rezidenţi şi un artist facilitator). Spectacolul Vârsta Obiectelor a fost rezultatul acestui proces.
Pentru rezidenţii unui cămin de vârstnici, obiectele pe care le au cu ei – din motive obiective numărul lor e mic – au o puternică valoare simbolică. Din acest punct de vedere, capitalul lor emoţional devine extrem de semnificativ. Miza atelierului a fost descoperirea acelor obiecte care au o relevanţă afectivă şi socio-politică majoră, care devin arhiva unei lumi mobile, transmise prin poveste. Obiecte narative, legate de etape-cheie din existenţa posesorilor lor.
Vârsta Obiectelor a făcut parte din programul de artă comunitară Vârsta4, desfăşurat împreună cu rezidenţii căminului de persoane vârstnice „Moses Rosen” între 2009 și 2020.
Spectacolul Vârsta Obiectelor a avut premiera la căminul „Moses Rosen” în aprilie 2011. S-a jucat pe parcursul anului 2011 la cămin și la JCC – Centrul Comunitar Evreiesc.
___________________________________________________________________________________
CRONICI
Oana Stoica, Istorii personale (III), Dilema Veche, 19 mai 2011
„Spectacolul e construit pe ideea madlenei lui Proust, a memoriei activate de un obiect care „spune” poveşti (artificiu dramaturgic folosit cu succes şi în teatru, şi în film). Actorii au ales să vorbească despre cîte un obiect drag, salvat cu grijă din „tsunami-ul mutării” (de acasă la cămin), cum spune Eva Szemler, obiect care personalizează spaţiul neutru instituţional şi concentrează în el o viaţă. Ca un vîrf de aisberg, fiecare lucruşor aduce după sine un bloc uriaş de amintiri, de personaje şi sentimente. La cămin, „acasă” este un obiect.”
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/istorii-personale-iii-602151.html
Jean-Lorin Sterian, Oameni și obiecte, Brașov24fun,13 iunie 2011
„N-a fost ușor de urmărit spectacolul emoționant dat de cei zece bătrâni, printre care și o femeie de 102 ani. Faptul că protagoniștii erau evrei și mai toți avuseseră tangențe cu momente nefericite ale istoriei, a sporit dramatismul lecturilor. După cum spunea Pompiliu Sterian, cu care probabil că nu sunt rudă, și care la 92 de ani aleargă zilnic 1500 de metri în jurul căminului, marele merit al celor implicați în proiect, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Alice Monica Marinescu, Paul Dunca și David Schwartz, pe lângă obiectivul propus, încercarea de schimbare a percepției asupra bătrâneții în societatea românească, a fost faptul că au dat un sens zilelor monotone ale unor oameni aflați aproape de finalul cursei. Dacă o editură ar edita o antologie cu poveștile lor, impactul acestui proiect s-ar putea prelungi pentru încă multă vreme.”
https://brasov.24fun.ro/de_citit/editoriale/oameni-si-obiecte
Elena Vlădăreanu, Vîrsta4. Poveștile care devin purtătoare de lumi, SuplimentulDeCultura.ro, 5 noiembrie 2017
„Chiar și eu, o intrusă, am simțit că există o legătură specială între acești tineri și bătrânii de la Căminul „Amalia și Șef Rabin dr. Moses Rosen”. Că lucrurile nu se opresc în fața sintagmei „proiect artistic”. Că, probabil, chiar dacă inițial a existat această idee, de a face ceva artistic pentru bătrânii de la cămin, treptat ceva-ul artistic s-a transformat într-un ceva mai mult. Pentru ambele părți.”