___________________________________________________________________________________
Premiera: mai 2017, MACAZ Teatru-Coop, București
De / cu: Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban
Scenografia: Irina Gâdiuță
Coregrafia: Paul Dunca
Regia și dramaturgia: David Schwartz
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
Cinci actrițe și actori preocupați de teatru politic și istorie recentă, împreună cu regizorul David Schwartz, își propun să investigheze și să reevalueze perioada post-socialistă, pornind de la amintiri personale și istorii de familie.
Spectacolul `90 este rezultatul unui demers de rememorare și teatralizare a multiplelor experiențe și întâmplări de familie, pendulând între implicare emoțională și distanțare critică. Prin intermediul a cinci povești de familie, urmărim reconfigurarea radicală a societății românești – de la rescrierea în cheie anticomunistă a biografiilor elitei intelectuale și academice la privatizarea locuințelor; de la mirajul aventurilor antreprenoriale, la degradarea vieții muncitorilor și angajaților la stat.
Spectacolul s-a jucat, între 2017 și 2023, în București la MACAZ Teatru-Coop și la Centrul de Teatru Educațional Replika; și în turneu la Cluj, la Reactor de creație și experiment. A fost invitat la Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț (2017), Festivalul de Teatru Tânăr de la Sibiu (2017), Școala de Vară de la Telciu (2017), Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent (2017), Festivalul de Teatru Nou de la Arad (2018), Festivalul Caleido (2019). Textul spectacolului a fost publicat în volumul Teatrul Politic 2009-2017 (ed. Mihaela Michailov și David Schwartz, Editura TACT, Cluj, 2017).
___________________________________________________________________________________
CRONICI
Oana Stoica, Priveşte înapoi cu tristeţe, Dilema Veche, nr. 694, 8-14.06.2017
„Privirea retrospectivă asupra anilor ’90 urmăreşte abandonarea speranţelor de realizare personală, pierderea identităţii pentru unele grupuri sociale şi reinventarea unor biografii individuale, dezirabile în noua configuraţie politică, resuscitarea unor forme de judecată publică, fals legitimate, resetarea criteriilor de acceptabilitate în societate şi demonizarea unor categorii profesionale. Poveştile se constituie în mărturii exemplare pentru un timp convulsiv.”
Iulia Popovici, Cum ne-am trăit tranziția, Observator cultural, nr. 886, 25.08.2017
„Spectacolul vorbește, în primul rînd, despre setul de convingeri despre lume, viață, democrație și capitalism cu care societatea românească a intrat în tranziție (legat de ceea ce Vladimir Pasti numește aspirația <achiziţiei de prosperitate de tip occidental>) și felul în care ele s-au declinat în felurite contexte, de la <fericirea> cu care inclusiv chiriașii au întîmpinat retrocedările și revelația că noile forme de proprietate sînt incompatibile cu vechile relații de vecinătate și sprijin, la modul în care cei mai puțin afectați de re/destructurările sociale își interiorizează, chiar și la nivelul propriei familii, discursul dominant menit să raționalizeze procesul însuși de distrugere.”
https://www.observatorcultural.ro/articol/cum-ne-am-trait-tranzitia/
Cătălina Miciu, Fabuloșii ani 90’, Scena9, 11.10.2017
„Cred că și ăsta e unul dintre marile merite ale spectacolului – că nu e doar teatru, sau că e un teatru atât de bine jucat, încât se confundă cu viața, o învăluie, o rescrie, te face din nou viu.”
https://www.scena9.ro/article/fabulosii-ani-90
Claude Karnoouh, Cronica unei trădări anunțate democratic, Baricada, (publicat iniţial pe site-ul Argumente şi Fapte, 29.10.2017; traducerea în limba română de Ana Petrache), 16.04.2018
„David Schwartz a schițat aici portretul unui societăți pe care elitele politice legitimate de intelectuali au abandonat-o pentru câțiva lei, rezervându-și privilegii și surse de profit prin corupție alcătuind astăzi o cleptocrație, o burghezie «comprador» ( vândută intereselor străine) . Aceste lucruri trebuiau spuse. Și au fost spuse pe scenă. Alții o făcuseră deja prin analize socio-economice sau politice. Or, forța acestui teatru politic care influențează conștiințele ca o adevărată întoarcere la catharsisul antic, stă în a face din această trădare un cuvânt viu.”
https://ro.baricada.org/david-schwartz-tranzitie-90/
Mircea Morariu, Povești post-revoluționare, Yorick.ro, 05.06.2018
“David Schwartz nu cade în greșeala de a propune un spectacol de factură realistă. Nici în capcana dramoletei. Recurge la distanțări, la cântece, mă rog, la songuri, mai mult sau mai puțin brechtiene, la dansuri (coregrafia: Paul Dunca) la asumarea unor noi personaje la vedere, grație unor rapide schimbări nu atât de costume, ci adăugării unor detalii de costume, de accesorii. ’90 trece rampa (spațiul de joc de tip arenă, scenografiat minimalist, este semnat de Irina Gâdiuță) datorită contribuției esențiale a cinci tineri actori.”
https://yorick.ro/povesti-post-revolutionare
___________________________________________________________________________________
INTERVIURI
Oana Ciucă Lazăr, ’90-un spectacol despre tranziție, speranțe și dezamăgiri, Capital Cultural, (articol ce cuprinde fragmente de interviu cu mai mulți membri ai echipei: David Schwartz, Katia Pascariu, Alice Monica Marinescu), 23.10.2017
„Când am început să lucrăm la ideea spectacolului, ne-am dorit să fie istorie de familie așa că am făcut un atelier practic de aproape o lună, unde am scris fiecare diverse texte din amintirile pe care le aveam de la părinți, bunici, unchi sau am făcut interviuri cu membrii familiilor noastre. Încet, încet, adunând materialul, ideea a început să se configureze. Actorii au scris textele, iar eu scenariul.”
Alina Vîlcan, Interviu cu Alexandru Fifea, caleido.ro
„Am lucrat cumva ca un pacient care s-ar opera singur, pentru că fiecare din actori și-a spus propria poveste de famile, am scris părțile noastre din poveste, din reamintire în cazul meu, din filmări și interviuri de familie la ceilalți. Și apoi am schimbat între noi poveștile, încât nimeni să nu își joace propriul rol.”
Alina Vîlcan, Interviu cu Katia Pascariu, caleido.ro
„În ceea ce mă privește, am înțeles de ce ai mei nu au vrut să plece din țară, să se mute, de ce au luat anumite decizii legate de profesiile lor, cum au trecut peste propriile dispute cu părinții lor, bunicii mei, la ce au renunțat, ce regrete au, dacă le au, ce ar face diferit. Au fost speriați în zilele alea? Cum au reușit să fie niște părinți atât de responsabili și protectori? Cea mai puternică amintire – și funny – e poate apariția McDonald’s-ului în București (râde). Sunt un copil al consumerismului, și cu ocazia asta am înțeles mai bine cât de adâncă e în mine cultura asta nocivă occidentală.”
TRAILER