___________________________________________________________________________________

Premiera: martie 2018, Macaz Teatru-Coop, București

Cu: Patrick Brăila, Ioana Chițu, Paula Dunker, Marian Enache, Bogdan Georgescu, Ștefan Huluba, Ada Mușat, Adrian Newell Păun, Raj, Soleială, Alexa Valianatos 

Scenografia: Irina Gâdiuță

Video: Andrei Ioniță

Sunet: Sever Andrei

Trailer: Andra Tarara 

Dramaturgie și regie: Bogdan Georgescu

___________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________

LALELE, LALELE – un queer feminist din spectrul feminin, un bărbat trans hetero-sapio-romantic și pansexual, un homosexual fericit, o lesbiano-pancurioasă feminist-marxistă, un androgin pansexual de gen fluid, un mândru-pasiv, un vagabond homolău vesel uneori, un bihomo ludens, un desfundător de minți, o omnisexuală cu aspirații poliamoroase, o femeie trans în viață. LALELE,  LALELE este un proiect de artă activă realizat împreună cu 11 performeri LGBTQIA+, care își asumă deschis apartenența la comunitatea LGBTQIA+.  

În 2018, România se pregătea pentru un referendum de modificare a Constituției prin care drepturile  minorităților de gen și sexuale să fie restricționate. Comunitatea LGBTQIA+ nu are nevoie să fie tolerată. Avem nevoie de respect și recunoașterea egalității în drepturi și responsabilități. Membrii comunității LGBTQIA+ ar trebui să fie cetățeni cu drepturi egale, însă atitudinea discriminatorie poate ajunge politică de stat prin legiferarea urii și excluderii. Pe cale de consecință, angajați și  reprezentanți ai diferitelor autorități publice – de la poliție, la spital și școală – vor primi legitimarea de a discrimina și a trata diferențiat aceste persoane, fiind chiar încurajați de la cel mai înalt nivel să marginalizeze persoanele LGBTQIA+. În fapt, persoanelor LGBTQIA+ li se va lua statutul de  cetățeni. LALELE, LALELE este un atelier de dezvoltare a solidarității cu o comunitate minoritară, vulnerabilă și foarte puternică.  

___________________________________________________________________________________

CRONICI

Oana Stoica, Papucii lui Procust, Dilema Veche, nr. 735, 22-28.03.2018

„Performance-ul este delicat şi noninvaziv, chestionează, nu militează, problematizează, nu şochează, informează, nu atacă. Iar autoexpunerea experţilor vieţii reprezintă un act de curaj raportat la contextul local.”

„Discursul performativ din Lalele, lalele merge mai departe de prezentarea marginalizării şi restricţionării drepturilor pentru persoanele LGBTQIA+. Este un show despre complexitatea identităţilor de gen, despre varietatea şi universalitatea problemelor personale cu care anormativii se confruntă, despre stigmatizarea colectivă şi maniera reducţionistă de interpretare a genului, dar şi despre o profundă nevoie de solidaritate umană.”

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/papucii-lui-procust-624100.html

Iulia Popovici, Întîlnirea cu „celălalt“, Observator cultural, nr. 914, 16.03.2018

„Asta e, de fapt, extraordinar și în Lalele, lalele – complexitatea unui spectacol în care, pînă la urmă, ai zice că nu se întîmplă nimic. Că e doar un cadru, în condiții de siguranță inclusiv emoțională, de exprimare de sine a unor oameni excesiv expuși, în viața cotidiană, presiunii sociale a heteronormativității și a genului biologic. În fapt, e un univers în același timp decodabil oricui, de expresie a unor povești și principii de viață, prin acest delicat proces de cunoaștere senzorială nonverbală, și parțial ermetic privit din afara apartenenței comunitare/a unei non-normativități sexuale sau de gen.”

https://www.observatorcultural.ro/articol/intilnirea-cu-celalalt/

___________________________________________________________________________________

INTERVIURI

Andrei Crăciun, Anul trecut am descoperit Macaz – un loc în care teatrul este și o luptă împotriva tuturor formelor de abuz și ipocrizie, Interviu cu Raj Urdea, 31.05.2019:

„El (regizorul Bogdan Georgescu) a fost omul de la care eu am învățat ce înseamnă asumare, profesionalism și libertate în exprimare. Pe lângă toate astea, Bogdan este un regizor care știe cum: să lucreze cu un actor (în cazul meu, un actor care făcea primii pași în acest univers), să transmită un mesaj clar, concis și direct către public și să expună niște situații problematice societății.”

https://www.uniter.ro/raj-udrea-actor-anul-trecut-am-descoperit-macaz-un-loc-in-care-teatrul-este-si-o-lupta-impotriva-tuturor-formelor-de-abuz-rasism-homofobie/

TRAILER