{"id":3079,"date":"2013-11-11T13:49:16","date_gmt":"2013-11-11T13:49:16","guid":{"rendered":"http:\/\/artapolitica.ro\/?p=1132"},"modified":"2013-11-11T13:49:16","modified_gmt":"2013-11-11T13:49:16","slug":"munca-salarizata-si-ziua-de-1-mai","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/2013\/11\/11\/munca-salarizata-si-ziua-de-1-mai\/","title":{"rendered":"Munca salarizat\u0103 \u0219i ziua de 1 mai"},"content":{"rendered":"

de\u00a0Marius Bogdan Tudor<\/i><\/b><\/strong><\/em>\u00a0 \u00a0 \u00a0 \u00a0<\/i><\/b><\/p>\n

\u00cen sistemul economic capitalist din secolul 19, forma de mediere dintre de\u021bin\u0103torii mijloacelor de produc\u021bie \u0219i for\u021bele de produc\u021bie o reprezenta munca salarizat\u0103 \u00een func\u021bie de timpul efectiv de munc\u0103.[1]<\/a> Capitalismul industrial dezvoltase for\u021bele de produc\u021bie \u00eentr-o asemenea m\u0103sur\u0103, \u00eenc\u00e2t poten\u021bialul lor productiv ar fi f\u0103cut inutil\u0103 orice organizare a produc\u021biei care s\u0103 se bazeze pe timp efectiv de munc\u0103. \u00cens\u0103, conform lui Marx, aceast\u0103 transformare radical\u0103 a procesului de produc\u021bie \u00een capitalism nu este o consecin\u021b\u0103 automat\u0103 a progresului \u0219tiin\u021bific \u0219i tehnic sau a aplic\u0103rii sale, ci este mai degrab\u0103 \u00eenlesnit\u0103 de o contradic\u021bie social\u0103: „Capitalul \u00eensu\u0219i este o contradic\u021bie \u00een mi\u0219care, \u00een sensul c\u0103 merge \u00een direc\u021bia reducerii timpului de munc\u0103 \u00een timp ce propune timpul de munc\u0103, ca unic\u0103 m\u0103sur\u0103 \u0219i surs\u0103 a bog\u0103\u021biei. Astfel, capitalul reduce timpul de munc\u0103 \u00een forma sa necesar\u0103 doar pentru a-l m\u0103ri \u00een forma sa superflu\u0103, condi\u021bion\u00e2nd din ce \u00een ce mai mult necesarul de superfluu.”[2]<\/a><\/p>\n

\u00cen aceste condi\u021bii, lupta pentru reducerea timpului efectiv de lucru a devenit principalul punct pe agenda mi\u0219c\u0103rilor muncitore\u0219ti din \u00eentreaga lume, \u00een \u00eencercarea de a \u00eembun\u0103t\u0103\u021bii nivelul de trai al muncitorilor. Astfel, \u00een SUA s-a coagulat a\u0219a-numita „Mi\u0219care pentru ziua de 8 ore” (Eight-Hour Movement<\/i>), scopul fiind adoptarea zilei de munc\u0103 de 8 ore \u00een condi\u021biile \u00een care \u00een anii 1830 \u0219i 1840 ziua de lucru obi\u0219nuit\u0103 \u00een Statele Unite era \u00eentre 12 \u0219i 14 ore.[3]<\/a> Muncitorii de pe \u0219antierele navale din Boston au ob\u021binut dreptul de a lucra 8 ore pe zi \u00een 1842, dup\u0103 greve succesive. Programul \u00eens\u0103 depindea de ramura industrial\u0103, iar ac\u021biunile mi\u0219c\u0103rii eight-hour<\/i> au luat amploare abia dup\u0103 R\u0103zboiul de Secesiune (1861-1865).[4]<\/a> Pe l\u00e2ng\u0103 sindicate, multe grupuri anarhiste \u0219i socialiste s-au implicat \u00een sus\u021binerea luptei pentru ziua de 8 ore. Textul care urmeaz\u0103, scris de jurnalistul \u0219i ilustratorul Art Young \u00een 1939, reprezint\u0103 un episod pu\u021bin cunoscut din timpul evenimentelor din Haymarket Square, Chicago, de la \u00eenceputul lunii mai 1886, evenimente ce aveau s\u0103 duc\u0103 la adoptarea zilei de 8 ore \u00een majoritatea \u00eentreprinderilor din Chicago. Un fapt poate \u0219i mai pu\u021bin cunoscut, s\u0103rb\u0103toarea zilei de 1 mai ca „zi a muncii” a fost adoptat\u0103 de mi\u0219c\u0103rile muncitore\u0219ti \u00een memoria celor care au murit pentru cauza zilei de lucru de 8 ore \u00een Haymarket Square \u0219i a celor executa\u021bi pentru „vina” de a fi asocia\u021bi cu mi\u0219carea anarhist\u0103. Ulterior ea a fost adoptat\u0103 oficial de mai multe state, printre care \u0219i cele socialiste. Nu \u00eens\u0103 \u0219i de SUA.<\/p>\n

\"Art<\/a>

Art Young, „Capitalism”. Sursa: http:\/\/www.peteykins.com\/sparklepics5\/ArtYoungCapitalism.jpg
Credits: Paul Buhle, Mike Alewitz, „Insurgent Images. The Agitprop Murals of Mike Alewitz”, Monthly Review Press, 2002, p. 7.<\/p><\/div>\n

Haymarket Square, Chicago, 4 mai 1886<\/i><\/b><\/p>\n

de Art Young<\/i><\/b><\/p>\n

Nu trebuie s\u0103 insist prea mult asupra celor \u00eent\u00e2mplate \u00een Haymarket Square<\/a>\u00a0\u00een seara zilei de 4 mai 1886 \u2013 la trei zile dup\u0103 grevele generale pentru adoptarea zilei de lucru de 8 ore. Povestea a fost spus\u0103 deja de multe ori: manifesta\u021bia a circa 1500 de oameni, denun\u021b\u00e2nd uciderea a \u0219ase muncitori de c\u0103tre poli\u021bi\u0219ti cu o zi \u00eenainte; Primarul Carter Harrison \u00een public; Albert Parsons<\/a>\u00a0\u00eencheindu-\u0219i discursul, apoi plec\u00e2nd cu so\u021bia la o ber\u0103rie; Samuel Fielden preg\u0103tind de plecare c\u0103ru\u021ba folosit\u0103 pe post de platform\u0103 pentru discursuri; ploaia, apoi \u00eempr\u0103\u0219tierea manifestan\u021bilor. Primarul pleac\u0103 \u0219i el la sec\u021bia de poli\u021bie de pe Deplaines Street pentru a-i da un raport c\u0103pitanului John Bonfield, care \u00eei ignor\u0103 sfatul \u0219i porne\u0219te \u00een fruntea unui deta\u0219ament de 125 de poli\u021bi\u0219ti pentru a-i dispersa pe ultimii 200 de manifestan\u021bi \u2013 care se aflau oricum pe picior de plecare. Apoi de undeva din spatele c\u0103ru\u021bei, o sc\u00e2nteie… imediat o explozie puternic\u0103, mul\u021bi poli\u021bi\u0219ti la p\u0103m\u00e2nt, al\u021bii trag\u00e2nd \u00een mul\u021bimea panicat\u0103 \u0219i chiar \u00een colegii lor, dezorienta\u021bi de fum. \u0218apte poli\u021bi\u0219ti au murit. Num\u0103rul civililor uci\u0219i de poli\u021bi\u0219ti \u00een acea sear\u0103 nu este cunoscut \u0219i nu s-a ordonat nicio anchet\u0103 pentru a fi aflat.<\/p>\n

Isteria<\/b><\/p>\n

Au urmat reac\u021bii nemaiv\u0103zute \u2013 zeci de raiduri ale poli\u021biei, sute de arest\u0103ri printre oameni cunoscu\u021bi ca sau suspecta\u021bi a fi anarhi\u0219ti, sociali\u0219ti sau comuni\u0219ti, descoperirea unor a\u0219a-numite \u201ecomploturi ale dinamitei\u201d, ale unor bombe \u0219i \u201ema\u0219in\u0103rii infernale\u201d. Pe l\u00e2ng\u0103 toate astea, Albert Parsons \u0219i al\u021bi nou\u0103 oameni au fost acuza\u021bi de complicitate la crim\u0103.<\/p>\n

Opinia public\u0103 era aproape \u00een totalitate \u00eempotriva anarhi\u0219tilor. \u00cen paginile ziarelor se adunau \u00eencet-\u00eencet \u201edovezi\u201d \u00eempotriva acestor agitatori. Parsons disp\u0103ruse \u00een noaptea atentatului \u2013 poli\u021bia era \u00een c\u0103utarea lui. Nu era oare fuga sa o recunoa\u0219tere a vinov\u0103\u021biei? Rudolph Schnaubelt nu era nici el de g\u0103sit. Fusese arestat de dou\u0103 ori \u0219i interogat, dar eliberat ulterior, lucru care l-a \u00eenfuriat la culme pe c\u0103pitanul Schaak, care i-a numit \u201eidio\u021bi\u201d pe detectivii responsabili.<\/p>\n

La fel ca majoritatea celor din Chicago, am fost u\u0219or convins de relat\u0103rile despre tic\u0103lo\u0219enia acuza\u021bilor. Oameni de afaceri respectabili, dimpreun\u0103 cu membrii marcan\u021bi ai profesiilor liberale \u0219i ai clerului i-au condamnat pe cei zece \u0219i au considerat atentatul din Haymarket ca \u201ecel mai crud act de violen\u021b\u0103 din istoria Americii.\u201d Influen\u021ba\u021bi de descrierile s\u00e2ngeroase ale tragediei din 4 mai, oamenii au uitat de violen\u021ba gratuit\u0103 a poli\u021biei din ziua precedent\u0103, violen\u021b\u0103 care a dus la moartea celor \u0219ase muncitori. \u0218i eu v\u0103zusem \u00een fuga lui Parsons o dovad\u0103 a vinov\u0103\u021biei. [\u2026] Oamenii nevinova\u021bi – g\u00e2ndeam eu naiv – nu fug c\u00e2nd se comite o crim\u0103: r\u0103m\u00e2n s\u0103 dea piept cu acuzatorii.<\/p>\n

\u00cens\u0103 pe 21 iunie, prima zi a procesului, Albert Parsons a intrat \u00een sala de judecat\u0103 \u0219i a anun\u021bat c\u0103 vrea s\u0103 fie judecat al\u0103turi de tovar\u0103\u0219ii s\u0103i, iar convingerile mele au \u00eenceput s\u0103 se clatine. Parsons se ascundea \u00een Waukesha, Wisconsin, muncind ca t\u00e2mplar \u0219i locuind \u00een casa lui Daniel Hoan, pe atunci primar al ora\u0219ului Milwaukee. Dac\u0103 era vinovat, m-am g\u00e2ndit eu, nu s-ar fi \u00eentors. N-avea de ce s-o fac\u0103, poli\u021bia neav\u00e2nd nicio informa\u021bie despre unde ar putea fi.<\/p>\n

Procesul<\/b><\/p>\n

La scurt timp dup\u0103 alegerea juriului, am fost \u00eens\u0103rcinat s\u0103 reproduc c\u00e2teva scene din sala de judecat\u0103.[…] Mi-a s\u0103rit \u00een ochi componen\u021ba juriului, de la care cu greu te puteai a\u0219tepta la impar\u021bialitate. Frank S. Osborne, pre\u0219edintele juriului, era director de v\u00e2nz\u0103ri la Marshall Field & Co (companie recunoscut\u0103 pentru pozi\u021bia ei \u00eempotriva organiz\u0103rii sindicale – n. trad). Ceilal\u021bi 11 \u201eb\u0103rba\u021bi de onoare\u201d (\u201egood and true\u201d este formula folosit\u0103 \u00een dreptul cutumiar englez pentru a-i desemna pe cei selecta\u021bi ca jura\u021bi \u00eentr-un proces \u2013 n. trad.) se \u00eencadrau \u00een urm\u0103toarele \u201ecategorii\u201d: fost furnizor \u00een industria c\u0103ilor ferate, v\u00e2nz\u0103tor de haine, fost broker din Boston, director de \u0219coal\u0103, comis-voiajor, contabil, stenograf la C\u0103ile Ferate Chicago Northwestern, func\u021bionar tot la Chicago Northwestern, negustor de feronerie, v\u00e2nz\u0103tor de semin\u021be, func\u021bionar la po\u0219t\u0103.<\/p>\n

To\u021bi acuza\u021bii erau \u00eembr\u0103ca\u021bi elegant \u0219i emanau siguran\u021ba unor oameni care se a\u0219teptau ca justi\u021bia s\u0103 le fac\u0103 dreptate.<\/p>\n

Interogatoriile au fost extrem de tensionate. Procurorul Grinnell divaga adesea, vorbind despre \u201eprotejarea societ\u0103\u021bii \u0219i a guvernului de inamicii chiti\u021bi s\u0103 le distrug\u0103.\u201d William Black, avocatul ap\u0103r\u0103rii \u2013 c\u0103pitan \u00een armata unionist\u0103 \u0219i veteran al R\u0103zboiului de Secesiune \u2013 ridica constant obiec\u021bii, majoritatea respinse. [\u2026]<\/p>\n

Dup\u0103 ce am luat parte la c\u00e2teva \u0219edin\u021be ale procesului, am urm\u0103rit reportajele din ziare cu mare interes. \u201eDovezile\u201d \u00eempotriva lor se adunau \u00eencet-\u00eencet. Nu \u0219tiam nimic despre calitatea acelor \u201edovezi\u201d \u0219i n-am aflat nimic dec\u00e2t dup\u0103 mul\u021bi ani de la execu\u021bie.<\/p>\n

Portretele prizonierilor<\/b><\/p>\n

Recursurile f\u0103cute la Curte Suprem\u0103 a statului Illinois \u0219i la Curtea Suprem\u0103 a SUA nu au avut sor\u021bi de izb\u00e2nd\u0103. Sentin\u021ba enun\u021bat\u0103 de judec\u0103torul Joseph Gary \u00een urma verdictului juriului, aceea de moarte prin sp\u00e2nzurare, a fost sus\u021binut\u0103 de ambele cur\u021bi. Pe 9 noiembrie 1887, cu 2 zile \u00eenainte de execu\u021bie, redactorul meu mi-a cerut s\u0103 m\u0103 duc la \u00eenchisoare \u0219i s\u0103 le fac portretele prizonierilor. […] Mul\u021bi vizitatori care se aflau \u00een zona \u00een care erau \u00eencarcera\u021bi \u201eanarhi\u0219tii\u201d se uitau \u00een celulele lor \u00een acela\u0219i fel \u00een care cineva s-ar uita la animalele de la gr\u0103dina zoologic\u0103.<\/p>\n

Parsons st\u0103tea la o mas\u0103 plin\u0103 de c\u0103r\u021bi \u0219i scria de zor. \u00cemi aducea aminte de un redactor de la \u021bar\u0103 \u2013 chiar lucrase ca redactor la un ziar din Waco, Texas, \u00eenainte s\u0103 vin\u0103 \u00een Chicago. Adolph Fischer, care fusese tipograf la Arbeiter Zeitung<\/i>, ar\u0103ta ca un vultur \u2013 cu p\u0103rul \u0219aten-deschis, mi\u0219c\u0103ri vivace \u0219i p\u0103r\u00e2nd la fel de optimist precum era \u00een sala de judecat\u0103. George Engel<\/a>, de asemenea tipograf de origine german\u0103, p\u0103rea mai pu\u021bin intelectual dec\u00e2t ceilal\u021bi. Ochii lui tr\u0103dau resemnarea, chiar incapacitatea de a mai sim\u021bi ceva. Michael Schwab<\/a>, un redactor-adjunct cu ochelari, avea o figur\u0103 trist\u0103. Samuel Fielden, un fost preot metodist n\u0103scut \u00een Anglia, avea timbrul unui orator \u00eenn\u0103scut \u0219i \u021binea adesea discursuri pasionante la manifesta\u021biile muncitore\u0219ti. August Spies<\/a>, redactor la Arbeiter Zeitung<\/i>, era foarte chipe\u0219 \u0219i vorbea franc. \u00cens\u0103 dintre to\u021bi, Louis Lingg este cel de care \u00eemi aduc aminte cel mai bine; poate pentru c\u0103 atunci c\u00e2nd \u00eei schi\u021bam portretul, razele soarelui intrau prin gratiile celulei. Avea doar 22 de ani \u0219i o privire dispre\u021buitoare, ca \u0219i cum ar fi spus: \u201eF\u0103 ce te-au trimis st\u0103p\u00e2nii t\u0103i s\u0103 faci. Pentru mine, nimic nu mai conteaz\u0103.\u201d<\/p>\n

To\u021bi erau foarte tineri, cu excep\u021bia lui Fielden, care p\u0103rea s\u0103 aib\u0103 pu\u021bin peste 40 de ani (George Engel era cel mai \u00een v\u00e2rst\u0103, la 51 de ani \u2013 n. trad.). Nici m\u0103car barba deas\u0103 a lui Schwab \u0219i musta\u021ba lui Lingg nu putea s\u0103 le ascund\u0103 tinere\u021bea.<\/p>\n

\u00cen acea sear\u0103, Leon Lingg \u0219i-a pus o bomb\u0103 artizanal\u0103 \u00een gur\u0103 \u0219i a detonat-o. C\u00e2nd am auzit, am r\u0103mas \u0219ocat. Am aflat ulterior c\u0103 Lingg nu a murit imediat, ci a agonizat \u00eenc\u0103 \u0219ase ore \u00een timp ce trei medici \u00eencercau \u00een zadar s\u0103-l salveze \u2013 pentru a putea fi sp\u00e2nzurat peste dou\u0103 zile…<\/p>\n

Ca r\u0103spuns la apelurile de gra\u021biere care se \u00eenmul\u021beau (unul dintre cei mai ferven\u021bi sus\u021bin\u0103tori ai cauzei acuza\u021bilor era chiar Oscar Wilde), guvernatorul Illinois-ului, John Altgeld, a comutat sentin\u021bele lui Fielden \u0219i Schwab \u00een \u00eenchisoare pe via\u021b\u0103, dar a refuzat s\u0103 intervin\u0103 pentru ceilal\u021bi patru r\u0103ma\u0219i \u00een via\u021b\u0103.[\u2026]<\/p>\n

Execu\u021bia a decurs f\u0103r\u0103 probleme, din perspectiva autorit\u0103\u021bilor. C\u00e2nd cei patru au c\u0103zut prin e\u0219afod \u0219i doctorii au constatat decesele, tensiunea greu suportabil\u0103 din ultimele luni s-a evaporat brusc. \u00cen seara aceea, barurile din Chicago au fost pline de poli\u021bi\u0219ti be\u021bi – de fericire.<\/p>\n

Toate reportajele \u0219i comentariile pe care le citisem \u0219i aproape toate discu\u021biile pe care le-am auzit despre acest caz \u00eemi spuneau c\u0103 oamenii executa\u021bi sunt vinova\u021bi. Melville Stone, redactor la Daily News<\/i>, \u00eei numise \u201einamici ai bunei guvern\u0103ri, distrug\u0103tori\u201d. Ani de zile nu am avut ocazia s\u0103 studiez \u0219i cealalt\u0103 latur\u0103 a problemei, a\u0219a c\u0103 la pu\u021bin timp dup\u0103 execu\u021bie, c\u00e2nd am fost rugat s\u0103 fac o caricatur\u0103 pentru un pamflet anti-anarhist, am acceptat cu pl\u0103cere. Titlul era \u201eJusti\u021bia triumf\u0103 asupra anarhiei\u201d (Justice Triumphant Over Anarchy<\/i> \u2013 n. trad.) \u0219i era \u00een favoarea sp\u00e2nzur\u0103torii (imagine disponibil\u0103 pe books.google.com \u00een cartea The Haymarket Square Tragedy<\/i>, de Michael Burgan, la pagina 10 \u2013 n. trad.).<\/p>\n

Dac\u0103 mor\u021bii aud, le cer iertare pentru acea caricatur\u0103. Eram t\u00e2n\u0103r \u0219i am fost p\u0103c\u0103lit, ca mul\u021bi al\u021bii, de corul de voci care a sus\u021binut o nedreptate crunt\u0103.<\/p>\n

Publicat \u00een New Masses<\/b>, 2 mai 1939.<\/p>\n

Sursa: http:\/\/www.marxists.org\/subject\/mayday\/articles\/young.html<\/p>\n

\n
\n
\n

[1]<\/a> \u00cen jurul acestui tip de munc\u0103 (\u00een condi\u021bii diferite, favorabile sau defavorabile muncitorilor) s-au construit, aparent paradoxal, \u0219i socialismul de stat de inspira\u021bie sovietic\u0103, precum \u0219i capitalismul financiar al ultimilor patru decenii. \u00cen acest context, \u00eens\u0103, sistemul socialismelor de stat nu urm\u0103rea profitul, ca orice tip de capitalism, ci acumularea de resurse \u00een vederea redistribuirii lor, conform unor principii teoretic ra\u021bionale, \u00eentregii „clase muncitoare.”<\/p>\n<\/div>\n

\n

[2]<\/a> Condi\u021bionarea este o problem\u0103 de via\u021b\u0103 \u0219i de moarte. Munce\u0219ti astfel, altfel nu po\u021bi tr\u0103i. Karl Marx. Grundrisse: Foundations of the Critique of Political Economy<\/i>, citat \u00een Moishe Postone. Time, Labor and Social Domination<\/i>, (Cambridge: Cambridge University Press, 1993), p 34. Traducerea \u00een rom\u00e2n\u0103 \u00eemi apar\u021bine.<\/p>\n<\/div>\n

\n

[3]<\/a> \u00cen 1848, Fran\u021ba a adoptat triumf\u0103tor legea care limita ziua de lucru la „doar” 12 ore.<\/p>\n<\/div>\n

\n

[4]<\/a> Vezi Robert Weir. Workers in America: A Historical Encyclopedia<\/i>, Santa Barbara: ABC-CLIO, 2013, p. 233.<\/p>\n<\/div>\n<\/div>\n

<\/p>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

de\u00a0Marius Bogdan Tudor\u00a0 \u00a0 \u00a0 \u00a0 \u00cen sistemul economic capitalist din secolul 19, forma de mediere dintre de\u021bin\u0103torii mijloacelor de produc\u021bie \u0219i for\u021bele de produc\u021bie o reprezenta munca salarizat\u0103 \u00een func\u021bie de timpul efectiv de munc\u0103.[1] Capitalismul industrial dezvoltase for\u021bele de produc\u021bie \u00eentr-o asemenea m\u0103sur\u0103, \u00eenc\u00e2t poten\u021bialul lor productiv ar fi f\u0103cut inutil\u0103 orice organizare a produc\u021biei care s\u0103 se bazeze pe timp efectiv de munc\u0103. \u00cens\u0103, conform lui Marx, aceast\u0103 transformare radical\u0103 a procesului de produc\u021bie \u00een capitalism nu este o consecin\u021b\u0103 automat\u0103 a progresului \u0219tiin\u021bific \u0219i tehnic sau a aplic\u0103rii sale, ci este mai degrab\u0103 \u00eenlesnit\u0103 de o…<\/p>\n","protected":false},"author":4,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":[],"categories":[80],"tags":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3079"}],"collection":[{"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/users\/4"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3079"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3079\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3079"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3079"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/artapolitica.ro\/gazetapolitica\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3079"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}