de Sofia Zahova

Tot ce s-a realizat în literatura romă înainte de anii 1920 a fost mai degrabă rezultatul eforturilor sporadice sau individuale ale anumitor autori. Nicăieri în lume nu a existat nicio politică de stat pentru stimularea publicaţiilor rome sau în limba romani. În studiile de specialitate, începuturile literaturii în limba romani sunt asociate perioadei 1925-1938, când în Uniunea Sovietică s-a dezvoltat un program amplu, susţinut de stat, pentru publicarea de cărţi în această limbă. Din punctul de vedere al numărului de titluri, al tirajului, al diversităţii genurilor literare, al distribuţiei, această iniţiativă nu are egal în istoria literaturii romani.

Programul a fost parte dintr-o politică de mare anvergură a regimului sovietic, având ca țintă comunitățile etnice mici (narodnosti), a căror integrare politică și socială urma să se împlinească prin dezvoltarea și promovarea propriilor limbi și culturi [unele studii vorbesc despre 150-200 de populații etnice diferite pe teritoriul Uniunii Sovietice, n.trad.]. Drept urmare, limbi în care nu se scrisese literatură până atunci, romani fiind una dintre ele, au devenit limbi literare; s-au formulat sisteme de scriere, s-au publicat cărți originale și traduceri, s-au scris manuale. În anul 1925, în Moscova, s-a înființat Uniunea tuturor romilor ruși, iar în anul 1931, s-a înființat Teatrul Romen. Activiști și activiste rome și persoane cu educație formală s-au implicat în acest proces.

Scrierea chirilică și dialectul rom Ruska (sau dialectul rusesc din nord) au constituit baza pentru limbajul romani standardizat dezvoltat de Nina Dudarova și Nikolai Pankov, cunoscuți activiști romi ai vremii [deși se vorbea despre asta încă de la începutul anilor 1920, Decretul pentru „Crearea unui alfabet romani” a fost promulgat pe 10 mai 1927, n.trad.].

S-au publicat mai ales lucrări cu teme sociale și de propagandă politică, popularizarea științei, ficțiune (scrisă de autori/autoare rome și traduceri din alte limbi, în limba romani).

Între 1931 și 1938, s-au publicat 292 de titluri în limba romani. Printre ele, traduceri ale scrierilor clasice și 47 de lucrări originale de autori și autoare rome (versuri și proză), de Maxim Besliudsko, Alexander Germano, Ivan Rom-Lebedev, Nikolai Pankova, Olga Pankov etc.

Unul dintre cei mai prolifici autori și activiști ai acelei perioade a fost Alexandr Viaceslavovici Germano – autor, activist cultural, pedagog și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor Proletari „Kuznitsa” și membru fondator al cercului de scrieri rome Romengiro lav. Prima lui lucrare literară în limba romani, povestea Ruvoro (Puiul de lup), a apărut în 1926, în primul număr al revistei rome Romani zorja (Zorii Romani), al cărei editor era. Scrierile originale ale lui Germano sunt Numele lui era Lup și ale povestiri (1933), Vin noii romi (1933), Focurile roșii. Poeme (1934), Ganka Chiamba și alte povestiri (1935), Poeme și cântece (1937), Povești în cântec/în versuri (1960). Cartea lui Nuvele și povestiri (1962) a fost publicată la prestigioasa editură Scriitorul sovietic.

O temă recurentă în poeziile lui Germano este trecutul nomadic, ilustrat cu dragoste și nostalgie, dar în contrapunct cu noua viață a comunităților rome și a tuturor comunităților din Uniunea Sovietică, față de care trecutul se arată marcat de nesiguranță, nedezvoltare, sărăcie. După cum scrie într-una din poeziile sale scurte:

Îmi amintesc anii lungi ai copilăriei

Îmi amintesc drumuri, caravane, căruțe,

Îmi amintesc primăvara strălucitor de senină,

Îmi amintesc păduri, pini uriași,

Îmi amintesc câmpuri și pajiști și văi,

Îmi amintesc gustul și mirosul pelinului creț,

Îmi amintesc atingerea corzilor de chitară în zori,

Îmi amintesc întrecerea în cântece rome,

Îmi amintesc – niciodată nu au zis „O! E limpede,

Viața este bună, ba chiar binecuvântată! […]”

Dar îmi amintesc:

Întotdeauna se găsea un pic de pâine pentru mine,

Mama mi-l oferea cu lacrimi.

(publicat în limba rusă în antologia lui Satkevici, 1974, p. 10, tradus în engleză de S. Zahova).

Germano a fost și culegător/cercetător al folclorului romani, și a lucrat la realizarea unui manual pedagogic pentru predarea în această limbă. De asemenea, a tradus în romani scrieri rusești clasice precum Fata căpitanului de Alexandr Pușkin și Makar Chudra de Maxim Gorki.

În spiritul vremii, multe publicații aveau teme de propagandă politică; printre ele, și textul Džana neve Roma (Vin noii romi) al lui Germano, publicat în 1933 de editura Profizdat [editura Comitetului Central al Sindicatelor, VTsSPS, din Moscova, n.trad.]. În carte se discută despre sistemul de colhozuri şi cooperative rome[1] şi sunt incluse capitole similare cu alte publicaţii de propagandă din acei ani, de exemplu Dre kralitska berša (Din vremea țarului), Nacyonal’no puèibe angil Oktjabrsko revoljucyja (Situația grupurilor etnice înaintea Revoluției din Octombrie) sau Syr dživinde Roma dre phurane berša (Cum trăiau populațiile rome în vremurile de demult). Sunt incluse și referințe la sloganurile politice ale vremii […]. Cartea exprimă și viziunea comunistă asupra romilor bogați – kulaks, negustori de cai sau căldărari – care nu vor să-și piardă poziția și nu vor să ia parte la sistemul de agricultură cooperatistă.

Mai mult, Alexandr Germano a scris în toate genurile literare, inclusiv texte dramatice, printre care și prima piesă de teatru jucată la Teatrul Romen[2] în anii 1930, intitulată Viața pe roate.

Printre activistele/activiștii romi sovietici care au scris și au publicat cărți, s-au aflat și Nina Alexandrovna Dudarova, Nikolai Alexandrovich Pankovo, Olga Pankova, Mihailo Bezliudsko, Rom Lebedev, Evdokia Orlova, care au produs atât texte originale, cât și traduceri.

Olga Pankova a fost co-autoarea cărții pentru tineret Serioga Laguno (1933) și a publicat două colecții de poezii Vremurile noastre. Poeme (1933) și Poezii (1937), în care predomină speranța față de noul regim politic și pentru noua viață a romilor și a tuturor popoarelor statului sovietic. […]

Nina Dudarova, pe lângă activitatea pedagogică extrem de prolifică, editarea de lucrări literare pentru copii și munca editorială la ziare rome, a scris și poezii pentru copii, în limba romani.

Nikolai Alexandrovici Pankovo este cel mai de seamă traducător și comentator al literaturii clasice, ruse și străine, cu lucrări precum Basmul cu pescarul și peștișorul și Țiganii de Pușkin, Carmen de Prosper Mérimée [traduse 1937, respectiv 1935, n.trad.]. El este co-autorul primului dicționar romani-rus. Scrierile lui originale includ câteva poezii și povestiri care au fost publicate mai ales în manuale pentru copii.

Mihailo Bezliudsko, și el parte din echipa Teatrului Romen, a publicat două lucrări importante: culegerile de poezii revoluționare Viața nouă. Poezii (1933) și povestea Calul (1933), despre viața unui tânăr rom sărac. […]

Maria Poliakova a publicat cărți pentru copii, de exemplu Cum s-a apucat Mașa să învețe, Cocoșul supărat (1930), Basme rome (1931). Evodkia Orlova, Vano Timofeevo și

Vano Hrustalio au publicat poezii (în 1933-1936).

În ceea ce privește conținutul, autoarele și autorii au scris mai ales poezii cu înclinații ideologice, cu excepția lui Vano Hrustalio, unul dintre membrii proeminenți ai Teatrului Romen, prim-violonist și dramaturg. Scrierile lui au o formă poetică elaborată, cu versuri de dragoste și de încântare în fața frumuseților naturii […]. Versurile poetelor și poeților romi au fost adunate și în două antologii în limba romani, Al’manaho Romane poeten (1931) și Romano al’manaho (1934).

La începutul anilor 1930, au fost traduse și publicate, în tiraj mare, manuale școlare în limba romani[3]; de exemplu, manualul de ştiințele Naturii pentru clasa a IV-a, manualul de Matematică elementară pentru clasa a III-a și a IV-a, manualul de Geografie pentru școala primară.

Principalele reviste în limba romani din Uniunea Sovietică a anilor 1920-1930 au fost Romani zoria (1927-1930) și Nevo Drom (1930-1933), care publicau numeroase lucrări literare. […] Ziarele publicau în paginile lor și caricaturi, și benzi desenate cu mesaje de propagandă și povestiri cu tâlc. Textele dramaturgice pentru piesele produse de Teatrul Romen din Moscova erau și ele în limba romani.

La sfârșitul anilor 1930, însă, politica de stat față de naționalitățile și comunitățile etnice de pe teritoriul Uniunii Sovietice s-a schimbat. Programul susținut și finanțat de stat pentru publicații în limba romani a fost sistat. În urma acestei schimbări, producția de literatură romă și în limba romani a rămas cu resurse sporadice și a trebuit să se bazeze doar pe eforturile individuale ale autorilor/autoarelor rome, care au publicat în propriile dialecte de romani sau în limbile republicilor naționale în care trăiau.

Astfel, efervescența publicațiilor rome a fost produsă într-o perioadă scurtă de aproximativ 13 ani, iar diseminarea și impactul lor au fost limitate la cercurile destul de restrânse de romi educați din orașele mai mari. Cu toate acestea, politica din anii 1920-1930 a Uniunii Sovietice de finanțare a publicațiilor rome și în limba romani rămâne fără egal în istoria activității editoriale rome, în ceea ce privește numărul de titluri, tirajul și diversitatea genurilor literare.

[De la sfârșitul anilor 1930] nu au mai fost publicate cărți pentru copii în limba romani; în schimb, au început să fie publicate mai ales lucrări de folclor și traduceri în rusă ale autoarelor/autorilor care anterior scriseseră în romani. În această perioadă, în republicile sovietice s-au remarcat autori precum George Kantia din Moldova, Karlis Rudjevici din Letonia, Leksa Manuș din Letonia, care a fost și lingvist, cercetător și traducător poliglot; Vano Romano (Ivan Panchenko), Nikolai Satkevici și alții au scris poezii în limba rusă.

În urma noilor politici de stat, activitatea publicistică romă nu a fost distrusă complet: autoare și autori romi au continuat să publice, dar în limba rusă; publicațiile în romani trebuiau evitate. Teatrul Romen a continuat să producă cu succes, dar exclusiv piese în limba rusă, și continuă și în prezent.

 

Traducere din limba engleză de I.F.

Romani publications in Soviet Union, 1920-1930s, în History of Romani literature, p. 13 – 24,

www.isadopt.is/static/files/history_romani_final.pdf

[1]          Colhozurile rome au fost înfiinţate prin două decrete de stat, din 1926 şi 1928, de sedentarizare şi dare de terenuri în folosinţă; câteva au fost înfiinţate din 1925, prin auto-organizare pe pământuri libere; alte câteva au fost organizate multi-etnic. Înfiinţarea lor a fost susţinută de elitele rome, dar, având în vedere situaţia dificilă în multe zone rurale ale Uniunii Sovietice, colhozurile şi cooperativele rome aveau adesea condiţii precare de muncă. Din 1938, au fost treptat/parţial dizolvate [n.trad.].

[2]          Împreună cu activiştii romi, Narkompros (Comisariatul poporului pentru Educaţie) decide în 1930 crearea unui studio pentru „teatrul indo-rom”, devenit apoi, în 1931, Teatrul Romen. Alţi artişti romi erau organizaţi într-un cor înregistrat din 1920 la departamentul muzical al Narkompros, cu numele de „Studio pentru arta romă tradiţională”. În 1932, la Moscova mai existau un „Studio teatral rom de stat ” şi un „Teatru nomad rom”. În alte oraşe mari, în cadrul instituţiilor/ centrelor culturale locale, cu subvenţii de la stat, sunt create diverse ansambluri muzicale rome, nu doar ale vorbitorilor dialectului Ruska [n.trad.].

[3]          Primul abecedar din lume destinat romilor este „Un abecedar pentru şcolile ţigăneşti”, publicat în 1929 de Nina Dudarova. Manualele şi materialele pedagogice pentru şcolile rome erau scrise în dialectul Ruska Roma. În unele cazuri, romii din alte grupuri au cerut adaptarea învăţământului rom în dialectul lor. Clasele speciale cu predare în limba romani (şi în alte limbi naţionale) au fost desfiinţate de Comitetul Central în 1938 [n.trad.].