Acasă Evenimente Dosar Boicot Uber /// Uber și deportările din Statele Unite ca urmare a #muslimban

Dosar Boicot Uber /// Uber și deportările din Statele Unite ca urmare a #muslimban

Reuters Lucy Nicholson

Sursă foto: Reuters

Ianuarie 2017

La 8 zile după preluarea oficială a preşedinţiei Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a emis un ordin prin care persoanelor din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană – Iran, Irak, Libia, Sudan, Siria, Somalia şi Yemen – li s-a interzis intrarea în SUA, fără niciun motiv.

Pe data de 29 ianuarie, sute de persoane din aceste ţări au fost reţinute în aeroporturi, ceea ce a stârnit proteste masive, din aeroportul JFK din New York, până în aeroportul SFO din San Francisco. În semn de solidaritate, Alianţa Taximetriştilor din New York [New York Taxi Workers Alliance] a declarat o oră de încetare a lucrului, ceea ce a afectat puternic accesul către şi din aeroport.

Comunicatul lor spunea astfel:

Şoferii profesionişti au un risc de 20 de ori mai mare să fie ucişi în timpul muncii decât orice altă categorie de muncitori.

Prin ordinul său executiv anticonstituţional şi inuman de interzicere a refugiaţilor musulmani din şapte ţări, preşedintele încurajează discriminarea şi îi pune pe şoferii profesionişti într-o situaţie de pericol la fel de mare ca după 11 septembrie 2001, când crimele motivate de ura împotriva migranţilor au atins un nivel alarmant.

Sindicatul nostru de 19 000 de membri se opune ferm acţiunii lui Donald Trump de a interzice accesul musulmanilor în ţară. Ca asociaţie ai cărei membri sunt predominant musulmani, ca mână de lucru aproape în totalitate migrantă, ca mişcare muncitorească ce-şi are rădăcinile în apărarea persoanelor oprimate, ne opunem acestei interdicţii inumane şi anticonstituţionale.

Ştim prea bine că atunci când programele guvernamentale încurajează direct şi deschis islamofobia, că atunci când retorica urii este regurgitată de la amvonul puterii dominante, crimele motivate de ură se înteţesc şi şoferii sunt grav afectaţi. Membrii noştri Sikh, ne-musulmani de culoare şi black sunt de asemenea grav efectaţi de violenţa anti-musulmană.

Astăzi, şoferii se alătură protestelor de la aeroportul JFK, pentru a susţine persoanele care sunt reţinute acolo din cauza ordinului anticonstituţional al lui Trump. Şoferii rezistă în solidaritate cu persoanele refugiate, care vin în America în căutarea păcii şi siguranţei, şi cu persoanele care pur şi simplu încearcă să se întoarcă la casele lor, aici în America, după ce au călătorit în străinătate. Rezistăm în solidaritate cu toţi vecinii noştri care îşi doresc pacea, împotriva acestui act inuman, crud, anticonstituţional, de discriminare pură.”1

La jumătate de oră după ce a început acţiunea şoferilor de taxi, de solidaritate muncitorească şi anti-rasistă, Uber face una din mișcările deja binecunoscute de concurență neloială și lipsă de orice empatie socială. Compania anunță că va opri creșterea tarifară ce are loc în mod automat când sunt multe comenzi. Practic, Uber se aștepta ca frecvența curselor să crească dată fiind greva taximetriștilor, iar în asemnea situații, când sunt mult mai multe cereri decât oferte de transport, aplicația crește tarifele „pentru a încuraja mai mulți șoferi să-și ofere serviciile”2. De această dată însă, Uber menține prețurile lor normale pentru a „contribui” cât mai mult la continuarea traficului către și de la aeroport cu intenția evidentă nu doar de a sparge greva șoferilor, ci și de a specula o situație profitabilă.

Jurnalistul Dan Sullivan, scârbit de acţiunea Uber, a postat mesajul „bravo, Uber New York, că ai spart greva pentru a profita de refugiaţii care trec prin situaţii de coşmar! mănâncă rahat şi mori!” Apoi a încurajat clienţii Uber să îşi ştergă conturile, prin hashtag-ul care a devenit viral #DeleteUber. Ca urmare, sute de utilizatori Uber şi-au şters conturile şi au postat imagini cu procesul de ştergere, declanșând cea mai mare campanie anti-Uber de până acum3.

Această campanie a devenit cea mai puternică mobilizare din Statele Unite împotriva companiei californiene, alăturându-se nenumăratelor proteste, boicoturi și interziceri din lumea întreagă. Uber este scos în afara legii în câteva țări (Bulgaria, Danemarca, Italia, Ungaria) în timp ce în multe altele activitățile sale sunt puternic reglementate și deci limitate4 (Finlanda, Franța, Spania, Olanda, Taiwan, China, regiuni din SUA, Canada și Australia).

Citește dosarul integral Boicot Uber aici.

2 Practica este denumită „surge pricing”.

3 https://twitter.com/search?q=%23deleteuber&src=typd. O altă consecință a campaniei a fost forțarea Uber în a lua pași concreți pentru a se dezice de o asemenea politică xenofobă și rasistă: la sfârșitul lui ianuarie, Uber declară că va acorda 3 milioane de dolari sprijinului legal al persoanelor afectate de interdicția musulmană (www.theverge.com/2017/1/29/14431898/uber-kalanick-trump-immigration-ban-drivers-delete)

Lasă un comentariu