Acasă Interviu „Teatrul politic este ceea ce încercăm să facem zi de zi.”- Interviu cu Nicoleta Esinencu

„Teatrul politic este ceea ce încercăm să facem zi de zi.”- Interviu cu Nicoleta Esinencu

de Gazeta de Artă Politică

În luna martie, Nicoleta Esinencu, dramaturgă, regizoare, co-fondatoare a Teatrului-spălătorie a coordonat la Reactor de Creație și Experiment din Cluj atelierul de scriere dramatică „De la propagandă la post-adevăr. Istorii personale și mărturii din/despre România”. Atelierul s-a adresat tuturor celor interesați de forme noi de a scrie teatru politic și a propus un cadru de reflecție elaborat pentru a înțelege ce este teatrul politic, teatrul documentar si teatrul bazat pe istorii personale. Atelierul a fost organizat de Asociația Reciproca în cadrul celei de-a treia ediții Focus Atelier.

Focus Atelier Nicoleta Esinencu (26)Cum a fost structurat workshopul pe care l-ai ținut anul acesta în cadrul „Focus Atelierului” de la Cluj?

A fost un atelier care a pornit de la istorii personale și nu a avut o structură fixă.

Istoriile personale au dictat structura și direcția atelierului. Unele istorii sunt foarte puternice și emoționante, altele vorbesc despre aceeași perioadă, dar din perspective diferite. Tocmai din acest motiv, atelierul a fost unul fluid. Și și-a căpătat structura pe parcurs. Prin lucrul în grup, prin discuții și prin temele pe care am crezut că este important să le abordam.

Și, nu în ultimul rând, încetul cu încetul, ne dăm seama cât de politice sunt istoriile personale și cât de importante sunt istoriile pe care le-am trăit noi, familiile noastre, prietenii noștri sau oamenii pe lângă care trecem în fiecare zi și pe care îi ignorăm sau care chiar ne deranjează la un moment dat.

Fiecare dintre noi își duce viața în spate și ea nu poate fi ștearsă sau ignorată. Este un lucru de care uităm.

Nu putem filma cu telefonul o bunicuță care vinde pătrunjel pe marginea drumului, să chemăm poliția și să zicem că, iată, bunicuța asta vinde pătrunjel aici, că e ilegal și că a blocat trotuarul. Și după, să postăm un video pe facebook și să ne lăudam ce „activiști” suntem. Este evident că omul nu iese în stradă să vândă sau să fure pentru că se plictisește. Este un întreg context social-politc care îl determină să facă asta și care îi răstoarnă viața.

Ne lipsesc solidaritatea și empatia. Din aceste motive nici nu percepem personalul ca politic și politicul ca personal.

Focus Atelier Nicoleta Esinencu (28)Propaganda și post-adevărul sunt două noțiuni foarte intens dezbătute și deconstruite. Cum le-ați abordat prin teatru?

Nu le-am abordăm neapărat… Pentru mine e important să ne dăm seama că totul este subiectiv. Că obiectiv nu există. Dar că am putea chestiona ceea ce ne este astăzi prezentat ca adevăr pur, obiectiv, oficial, istoric, politic, legal etc.

Aș da un exemplu concret aici. O istorie personală scrisă de cineva de la atelier.

Ziua în care… eram ajunse de 8 ore în Berlin. Ne era foame, iar puținii bani pe care îi aveam trebuiau prioritizați cu atenție. Prima dată când am aruncat borcanul ăla de pastă vegană în geantă, ascunzându-mă cu atenție de camere, am crezut că inima mi se va opri. Dar prietena mea era impresionată. La o adică, ea era vegană, era pentru ea.

Am știut dintotdeauna… am crezut dintotdeauna… mi s-a spus dintotdeauna că nu e bine să furi.

Dar ce înseamnă „bine” când stomacul urlă că vrea mâncare și rafturile supermarketurilor sunt pline?”

Cum definești tu practica teatrului politic? Ce face ca un text/ un spectacol să devină politic? Ce tip de angajament presupune o abordare dramaturgică politică?

Teatrul politic nu începe și nu se termină pe scenă. Teatrul politic este ceea ce încercăm să facem zi de zi. Nu putem să fim rasiști în viața cotidiană și să vorbim despre cât e de bine să fim toleranți în scenă. E ipocrit să facem asta. Ăsta e principiul de bază pentru mine. Să încercăm să pornim de la noi în lucrul pe care îl facem. Să încercăm să analizăm temele despre care vorbim, pornind de la noi și de la experiența noastră.

Cred că motivul – de ce alegi să vorbești despre o anume problemă astăzi/aici – asta face un text/spectacol să fie politic. A alege o temă despre care vrei să vorbești este un act politic. Și a nu alege o temă importantă, în favoarea unei teme mai „lejere”, să zicem așa, tot e un act politic.

Faptul că promovăm mesaje sexiste, homofobe.

Faptul că instigăm la violență.

Faptul că montăm spectacole pe banii oligarhilor.

Faptul că suntem flatați să dăm mâna cu miniștrii culturii.

Sau că ne facem că plouă când auzim că în Ucraina e război.

Faptul că noi suntem mai importanți decât problemele despre care vorbim în textele noastre.

Toate aceste momente, autorii și regizorii trebuie să și le asume. Nu să se ascundă după deget.

Faptul că ne ascundem după deget tot politic este.

Tocmai din acest motiv, toată arta este politică.

Nicoleta Esinencu in Focus AtelierDe ce ai optat pentru narativizarea poveștilor personale în construcția textului pe care l-ați lucrat în cadrul atelierului? Cât de importantă ți se pare documentarea istoriilor subiective în structurarea unui text de teatru politic? Ce rol are filtrarea autobiograficului în scriitura ta?

Istoriile personale sunt extrem de importante. Politicul influențează direct viețile noastre, dar noi nu percepem acest lucru și nu credem că o istorie personală poate fi politică.

Istoriile personale pot vorbi despre societatea în care trăim mult mai mult decât citim noi în manuale sau vedem la televizor.

Cred că pe lângă documentarea istoriilor subiective, este importantă și arhivarea lor.

Iar autobiograficul este autobiografic atunci când este asumat sută la sută.

În celelalte cazuri, autobiograficul se transformă în ficțiune. Și nu e ok să cauți în textul cuiva ce e autobiografic și ce nu e. Atâta timp cât acest text nu a fost prezentat ca unul autobiografic.

Ai ținut ateliere de teatru politic la Spălătorie?

Nu am ținut încă. În general nu prea am ținut ateliere. Câteva, cu elevii din Franța.

În unul dintre ele, elevii le-au scris scrisori politicienilor. Au venit cu mesaje foarte puternice adresate lui Trump sau lui Marine le Pen.

A fost o experiență foarte bună pentru mine. Și am înțeles cât de important este să existe aceste ateliere. Mai ales pentru elevi. Poate și pentru că eu n-am avut ateliere nici la școală, nici la facultate.

Anul ăsta am fost invitată să țin în vară un atelier cu elevii din Cimislia, în sudul Moldovei.

Și sper într-o zi să fac și un atelier de teatru politic la Spălătorie. Și să aduc la Chișinău experiența pe care am avut-o la Cluj, unde am întâlnit oameni mișto și unde am învățat multe lucruri.

La ce lucrezi acum?

Scriu un text pentru o co-producție cu Schauspielhaus Graz despre contribuția noastră la situația în care ne-am pomenit azi. De fapt, nu ne-am pomenit, e situația la care am ajuns pentru că am contribuit cu toții.

Nimic nu se întâmplă fără contribuția noastră. Europa de azi suntem noi. Trump tot noi suntem. Vrem sau nu vrem să acceptăm asta.

Un interviu de Mihaela Michailov

Lasă un comentariu