Acasă Istorii Personale Teatrul să fie cu totul al oamenilor

Teatrul să fie cu totul al oamenilor

de Gazeta de Artă Politică

Linh este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. Am cunoscut-o în timpul atelierului de participare și reprezentare politică prin teatru și artă vizuală, pe care l-am susținut împreună cu regizorul David Schwartz și cu artistul vizual Laurențiu Ridichie la Colegiul Coșbuc, în cadrul Festivalului CriticFest, care a avut loc în mai 2014. Ne-am întîlnit să vorbim despre ce și-ar dori să vadă la teatru, despre temele și subiectele care o interesează într-un spectacol, despre artă și implicare socială.

Ți-aduci aminte când ai văzut prima oară un spectacol de teatru?

A fost în clasa a-II-a, aveam opt ani, și-mi imaginam că, ok, o să stau acolo și-o să mă joc cu prietenii mei, o să-mi fac prieteni noi, o să bârfim, dar când am ajuns acolo și s-au stins luminile, am simțit, așa, un suspans și-am intrat într-o lume nouă. Vedeam că totul se întâmpla în fața mea, totul decurgea așa frumos și deodată am fost fix acolo, în povestea aia, și m-am implicat imediat. Era ca și cum s-ar certa niște prieteni de-ai tăi și tu nu încerci să-i mediezi, doar că ești acolo și ești prins în chestiile lor. Era foarte tare sentimentul ăla.

Îți mai aduci aminte ce spectacol era?

Era O scrisoare pierdută, și era acolo un nene dolofan care se certa cu toată lumea. Nu-mi mai aduc aminte exact ce făcea, dar știu că era foarte multă acțiune, și era foarte captivant. Eram acolo, cu personajele. Și-așa mi-am imaginat eu c-o să fie teatrul mereu, doar că n-a fost așa. Am văzut și multe chestii plictisitoare.

Ce te plictisește într-un spectacol?

Sunt momentele alea când actorii se lovesc de o replică spusă greșit și stau, persistă până o zic corect. Zic ceva greșit și încearcă să îndrepte greșeala. Repararea e cam nașpa și piesa nu se duca nicăieri. Tu, ca spectator, încerci să continui povestea, doar că omul din fața ta e blocat. Apoi, mi se pare că sunt puține piese noi, adică pe afișe persistă piesele care se joacă deja de ceva vreme. Am văzut un spectacol de mai multe ori – de exemplu spectacolele colegilor mei din trupa Brainstorming – și uneori mi-am dat seama că nu erau jucate cu aceeași prospețime ca la început. Cum să joci de fiecare dată ca și cum joci prima oară – asta mi se pare foarte tare!

Ce subiecte, ce teme și ce tipuri de spectacole ți-ar plăcea să vezi?

Mă fascinează satira. Am învățat la școală realism, ok. Dar satira e mai subtilă. Și e atât de frumos să vezi cum, încet, încet, ți se deschid ochii și vezi pe bune ce se întâmplă cu adevărat în societate. Mi-ar plăcea să văd piese despre politica de acum. Sunt multe conflicte politice tari. Vezi cum un nene îl plătește pe un alt nene să intre în pușcărie pentru ceva și dup-aia iese nenea ăla și se ocupă de nu știu ce chestii. Sunt atât de multe straturi și dac-ai ști cu adevărat ce se întâmplă în spatele lucrurilor vizibile, ți-ai da seama cum funcționează anumite legături politice. Și mi-ar plăcea ca spectacolele sau inițiativele pe tema antidiscriminării să fie mai mainstream, să ajungă mai mulți oameni la ele. În România discriminarea nu mi se pare că e făcută publică în toate formele ei, și dac-ai scoate puțin lucrurile la suprafață, prin spectacole, ar fi foarte benefic. Și ar mai fi tema familiei, certurile de zi cu zi, să le vezi într-un spectacol și să poți empatiza, să le înțelegi mai bine. Îmi place mult teatrul forum pentru că vine cu niște soluții. Vezi o problemă și încerci să te bagi să schimbi ceva.

Ai jucat în spectacole?

Am ajutat. La Palatul Copiilor m-am ocupat la unele spectacole ale colegilor mei, de lumini și de muzică, și eram mândră să-i văd cum strălucesc. Dup-aia am mai participat la spectacole de teatru forum, și chiar dacă eram doar un televizor ascuns într-o cutie, eram acolo, mă simțeam prinsă în mijlocul acțiunii, și era bine!

Ce-ți oferă un spectacol de teatru în plus față de un film?

Prin ecran nu vezi emoțiile oameniilor atât de mult și atât de intens. Sunt energiile alea pe care ți le dau oamenii când sunt în fața ta, ești acolo, și totul e atât de „pe moment”. Nimic din ce fac actorii pe o scenă nu poate fi editat.

Dac-ar fi să faci acum un spectacol cu unii dintre colegii tăi, despre ce-ar fi?

Cred că ne-am gândi la o clasă, cu un profesor amuzant. Mereu m-a fascinat faptul că uneori un profesor poate să pară foarte dur, dar de fapt nu e. Aș face un spectacol despre o profă care pare o scorpie, dar de fapt se dovedește un om extraordinar.

Cum alegi un spectacol la care mergi?

Uneori e ori titlul, ori posterul frumos făcut, ori actorii. De obicei mă duc acasă și mă uit despre ce e vorba să văd dacă chiar mă interesează. Din păcate, nu prea sunt spectacole pentru adolescenți și asta mi se pare cam nasol. Ar fi nevoie să vezi niște spectacole despre pubertate, pentru că e o perioadă destul de grea. Sunt certurile cu părinții, vin cu anumite chestii care te deranjează, și ai nevoie de spațiul tău. Dacă vezi niște lucruri pe scenă despre ce ți se întâmplă și ție, poți să te gândești altfel la ele. Te dezvolți o dată cu piesele.

Dac-ai fi mâine directoarea unui teatru, ce ți-ar plăcea să faci?

Teatrele, când le vezi, de-afară sunt așa de reci și de formale! Aș face teatrul un loc mai prietenos, mai plăcut. Să nu fie nimic rigid. Teatrele să fie mai cu brațele deschise, mai primitoare. Să vrei să mergi acolo. Mi-ar plăcea ca după o piesă să fie mereu un dialog cu actorii, să știi ce se întâmplă într-un spectacol, să-ți spună tot felul de lucruri. Mi-ar plăcea ca oricine să poată să vină în teatru și să afle chestii despre ce-l interesează și despre ce are, cât de cât, tangență cu teatrul. Pentru că teatrul are legătură cu oamenii, să înveți acolo despre oameni. Teatrul să fie cu totul al oamenilor, pentru că suntem atât de distanți, ne uităm dubios unii la alții pe stradă, pare că n-avem nicio treabă cu socializarea. Teatrul să ne-ajute să fim mai deschiși!

Interviu realizat de Mihaela Michailov

Lasă un comentariu