Acasă Istorii Personale Cum ajungi să dormi într-un teatru ocupat? Teatro di Valle Ocupato (Roma)

Cum ajungi să dormi într-un teatru ocupat? Teatro di Valle Ocupato (Roma)

de Gazeta de Artă Politică

de Lala Panait

În toamna lui 2012 am avut sansa de a-i cunoaşte la  Cluj pe doi dintre membrii grupului de activişti culturali Macao (Milano). Aceştia au prezentat în cadrul festivalului Temps D’images Cluj, la Fabrica de Pensule, metodele prin care artiştii au iniţiat o serie de acţiuni atât de critică a regimului politic actual, cât și de propunere de sisteme alternative de auto-guvernare.

Convinsă de prezentarea lor, dar şi de forța spectacolului prezentat tot în acelaşi festival, Alexis – Una tragedia greca produs de Motus, companie care a pus de asemenea umărul la numeroase nivele şi spaţii de artă ocupate din Italia, am decis, pentru a cunoaşte mai bine mişcarea, să trăiesc cu ei o perioadă.

Aşadar, într-o zi ploioasă de decembrie , ajunsă în Roma, descopăr că Teatro di Valle Occupato (TVO) este chiar în inima oraşului, între Pantheon şi clădirile centrale ale guvernului. Intru pe Via di Teatro di Valle şi observ deja banner-ele atârnate pe faţadă, pe care sunt scrise cu spray sloganuri ale ocupării teatrului cum ar fi “riprendiamoci la valle” (reclaim the valley) sau “come l’acqua come l’aria” (precum apa, precum aerul).

Intru în foaier, văd multă agitaţie, nimeni nu mă bagă în seamă. Este ora de şedinţe şi lucru pe grupuri. Unul dintre occupanti[2], Mauro (activist şi actor), îmi spune să aştept până la cină şi apoi vom vorbi mai mult şi mă vor “caza” în teatru. Odată terminate şedinţele, deodată foaierul -spatiu foarte generos – prinde (altă) viaţă: toţi devin mai relaxaţi, cu poftă de viaţă, de discuţii, dar şi cu o foame nebună.

Odată “cazat” în teatru eşti parte din ocupare: dormi, găteşti, mănânci, ajuţi la curăţenie, contribui şi la şedinţe dacă doreşti sau poţi ajuta la organizarea de evenimente în teatru. Imediat după cină, mi s-a oferit o saltea, dar şi posibilitatea de a alege orice lojă doresc pentru a-mi petrece următoarele 7 nopţi. Aveau să urmeze nopţi de somn în care energia teatrului parcă era un personaj în sine, adunată în mai bine de 300 de ani de spectacole, repetiţii şi alte evenimente, unele cruciale pentru istoria Italiei artistice şi revoluţionare.

teatro-valle-occupato1

Ce a fost Teatro di Valle?

Teatro di Valle Occupato are o istorie lungă. Înființat în 1727, este considerat cel mai vechi teatru din Roma. Menţionarea vizitelor lui Mozart sau  piesa Şase personaje în căutarea unui autor a lui Luigi Pirandello, a cărei premieră absolută a avut loc aici, sunt lucruri cu care ocupanţii de astăzi se mândresc.  Mai mult, pe această scenă a jucat şi Tomasso Salvini, actor care a lucrat cu Konstantin Stanislavski, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tot în secolul XIX a făcut parte din teatru şi o actriţă-spioană. Foarte important pentru istoria modernă locală este faptul că aici s-au întâlnit Garibaldi şi Mazzini, în lupta pentru independenţa şi unificarea Italiei. Aşadar, teatrul în sine era deja încărcat de simbolistică revoluționară, dar deținea și un loc important în istoria teatrului european. 

Cronologia şi motivele ocupării

Din discuțiile cu ocupanţii, reiese că două mari scântei au stat la baza mişcărilor cultural- activiste  din ultimii ani din Italia: în 2010 ETI ( Asociaţia Teatrelor din Italia) a fost închisă de către Ministrul Economiei şi Finanţelor, “renumitul” Giulio Tremonti. Pe lângă aceasta, bugetul Culturii în Italia a ajuns la 0.3%, astfel luând naştere mişcarea Zero punct trei (0.3), ca rezistenţă şi răspuns la acţiunile guvernului.

Mişcarea Zero punct Trei a  început să organizeze flashmob-uri în teatrele importante, înainte de începerea spectacolelor, artiştii urcându-se brusc pe scenă, reclamând performativ, în câteva minute, problemele cu care se confruntă cultura independentă.

Situaţia instituţiilor de cultură închise efectiv devenea tot mai îngrijorătoare. Statul nu îşi mai asuma menţinerea multor teatre şi instituţii de cultură, Teatro di Valle fiind unul din ele. După închiderea ETI, multe teatre au trecut sub administrația primăriei, fapt care a creat numeroase nemulţumiri privind gestiunea şi corupţia existentă la nivel local. Se ştia de ceva vreme că Teatro di Valle urma să fie închis. Capacitatea şi activitățile teatrului erau tot mai reduse, mulţi angajaţi fiind transferaţi către alte instituţii ale Comunei, primăria Romei. În plus, exista frica privatizării şi transformării teatrului în spațiu comercial (avand exemplul Cinema Palazzo, iniţial cumpărat pentru a fi transformat în cazino, ulterior de-asemenea ocupat de comunitatea cartierului).

Un alt motiv major de revoltă în toată Italia l-a constituit Referendumul pentru Apă. În momentul când statul a pus în discuţie privatizarea apei, spiritele s-au încins şi mai rău, declanșându-se numeroase proteste, concomitent cu întărirea conceptului de “Bunuri Comune”.

Referendumul a fost picătura pe care artiştii nu au mai fost dispuși să o îndure. În seara de 13 spre 14 iunie 2011, aproximativ 60 de artişti au decis să tragă împreună un semnal de alarmă la tot ce se întâmplă în acea perioadă – de la tăierile masive din bugetele culturii până la încercările de confiscare a bunurilor comune.  Ei nu au mai vrut să aştepte ca teatrul să fie închis şi l-au ocupat înainte. Iniţial, ocuparea s-a dorit a fi doar cu titlu simbolic, în ideea de a rămâne 3 zile în Teatro di Valle, pentru a dezbate aceste probleme ce priveau în fapt toţi cetăţenii.

Spre surprinderea tuturor, ocuparea a durat cu mult mai mult decât fusese “planificată”. În perioada petrecută la TVO, am sărbătorit împreună cu ocupanţii un an şi jumătate de la ocupare.

crisi platea

Cum s-a ocupat efectiv Teatro di Valle?

Unii din ocupanţi erau deja implicaţi în ocuparea şi auto-gestiunea unui spaţiu asemănător, Nuovo Cinema Palazzo din Roma. Cu ajutorul unuia din portari, au intrat în teatru pe uşa din faţă, ocupând propriu-zis clădirea. Nici o forţă de ordine nu a intervenit, fiind o ocupare paşnică.

Au urmat zile, săptămâni întregi de entuziasm şi energie dornică de dezbateri între mai bine de 100- 150 de oameni. Toată Roma cultural-activistă s-a adunat în acele zile la teatru, ca un semn de manifest dar şi de dorinţă de coagulare pentru noi acţiuni.

Majoritatea ocupanţilor cu care vorbeam îmi descriau emoţionaţi primele zile şi apoi săptămâni ale ocupării, pasiunea de a dezbate situaţia din ţară, din cultura, politica şi societatea italiană. Artişti (actori, artişti vizuali sau tehnicieni, scenografi) împreună cu filosofi și economişti, au fost atraşi de noul tip de discurs, de noul model propus, al Bunurilor Comune şi al  Auto-Guvernării.

În primele săptămâni, în fiecare zi se dezbătea, de dimineaţa până seara. Mulţi artişti şi-au părăsit casele şi job-urile şi s-au alăturat primilor ocupanţi. Apoi o parte din ei au rămas, în jur de câteva zeci. Au trecut 4 luni, apoi 6 luni. Nu au mai dat înapoi. Noi tipuri de dezbateri au început să apară, în sensul permanentizării locuirii artişilor în acest teatru şi chestionării acesteia în raport cu acest tip de discurs al ocupării active. Tot mai mulţi cercetători începeau să viziteze spaţiul şi să asculte poveştile ocupanților, pentru a teoretiza un posibil model de auto-guvernare pentru societatea italiană.

Un ”element de succes” pe care mulţi dintre ocupanţi l-au menţionat a fost comunicarea constantă şi reală cu exteriorul. Au păstrat o legătură continuă cu presa, cu publicul teatrului, cu locuitorii Romei (şi nu numai), dar şi cu activişti culturali din afara Italiei. Au devenit astfel un canal de comunicare prin care se arăta reuşita ocupării şi, de aici, sursa de inspiraţie pentru alte oraşe şi centre.

Mai mult, TVO a devenit un model pentru alte oraşe din Italia, precum: Milano, Napoli, Venezia, Pisa, Palermo, Catania, Messina, unde au avut loc ocupări similare care au vizat de asemenea teatre şi centre de cultură.

În primele zile ale ocupării, opinia publică a fost deosebit de favorabilă. Numeroase personalităţi, actori cunoscuţi, figuri mondene, s-au alăturat mişcării, susţinând teatrul, ca pilon al culturii moderne italiene. Însă media a înţeles repede că artiştii şi activiştii nu condamnau numai închiderea teatrelor, ci de fapt criticau aspru sistemul şi conducerea actuală, de dreapta, în special a municipalităţii din Roma, dar şi a guvernului italian, astfel că presa și-a retras treptat atenţia. Însă, în compensație, numeroşi activişti din toată Europa au susţinut ocuparea.

Între timp, contextul politic și economic din Italia a generat răbufniri de noi proteste la nivel naţional. Înainte să ajung în Roma, până şi ştirile din România prezentau cazuri de licee şi  spitale ocupate.

Ce este acum TVO?

Acum TVO este un spaţiu ocupat de artişti, dar în care Primăria Romei continuă să plătească utilităţile. Deci este un teatru ocupat ilegal, dar cu acordul tacit al autorităţilor.

TVO  a devenit într-un an şi jumătate de ocupare o platformă de activism cultural și politic. Pe lângă activităţile zilnice, acesta este un loc în care am simţit că un public numeros, din exterior  (dar împărtăşind aceleaşi valori) este binevenit şi încurajat să se exprime, fiind găzduite numeroase dezbateri, inclusiv din zone non-artistice (arheologie, filosofie etc).

Programarea şi stabilirea conţinutului acestui nou centru independent de artă este, în sine, un proces democratic ce ţine de ‘politica’ locului. Numeroşi artişti vin cu propuneri de workshop-uri (precum cel la care am asistat, organizat de compania Motus), spectacole, dezbateri, prezentări, proiecţii de filme (chiar și pe subiectul Roşia Montana), concerte şi alte evenimente şi solidarizări. Există inclusiv evenimente dedicate copiilor, cum este Valle dei ragazzi (Valea copiilor). Se organizează de asemenea tururi, ghidate de ocupanţi, în teatru, care prezintă istoria și prezentul Teatro di Valle.

Așa cum susține și site-ul TVO, “după 14 iunie, atitudinea defensivă s-a transformat într-un act constituent performativ: adunări publice, procese de auto-educare şi demersuri multidisciplinare”[3].

Cum arată o zi din viaţa TVO?

Dacă eşti vizitator, dar şi locuiești o vreme în teatru trebuie să te supui unor reguli, scrise sau nescrise, ale ocupanţilor. Din primele ore de când am păşit în teatru, am simţit solidaritatea între occupanti. Aşa că am intrat şi eu temporar, în această ordine, participând, pe cât posibil, la viaţa TVO.

O zi din viaţa TVO este intensă. De obicei trezirea se face la ora 9. Chiar dacă doream să mai dorm, fiind totuşi într-o lojă, spaţiu deschis, nu puteam să nu aud forfota de dimineaţă a celor ce pregăteau scena şi spaţiul pentru ziua în curs. După mic dejun, fiecare consulta calendarul săptămânii. În funcţie de acesta, erau stabiliţi responsabili pentru fiecare activitate. Apoi, unii din ei deja se ocupau de cumpărături, de pregătirea prânzului şi a cinei, lucru ce avea să ocupe multe ore din zi. Alţii începeau lucrul, individual sau în echipe. Prânzul era o ocazie bună de reunire a celor 30 de artişti. Apoi, fiecare îşi continua lucrul. După-amiaza începeau activităţile în foaierul teatrului: grupuri de lucru – legate de politici culturale, economie, grupuri activiste din Italia – sau dezbateri, precum cele săptămânale – Cafe Commons – la care filosofi, artişti, alţi teoreticieni şi activişti, discută aprins despre diversele forme pe care le poate lua auto-guvernarea, atât în teorie cât şi în practică.

În plus faţă de aceste activităţi, ocupanţii au o dată pe săptămână asemblea, o şedinţă generală încărcată şi epuizantă în care există o ordine de zi, cu subiecte ce merg de la implicarea în alte mişcări la activităţile interne (program, evenimente viitoare).

 Identitatea de Occupanti

Grupul de occupanti (sau “ocupanţi”) este sufletul ocupării. O parte dintre ei se cunoşteau de la alte ocupări şi proteste, iar alţii din timpul ocupării TVO. Chiar dacă unii din ei fac parte din generaţii şi pregătiri diferite, se pare că există ceva ce încă îi ţine împreună. După prima lună a ocupării, în care foarte multă lume venea să dezbată şi să trăiască intensitatea acelor zile, cei care au rămas au devenit miezul ocupării, artişti şi activişti. Aşa cum unii dintre ei mi-au mărturisit, viaţa lor s-a schimbat după ce au devenit ocupanţi. Totul se petrece aici..la comun. Individul de multe ori este una cu grupul, viaţa intimă şi personală diminuându-se destul de mult în beneficiul acestui trai împreună într-un teatru… la comun. De la proaspăt absolvenţi de teatru sau alte arte, până la fostul administrator al vechiului teatru[4] şi la nucleele altor grupuri de activişti culturali care au iniţiat ocupări sau mişcări, identitatea de ocupant este disputată şi chestionată uneori zilnic, dar de multe ori însuşită cu mândrie în cadrul mişcării, inclusiv ca exemplu pentru alte cazuri.

Membrii unor tipuri mai vechi de ocupări (cum ar fi Angelo Mai) îi consideră pe ocupanţii TVO o adevărată comunitate, coagulată pe baze ce asigură premisele unei noi credibilităţi.

Commons_Cafe_Logo1

Modelul TVO sau de ce acest loc nu este “just another occupy”

TVO a devenit astfel teatro of citizens, o platformă de discuţii, de lansări, de idei şi acţiuni.

În interviurile făcute cu ocupanţi, s-a insistat pe ce aduce TVO ca noutate şi stabilitate, faţă de alte occupy-uri din lume şi din Italia. Motivele pentru care TVO se defineşte ca un nou tip de ocupare sunt componenta mixtă a grupului, promovarea  non-ermetismului (faţă de alte spaţii ocupate din Italia în ultimii 30 de ani), promovarea bunurilor comune şi a auto-guvernării.

TVO nu e văzut numai ca un spaţiu, ci şi ca o realitate trăită, prin acest model de organizare. Oamenii implicaţi au arătat că pot, cu sprijinul donaţiilor şi susţinerii celor din jur, să supravieţuiască, să propună un program, să producă cultură în mod independent şi fără compromisuri. În tot acest timp, deşi este considerat ilegal în Italia, TVO a primit premii internaţionale, pentru exemplul de auto-gestionare.

În prezent, TVO lucrează la aplicarea ideii de Fondazione (Fundaţie) – statut juridic care le-ar putea asigura continuarea “cu acte în regulă”a demersului, dar tot sub forma solidarităţii: pe bază de donaţii. 

 TVO în câteva cuvinte

Fiindcă mai sunt foarte multe lucruri nespuse despre experienţa Teatro di Valle Occupato, voi înşirui câţiva termeni pe care îi consider cruciali pentru noul val de activism cultural italian:

Solidaritate, Bunuri Comune, Spaţiu Comun Experimental, Laborator al Auto-Guvernării, Comunicare (Multilateral) Social-Culturală, Reţelistică, Dezbatere, Rezistenţă.

Cu alte cuvinte, Cutia Pandorei a Italiei a fost deschisă….trebuie pur şi simplu să mergem noi însine să o vedem…sau să o găsim pe cea de la noi de acasă!

Resurse: “Teatro di Valle Occupato. La rivolta culturale dei beni comuni”, texte de Federica Giardini, Ugo Mattei, Rafael Spregelburd, Ed. Derive Approdi, Roma, 2012.


[1]          Fabrica de Pensule este un spaţiu de artă contemporană, dar bazat pe principii diferite, făcând parte dintr-un context în care nu există background-ul de însuşire/apropriere a spaţiilor nefolosite, în acest caz chiria şi asocierea într-o federaţie fiind soluţia găsită pentru auto-guvernare şi democraţie reprezentativă, dar şi cu accente participative.

[2]             Termenul folosit de artiştii care locuiesc în teatru este occupanti, pe care eu îl voi reda în româneşte drept “ocupanţi”.

[3]             http://www.teatrovalleoccupato.it/teatro-valle-occupato-one-year-and-half-of-commoning-english-version#lightbox/0/ , consultat la data de 15.01.2013.

[4]             Antonio, cel mai bătrân din teatru, a trăit şi locuit pentru mai bine de 30 de ani toată cariera sa în teatru, într-o anexă a acestui spaţiu. Astfel, ocupanţii au fost bucuroşi să îl ştie tot în acest loc, având în vedere că, atunci când urma să fie acest teatru închis permanent, el neavând alt loc unde să locuiască.

Lasă un comentariu