Acasă Teorie Tinerețe fără bătrânețe

Tinerețe fără bătrânețe

de Gazeta de Artă Politică

de Costi Rogozanu

De ce-aş merge la teatru, de ce-aş ieşi în oraş pentru „consum artistic”? În nici un caz ca să caut ceva „frumos” sau ca să mă transport puţin. Funcţiile burghezo-cathartice sînt uşor de îndeplinit acasă luînd texte, filme şi muzică de pe net. Nu ies decît pentru mesaj, nu ies decît atunci cînd simt că cineva e „omul meu”, că vrea să facem o gaşcă şi vrea să spargem geamuri împreună (la figurat, nu mai am vîrsta aia din păcate). Nu ies nici pentru socializare, deşi am unii prieteni în zonă artistică. „Culturalii” sînt previzibili şi plicticoşi, ca orice breaslă cu extensii publice (să-i vedeţi pe jurnalişti sau pe bancheri, mori!…). Piese de-ale Gianinei Cărbunaru sau Bogdan Georgescu mi-au dat totdeauna senzaţia de comunitate şi de gaşcă la care m-aş putea băga şi eu cu cîte ceva, un text de susţinere, o critică, o bătaie de idei cinstită, fără măşti de protecţie. M-aş duce să văd şi teatru burghez total, să văd cu ce se mai iluzionează clasa de mijloc, dar mi se pare că a dispărut şi bietul slogan modernist „epater le bourgeois”. Tot ce e pe ban public se comportă ca şi cum ar lucra pe ban privat. Plus discurs bombastic despre „valori” şi „ce contează”. Cine dracu’ vrea aşa plictiseală? Întrebări mai complexe îşi pune burghezia în filmele Noului Val, măcar de ăia mă simt provocat.

Pericolul iminent este unul singur. Spiritele independente care chiar au riscat tot, propriile cariere, poziţie socială etc., riscă să rămînă ştampilate cu „forever underground”, un soi de hippies trişti care fac întîlnirea de 50 de ani de la lupta împotriva războiului din Vietnam. Aceeaşi senzaţie o am şi cu micile noastre bătălii de ideologi-scriitori la CriticAtac sau în alte zone ceva mai critice împotriva unei lumi reacţionare pînă-n ADN. Sînt cîteva generaţii practic linşate de conformiştii genurilor. Toţi văicăreţii, toţi marii aparent-luptători stipendiaţi public au reuşit să-i ştampileze fatal pe oamenii care chiar au chef să facă ceva: ei sînt „independenţii ăia pe care nu prea-i gustă marele public” şi gata.

Deci, de ce aş mai ieşi în oraş să caut teatru? Ca să văd ceva mai multă burghezie îngrijorată. Ca să mă văd puţin îngrijorat, cu alte cuvinte, în calitate de angajat şi burghez prin simplul fapt că încă sînt angajat. Aş vrea să mai văd dizlocate figuri veşnice din fruntea teatrelor bucureştene, aş vrea să văd oameni de teatru pe care îi susţin intrînd în jocuri pentru putere, găsind forţa să le mai ia totuşi din mijloacele de producţie idioţilor care deţin conexiunea cu marele public de prea mult timp. Utopii desigur, dar pînă la urmă la asta m-aţi invitat cînd mi-aţi cerut un text cu o astfel de temă. O înfrîngere ar fi ştampila asta de „veşnic tineri”. Mi se pare că e cumva scris în codul generaţiei mele ideea asta de fugă de putere şi ideea de subversiune prin mijloace puţine – cu multă muncă moca, nervi consumaţi anti-establishment. Numai că după un timp, ceea ce a fost foarte frumos se poate transforma într-o bombă cu geas autodistructivă.

Singura soluţie pe care o văd este ideologizarea mesajului în forme cît mai directe. Asumarea unei poziţii politice ferme, alungarea morbului „neutralităţii”, perfect pentru mainstream. Aşadar, aş ieşi la teatru ca la întîlniri conspirative pur şi simplu, dar în vederea preluării puterii. Cum consolidăm mesaje demne de difuzat prin mai multe medii? – doar prin dramatizarea unor şedinţe ideologice în care să ne luăm în serios. Deocamdată, „seriosul” gravitează în continuare în jurul „independenţei” şi „libertăţii”, două concepte complet distruse de neoliberalism. Am ajuns liberi să o luăm în freză de cîte ori ne îmbolnăvim sau ne pierdem jobul. O regrupare foarte clară pe poziţii de luptători asumat politici şi sociali, iată şansa pe care o văd pentru artişti. Adevărata utopie acum este politica. Arta este super-reală, e viaţa noastră de zi cu zi, sîntem toţi artişti, băga-mi-aş. Nu a ajuns toată lumea să fie păcălită „pe drepturi de autor”? Politica în schimb pare să fie rezervată pentru „lumea lor”. Aş ieşi din casă să fac politică şi să văd încercări ideologice cît mai radicale, unele care să mă facă să uit de „scenă” în mod profitabil.

Desen de Laurențiu Ridichie

1 comentariu

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE | CriticAtac marţi, 5 martie 2013 - 09:41

[…] Întregul articol, aici. […]

Raspunde

Lasă un comentariu