Acasă Proiecte Editura Pagini Libere – facerea unei utopii anarhiste

Editura Pagini Libere – facerea unei utopii anarhiste

de Gazeta de Artă Politică

Text Colectiv, editat de hopancarusel

„Arimanii nu numai că nu-și socotesc stingherită libertatea prin faptul că-n toate mișcările lor caută să țină socoteală de ființa celuilalt, dar, dimpotrivă, fiecare-și vede întregindu-i-se libertatea sa prin libertatea celuilalt.” – Iuliu Neagu-Negulescu

Arimania

Editura Pagini Libere s-a format şi consolidat în timp, organic, după entuziasmul şi disponibilitatea fiecăr*ia[1] dintre noi. Ceea ce e mai puţin cunoscut e procesul acestei faceri colective, rezultat al întretăierii mai multor drumuri personale cu preocupări similare, la momentul potrivit.

Pentru că încercăm în mod conștient și asumat, pe cât posibil, să integrăm principiile noastre în practicile și alegerile zilnice, am vrut ca acest text să reflecte modul nostru de lucru: colaborativ dar și autonom, care oferă spațiu fiecăr*ia. Din acest motiv, este un text scris de mai multe persoane din Editură, care încearcă să pună împreună pe cât posibil de coerent viziuni, amintiri și experiențe subiective diferite. Trecând împreună prin efortul colectiv de reconstruire a istoriei Editurii am realizat că sunt de fapt mai multe istorii, mai multe narațiuni care coexistă și sunt rezultatul experiențelor diferite ale membr*lor din diferite orașe, așa că am decis să le includem pe toate. Iar în a doua parte a textului am ales să lăsăm spațiu de auto-reprezentare fiecăr*ia dintre noi. Datorită scrierii colective, textul îmbină stiluri diferite, treceri de la persoana I singular la plural și invers sau diferite preferințe privind citarea numelui, în funcție de alegerea personală a fiecăr*ia. Ordinea auto-prezentărilor reflectă doar ordinea temporală a contribuțiilor individuale.

Istorii subiective de la București

Prima scânteie a fost piesa de teatru “Ce-am fi dac-am ști”, jucată în cadrul Platformei de Teatru Politic 2015[2]. Piesa punea în scenă o utopie inspirată din cartea uitată a lui I. Neagu-Negulescu „Arimania sau țara bunei înțelegeri”, publicată la Brăila în 1923 şi puţin cunoscută la noi. Îndemnul implicit la construirea de utopii anarhiste a prins rădăcini, odată cu interesul pentru recuperarea şi popularizarea Arimaniei.

Eram trei pe-atunci, doi la București și unul la Berlin. Alex Liță, Alexandru și Ionuț. Ne-am pus pe transcris, corectat și adaptat textul Arimaniei la limbajul actual, în ideea republicării.

Și dacă tot vrem să publicăm, de ce să nu facem și editură?!

Așa s-a născut ideea Pagini Libere, cândva la final de 2017. Prin rețelele personale ale fiecăruia, am mai găsit patru doritori de a înființa o editură anarhistă, la Cluj și la Timișoara (Adi, Grecu, Andrei, Lori). Împreună, ne-am luptat tovărășește cu Arimania lui Neagu-Negulescu la nivel de limba română actuală și pe alocuri și la nivel de principii expuse. Am cumulat zeci de ore vorbite la telefon despre cum să corectăm astfel încât să nu pierdem sensul cuvintelor și frazelor. După zeci de citiri și mulți nervi consumați, Arimania a ajuns la tipar, prin iunie 2018, cu o copertă-colaj măiestrită de Grecu[3].

În paralel am ținut multe întâlniri online despre cum să arate manifestul editurii[4], website-ul și multe altele, principiale și organizatorice. Am hotărât ca, la nivel de organizare, să fim pe cât posibil de non-ierarhici și orizontali, și să arătăm asta printr-un manifest. Destul de greu cu manifestele astea, nu știi de unde să le apuci. Norocul a făcut ca Grecu să fi fondat în 2013, alături de alte 3 persoane, auto.text – un colectiv editorial, împărțit între orașele în care e încă activ. Așa că am folosit ca punct de plecare manifestul auto.text, ca ordine de prezentare a lucrurilor – adică a principiilor asumate, motivațiilor, și a modului de lucru, cât mai scurt și concis posibil.

Adi: Privind în urmă, îmi dau seama că, în afara simplei enunțări a unor principii de bază, anti-autoritare, manifestul ar fi trebuit să fie ultima chestie scrisă de noi. Acum mi se pare ciudat că am început cu o declarație de intenții, care delimita deja câteva direcții de organizare. Realitatea din teren, dezbaterea și necesitățile care au reieșit pe parcurs (și încă reies) ar fi trebuit să fie elementul determinant în conceperea unui astfel de text. Asta nu înseamnă că acum, după aproape doi ani, ar arăta diferit. Ar fi doar mai precis, mai detaliat, mai apropiat de parcursul nostru ca grup și ca persoane. În primul rând însă, ar fi rodul unei adevărate reflecții de grup, o reflecție deschisă, vie, pe care o găsesc tot mai importantă, dincolo de principiile pe care le împărtășim și de propria noastră reflecție individuală.

A durat o vreme, greu de zis cât, dar munca a fost înfăptuită. Pentru că eram răsfirați în 4 orașe diferite, am decis să încercăm să implementăm și o formă cât mai organică de descentralizare, așa încât acele lucruri ce țin de local (organizare de evenimente, tipăritul materialelor, etc.) să fie făcute fără a cere vreun „acord” de la centrul (inexistent).

Printre ideile pe baza cărora am fondat editura era și cea de recuperare a textelor anarhiste vechi, de redescoperire a anarhistelor și anarhiștilor din perioada ante- și inter-belică, dar și de a traduce texte care să fie unelte în acțiunile noastre, ale comunității anarhiste. Ideea unui colectiv care să se ocupe de editarea unor texte, fie ele clasice sau actuale, cu tendință libertară era cumva în aer de prin 2017.

…și de la Cluj

După întâlnirea de la final de 2017 de la Cluj, ne-am hotărât să facem o încercare, să vedem dacă și cum putem lucra împreună, mai ales că eram din orașe diferite și abia ce ne cunoscuserăm. Arimania a fost, din punctul ăsta de vedere, un soi de prilej de cunoaștere reciprocă și de învățare. Editarea lucrării nu a fost nici ea un proces tocmai ușor, având în vedere că fiecare veneam cu așteptări ușor diferite de la text. Însă perioada asta ne-a adus cu adevărat împreună și ne-a făcut să alcătuim un colectiv, o comunitate.  

Doar mai târziu am început cumva să realizez că, de-a lungul istoriei, cele mai multe grupuri anarhiste de la noi s-au format în jurul tiparului, publicațiilor și cărților. Se pare că (nu întâmplător) a fost și cazul nostru. (Adi)

Un lucru e sigur: în această formulă sau alta, sub acest nume sau altul, necesitatea publicării autorilor anarhiști și a popularizării diferitelor tradiții de gândire și a diferitelor practici libertare este una reală. În plus, ea corespunde unei așteptări mai largi, mai ales într-o perioadă în care sistemele și discursurile dominante nu mai oferă (și nici nu mai pot oferi) soluții reale la problemele și nevoile oamenilor. A demonstrat-o și entuziasmul cu care a fost întâmpinată Arimania, dar și simpatia și sprijinul de care s-au bucurat până acum inițiativele noastre ‒ ambele oarecum neașteptate.

De altfel, ideea unui colectiv care să se ocupe de editarea unor texte cu tendință libertară, fie ele clasice sau actuale, era în aer de prin 2016-2017. Cumva lucrurile începeau să se lege în direcția studiului și recuperării istoriei (și a literaturii) anarhiste autohtone, un subiect pe cât de bogat, pe atât de uitat și de desconsiderat. Cam în perioada aceea am început să corespondez cu M., un istoric german care publicase deja două cărți dedicate anarhiștilor români și mișcării muncitorești de dinainte de 1947. Așa l-am cunoscut și pe L., aflat pe vremea aceea la studii în afară și care îl știa și el pe M. Tot pe atunci, câțiva oameni din Cluj și București am început să împărtășim materiale, documente scanate, vechi publicații anarhiste, în încercarea de a reconstitui (măcar parțial) această istorie uitată. O parte dintre cei care am început atunci să facem schimb de informații și materiale suntem azi implicați într-un alt proiect, prin care ne propunem să alcătuim o vastă colecție online de texte și materiale libertare apărute de-a lungul vremii la noi.

În aceeași toamnă, în 2017, la Cluj, în cadrul Laolaltă, a fost o discuție dedicată Anarhismului în România, unde l-am și cunoscut pe G. Sala a fost aproape neîncăpătoare pentru câtă lume s-a arătat interesată de subiect, ceea ce ne-a pus oarecum pe gânduri. La final, am rămas amândoi cu impresia vagă că „ar trebui să facem ceva”. Vă puteți deci închipui entuziasmul cu care am primit mesajul lui L. și P. și inițiativa constituirii unui colectiv editorial, mai ales că deja lucrasem pe Arimania. De Iuliu Neagu prinsesem oarecum drag de la M., care mi-a povestit de el cu multă pasiune. Într-un final, M. ne-a și trimis un text introductiv pentru ediție, o biografie dedicată utopistului Neagu.

Iarna ne-am și întâlnit la Cluj, L., P., eu și A., zgribuliți, cu multe idei de discutat, dar puși pe treabă. Deși atunci îi întâlneam prima dată, îmi amintesc sentimentul ciudat cumva că ne știm de o căruță de ani, că suntem vechi tovarăși. Și acum, dacă cineva mă întreabă de cât timp ne știm, îmi vine mereu să zic că „dintotdeauna”. E și asta o chestie.

Lucrul a început aproape imediat, o parte dintre noi lucrând la Arimania, altă parte ocupându-se de pagina de internet, de aspectul vizual și de broșuri, care au fost primele noastre publicații. Spectrul se lărgise. Nu mai era vorba doar de istoria anarhismului în România, ci și de alte texte, contemporane sau clasice, dar care nu apăruseră încă în limba română. Aveam multe idei și, mai mult decât atât, ne dădeam seama că, în ceea ce privește literatura anarhistă în general, actuală sau istorică, încă era (și este) TOTUL de făcut. Nu o parte, nu câteva teme (feminism, ecologie socială, sindicalism, istoria anarhismului etc.), ci chiar totul. De aceea am avut de la început ușa deschisă pentru orice contribuție și inițiativă, înțelegând că fiecare are preferințele și punctele sale de interes (de orice fel ar fi acestea), pe care ar trebui să le încurajăm să se exprime și să se dezvolte. Iar noi, câțiva oameni, nu puteam (și nu putem) birui singuri acest munte vrăjit (și imens) care este anarhismul, cu toate ideile și practicile sale, cu istoria și prezentul său viu. Până la urmă, ideea nu a fost niciodată (și nu este) aceea de a atrage neapărat persoane noi către colectiv, cât mai degrabă de a-i inspira, încuraja și sprijini pe cei și cele care ar dori să meargă în această direcție, adică să traducă, să scrie, să publice, să reflecteze, să se adune și să lucreze împreună. Nu e puțin lucru, mai ales într-o lume care ne învață concurența nu cooperarea liberă, care ne sădește frica de noi și de ceilalți, ne alienează și zdrobește legăturile, spunându-ne mereu că suntem iremediabil străini unii altora și lipsiți de putere.

Alegerea numelui

Numele are o rădăcină istorică. La început nu cred că au fost foarte multe idei legate de denumirea grupului. Eu nu-mi amintesc cel puțin să fi zăbovit foarte mult asupra acestui aspect (poate mă înșel eu), mai interesați fiind de ceea ce urma să facem ca atare decât de etichetă. Cred că au fost mai multe propuneri (deși nu-mi amintesc foarte clar care au fost). Am propus Pagini Libere pentru că mi se părea că are o rezonanță potrivită pentru ceea ce încercam noi să facem. În plus, Pagini Libere era și numele unei reviste din anii 20 de la noi, revistă care se aflase oarecum sub influența lui Panait Mușoiu. Cum ideea de la care pornisem inițial a fost redescoperirea și recuperarea textelor uitate ale anarhiștilor români, împrumutarea numelui unei mici publicații de atunci ni s-a părut cea mai bună alegere. Numele vorbea de munca publiciștilor anarhiști care ne inspirase, dar mai ales de dorința noastră de-a o continua. În plus, a fost și un gest discret de afecțiune și de prietenie pe care l-am făcut către Panait Mușoiu, dar și către alți militanți de atunci, inclusiv Iuliu Neagu-Negulescu, de care ne simțeam foarte apropiați (și încă ne simțim). Așa că, după o scurtă discuție, s-a stabilit ca numele să rămână Pagini libere.

Auto-reprezentări

Grecu: scopul meu în editură a fost și continuă să fie acela de a-mi folosi cunoștințele furate de pe ici pe colo, precum design-ul, tehnoredactarea și altele, în scopuri mai degrabă colective decât individuale. Am și proiectele mele personale, dar cumva și acestea se pliază după principiile generale ale editurii, sunt asumate politic și îmi doresc să poată ajunge la oricine își dorește asta, la un preț cât mai accesibil (aici vorbind de afișe, cărți poștale, etc.). De asta de multe ori nu am nicio problemă să ”pasez” ceva din ceea ce fac în ”cârca” editurii, mai oferă un pic de material estetic procesului pe care ni l-am asumat colectiv. Aici, unindu-se scopurile colective cu cele individuale și pliându-se și cu ceea ce-și doresc diverse persoane apropiate mie, eu îmi doresc ca editura să poată ajunge la un moment dat, cât mai curând posibil, să dețină propriile moduri de producție (o mică tipografie), așa încât să putem oferi acest serviciu oricui dorește (în special persoanelor și colectivelor aliate) la un preț cât mai accesibil, și asupra cărei munci să avem atât noi cât și cei cărora le facem această muncă putere decizională, și de care să nu fie nimeni alienat/ă. Asta ar însemna, de asemenea, și faptul că vom putea tipări broșuri și alte materiale informative în număr cât mai mare la un preț cât mai mic, ceea ce înseamnă șanse mai ridicate de a ajunge la oameni noi cărora poate le este cu adevărat folositor ceea ce citesc. De asemenea, mi-aș dori ca uneori, folosind cine știe ce unelte, precum fonduri sau granturi, să mai putem să ne plătim și pe noi înșine și și pe alții, și să putem scoate, drept urmare, <o gamă mai largă de materiale>.

Adriana: Am început să contribui la editură de prin primăvara acestui an, ocupându-mă cu precădere de traduceri. Am văzut o oportunitate de a-mi îmbogăți vocabularul politic, de a învăța lucruri noi despre istoria și ideologia diverselor mișcări anarhiste și de a-mi confrunta ideile preluate subconștient din familie și societate. Aici am descoperit feminismul anarhist, subiect important pentru mine, deoarece permite o critică a capitalismului și a patriarhatului din punct de vedere intersecțional, lucru pe care nu l-am întâlnit în feminismul liberal pe care îl cunoșteam. Venind din mediul corporatist, unde deadline-urile și indicii de performanță fac legea, am fost surprinsă de acest sistem de lucru care ne permite să muncim după cum putem și în ritmul nostru, unde este ok să faci greșeli și unde poți crește atât ca activist*, cât și ca persoană.

Alex Liță: Mă implic în corectarea și editarea a tot felul de texte propuse în cadrul editurii, însă sunt interesat în mod special ca textele pe care le traduc să ofere instrumente practice de acțiune oamenilor care le citesc. Printre temele mele de interes, atât la nivel practic cât și la nivel de texte (de tradus), pot enumera organizarea la locul de muncă, feminism și acțiuni directe (de la acțiuni de redistribuție radicală, până la diverse tipuri de proteste de stradă).

Lori: deși încerc cât mai mult să ies și să „fac” chestii, mereu voi tinde să mă întorc la cărți și la citit. Mă văd trăind fără multe lucruri din munca mea politică, dar fără citit teorie niciodată. M-am alăturat colectivului pentru că simțeam nevoia să editez, să traduc texte care încă nu au ajuns prin cercurile noastre. Dacă țin minte bine, ajunsesem să fiu contactat prima oară de Grecu pentru că știa că „io-s cu” Bookchin. Și pe linia aceasta de gândire de ecologie socială (deocamdată, „dominată” de Bookchin) mă simt cel mai bine să dezvolt ideile, și sper că în stânga de prin zonele noastre vom reuși să reprezentăm mai bine capacitatea deja existentă a acesteia de a fi complementară cu feminismul, anti-rasismul, decolonialitate, etc. decât pare la prima vedere. O stângă care nu își asumă cauzele acestea, nu e stânga și voi fi sectar până la capăt cu toți cei care nu-și asumă strădanii de eliberare. O ecologie a teoriilor liberatoare, toate mai puternice împreună, broșură cu broșură, gest practic cu gest practic. Iar când oi învăța să trăiesc mai bine cu depresia mă reîntorc la tradus, și poate voi reuși să-mi scot de la sertar cele câteva texte proprii neterminate. Până atunci, fac ce pot.

Cristina: M-am alăturat colectivei acum vreun an jumate din dorința unui spațiu activist, feminist, politic safe care poate fi definit și redefinit întotdeauna după nevoile fiecăr*ia dintre noi. Mă preocupă în mod special anarho-feminismul intersecțional, queer, anti-rasist care acționează în deconstruirea capitalismului, ierarhiilor și a patriarhatului cu care multe dintre noi am crescut și pe care de multe ori încă le internalizăm. În mediul focusat pe productivitate individuală în care trăiesc simt că editura îmi oferă din ce în ce mai mult spațiul necesar și deschiderea către munci colective, în tihnă. O parte importantă pentru mine o reprezintă încrederea și înțelegerea reciprocă care ma face să mă simt ne-alienată iar presiunea de a face cât mai mult într-un timp cât mai scurt cu care am fost obișnuită este inexistentă. Mă mai interesează și arta angajată politic, activistă de care cred că avem mare nevoie în lupta cu heteronormativitatea, rasismul, sexismul și multe altele. În final, noi ne-am ales unele/ii pe altele/ții și sper să ducem această lupta împreună pentru cât mai mult timp.

Răvășel: Pentru mine lucrurile au fost destul de limpezi încă de la început. Îmi doream să lucrez pe vechile texte și traduceri, să le repunem în circulație, să le facem cunoscute. Până acum m-am ocupat de editarea volumelor care au apărut deja, dar și de corectură, de stilizarea unor materiale și traduceri. Am învățat pe parcurs, cu textele în față, din discuții și din încercări (unele nereușite), ce înseamnă să faci efectiv un volum, cum să sapi și cum să scoți la iveală diferitele straturi ale unui text, mai ales când e vorba de unul istoric. Fiecare își are poveștile lui și, odată intrat în ele, trebuie să ai răbdare, să le parcurgi toate pistele, toate poveștile, ceea ce de multe ori te poate covârși. Mai ales că fiecare detaliu poate însemna o reconfigurare, o schimbare de direcție sau o revenire asupra a ceea ce ai făcut până atunci. Ajută aici răbdarea colectivă, care te învață și răbdarea individuală (și cu tine însuți). Nu ne grăbim, nu ne repezim, stăm pe câte un text până când suntem mulțumiți de cum arată și împăcați că l-am redat celorlalți, celor care-l vor citi, într-o formă inteligibilă, durabilă și plăcută. Așa a fost la Arimania, așa a fost și la Dumnezeu și Statul, care au funcționat și ca laboratoare de învățare, individuală și de grup. Pentru că, așa cum văd eu lucrurile, a trebuit să conștientizăm de fiecare dată că scopul și mijloacele nu pot fi despărțite, că felul în care ai făcut un lucru se va oglindi în acel lucru, că e la fel de important ce ai pus acolo la nivel de experiență, de relații, de înțelegere. În rest, rolul (și îndatorirea) mea principală în editură este să-i testez lui G. răbdarea cu nesfârșite solicitări de corectură și modificări urgente, de regulă în cele mai nepotrivite momente. Când și când, mai scriu postări pentru blog, mai fac introduceri sau note, traduceri și alte drăcovenii de care nu-mi aduc acum aminte.

Andrei: Implicarea mea în editură poate că este cea mai mică, dar nu este de neobservat. Am căutat să fiu cât mai folositor în acest proiect încă de la început. Mă ocup de partea Web Development, crearea și întreținerea site-ului editurii. Sunt implicat și în alte proiecte din afară, cum ar fi Climate Justice Action, sau By 2020 We Rise Up, sunt un fan al camp-urilor gen Ende Gelaende, iar experiența adunată în acest timp, în aceste cercuri de oameni minunați, mă face să mă simt util Planetei și Oamenilor!

Predoiu: Am fost și sunt în continuare interesat de relațiile de putere care apar în societățile umane. Cred că identificarea lor, analizarea și înțelegerea lor reprezintă un prim pas spre eliberarea noastră individuală și colectivă. Sunt convins că drumul spre o lume mult mai liberă și echitabilă poate fi parcurs doar prin adoptarea unui etos anarhist, prin dezvoltarea unor noi relații anti-autoritare constante ce izvorăsc din colaborarea voluntară și care pot fi integrate în felul nostru de a fi.

Nu cred că este vreo surpriză când spun că tot procesul a fost și este unul anevoios, dar care aduce mari satisfacții. Îmi aduc foarte bine aminte de momentul când am văzut Arimania ieșită de la tipar și de cocteilul de sentimente pozitive care explodase în mine, iar aceste sentimente s-au repetat și în toamna aceasta când a ieșit Dumnezeu și statul sau de fiecare dată când vedeam că oamenii sunt interesați de publicațiile pe care le scoatem.

Textele anarhiste, fie cele aduse și traduse din afară, fie cele autohtone, cred că reprezintă un ciment atât de necesar construirii unei mișcări, unei comunități tot mai mari de oameni plini de speranță și dorință libertară. Ele pot fi mijloacele prin care întrebările născute din revoltă sau rațiune (sau ambele în același timp) își pot găsi răspunsurile care, în cel mai fericit final, pot iniția acțiuni individuale sau colective de eliberare de structurile de putere din societățile în care trăim. Ei bine, acesta este tipul de texte pe care vreau să continuăm să le publicăm. În rest, în cadrul editurii încerc să mă împart în toate direcțiile. Traduc, transcriu, editez, după putință și cunoștințe, încerc să pun lucrurile în mișcare sau să le țin în mișcare, învăț și îmi depășesc limitele și fobiile, și mă bucur că am cu cine să trag împreună în această muncă sisifică.

hopancarusel: eu am ajuns în editură într-un al doilea val, din vara lui 2018. Valul feminist 🙂 Eram la Școala de vară de la Telciu, abia ce-l cunoscusem pe Lori, și mă plângeam la el că nu mă simt întocmai reprezentată de viziunile anarhiștilor, de acapararea patriarhală a ideilor anarhiste, și că simt lipsa unor voci asumat feministe, cu alte sensibilități și perspective. A doua zi m-am alăturat colectivului Pagini Libere, împreună cu Cristina. În urma unei discuții simple, prietenești, cu ceilalți care erau acolo, pe unii cunoscându-i deja. De atunci și până-n prezent implicarea mea a fluctuat în funcție de disponibilități, ca și la restul. Idei și dorințe apar constant, dar, fiind muncă neremunerată, timpul e mereu o provocare. Din cauza asta mă chinui de jumătate de an să termin de tradus un text de Voltairine de Cleyre, și abia abia am reușit să termin primul meu proiecțel – o broșură despre anarhia relațională.

Mă interesează anarhismul feminist, nu atât în teorie cât mai ales în practică, precum și alte direcții racordate la viețile și provocările noastre de zi cu zi, relațiile în cadrul comunităților noastre și cum putem aduce teoria în practica noastră zilnică. Mi-ar plăcea ca direcție pentru Editură producția autohtonă de texte, dezbateri, cugetări etc., prin auto-reprezentarea dilemelor care ne presează și a soluțiilor pe care le visăm. Să contribuim astfel la saltul dincolo de paradigma preluării și reproducerii din alte locuri (din vest și din clasicii anarhiști) – fără însă a nega importanța recuperării unor texte și istorii esențiale. Îmi doresc construirea colectivă de utopii și alternative la anarhismul predominant masculin, patriarhal, hiper-raționalist și intelectualist, care definește Revoluția (cu R mare) după chipul și asemănarea constructelor sociale patriarhale cu care a fost hrănit, și-n care multe dintre noi nu ne regăsim. Mă bucur să fiu în compania tovarăș*lor din Editură, și sunt recunoscătoare că am reușit împreună să creăm un spațiu deschis, safe, bazat pe libertate, încredere și compasiune reciprocă, o mică Arimanie, chiar dacă de cele mai multe ori la distanță. Pentru mine e un model bun de colectiv* autonom* în care există o disponibilitate pentru muncă asumată, continuă, de auto-reflecție și rearanjare individuală și colectivă, în care practica se aliniază de cele mai multe ori cu principiile, și care mă alimentează emoțional și intelectual și mă învață mereu lucruri noi.

————————–

[1] Am optat pentru pentru acest mod de scriere pentru a fi incluziv* la nivel de gen. Considerăm că limbajul prin care ne exprimăm definește și întreține, uneori în mod subtil, anumite constructe sociale și raporturi de putere pe care ne dorim să le chestionăm inclusiv în acest mod. Principiile din spatele acestei alegeri sunt similare cu cele din limbajul recent adoptat care folosește litera x (ex.: anarhistx); am optat însă pentru * deoarece considerăm că face textul mai lizibil.

[2] http://revistaarta.ro/ro/ce-am-fi-dac-am-sti/

[3] https://pagini-libere.ro/arimania-sau-tara-buneiintelegeri-iuliu-neagu-negulescu-2/

[4] https://pagini-libere.ro/despre-noi/manifest/