Acasă Opinie O carte poștală din Marsilia*

O carte poștală din Marsilia*

de Gazeta de Artă Politică

(text integral)

de Marta TALACHA

În 2013, Marsilia a devenit Capitala Europeană a Culturii – spre marea uimire și nemulțumire a altor orașe franceze, dar și spre bucuria intermediarilor și a speculanților din piața imobiliară. Al doilea cel mai mare oraș din Franța, după Paris, pe primul loc la inegalități și decalaje sociale, conducând în clasament la capitolul sărăcie și cu o rată de șomaj de aproape 40%, metropola și-a construit identitatea pe coexistența mai multor culturi, etnii și religii.

Foto proiect: Tăcerea celuilalt

Foto proiect: Tăcerea celuilalt

De multă vreme, pulsul vieții orașului a fost dat de imigranți. Armenii care au fugit de genocidul instrumentat de turci, italienii care s-au refugiat din calea fascismului și a sărăciei, evreii nord-africani, repatriații algerieni sau pieds noirs, migranții din Tunisia și din Maroc. În Marsilia se află cel mai mare port maritim din Franța, al cincilea ca dimensiune din Europa. Marsilia este locul cel mai potrivit pentru trecere sau transfer, o destinație aleatorie sau finală. „Poarta Orientului”.

Urmând trendul care a cuprins întreaga Europă, cu câțiva ani în urmă, orașul a început să-și remodeleze spațiul urban: acesta trebuia să strălucească, să-i încânte și să-i atragă pe investitori.

Prețul? Exilarea treptată a claselor de jos și a celor săraci în suburbiile îndepărtate, în cités-uri:  ghetourile formate din blocuri de locuințe, pe care politicienii le-au construit cândva ca pe un cadou oferit societății, pentru a adăposti forța de muncă ieftină și imigranții săraci. Astăzi, este „o fericire” că acestea sunt hăt, departe, dincolo de zona în care s-ar putea rătăci un turist venit să viziteze Vechiul Port și dincolo de raza de acțiune a marketingului. Astăzi, ele sunt folosite pentru a băga sub preș disperarea, șomajul și inegalitățile sociale.

Marsilia-Provence 2013 sau Capitala Europeană a Culturii

În paralel cu investițiile menite să transforme centrul într-o vedere turistică, evenimentul Marsilia-Provence 2013 sau Capitala Europeană a Culturii MP 2013 a definitivat procesul de expulzare sistemică a oamenilor din centrul orașului și de distrugere a specificului pe care acest loc l-a avut cândva. Mai mult. Organizatorii MP 2013 au surprins pe toată lumea cu aroganța lor și cu felul în care i-au desconsiderat fățiș pe locuitori, potențiali participanți la marea sărbătoare, dându-i la o parte pe artiștii locali și marginalizând micile asociații, în timp ce implementau o politică a deciziilor confortabile și mai ales viabile din punct de vedere comercial. Viabile, dar nu pentru toți, desigur. Viabile pentru oficialii care văd cultura ca pe un instrument și ca pe un mijloc de a promova orașul, în special cu scopul de a crește vânzările. Cultură pentru toți? Sub ce formă?

MP2013 nu le-a dat oamenilor alte variante decât fie să devină parte din spectacol, fie să rămână acasă și să tacă din gură.

Desigur, au existat oportunități de finanțare prin granturi, paneluri cu discuții deschise, s-a făcut mult caz și s-au trezit speranțe. Totul conform principiilor enunțate în proiecte. O cutie a Pandorei frumos și modern împachetată, purtând o etichetă strălucitoare, inscripționată cu un slogan drag multor inimi: Cultura.

Avea să se afle curând, totuși, că participarea organizațiilor și asociațiilor „la firul ierbii” era de formă: toată lumea a primit o firimitură ca să se calmeze, iar torturile cele mai mari au rămas încuiate în frigider.

A fost evidentă lipsa participării mai largi în luarea de decizii esențiale, lipsa planificării comune sau a gândirii culturii ca valoare, nu ca produs de export. Nu au existat gândire sau perspective locale, conexe comunităților. Proiectul Grădini efemere, aparent conceput ca o dovadă a cooperării cu activiști locali (care lucrează zilnic ca voluntari), s-a încheiat cu excluderea celor din urmă – care făceau parte din nouă ONG-uri, în total – pentru că, în practică, aceștia nu au putut să influențeze nicio decizie. Acești oameni au refuzat, în cele din urmă, să ia parte la crearea unor grădini temporare ale artelor cu suma de 420.000 de euro, grădini care aveau să dispară după 2013.

Asemenea scandaluri au existat din plin. Însă problema a constat, în special, în ignorarea activiștilor locali, insignifianți pentru că lucrau voluntar în organizații la firul ierbii sau în mișcări urbane, conduși doar de pasiunea lor și de nevoia de acțiune. Acei oameni au încetat să existe pentru oraș din 2013.

Petrecerea a fost splendidă și bogată, ca o nuntă pentru organizarea căreia părinții mirilor au făcut credit pe niște ani buni. Timp de o noapte, masa a fost plină și băuturile au adus o atmosferă de calm și au împrăștiat toate îndoielile. După nuntă au rămas câteva amintiri, o datorie, mulțumire de sine și mahmureală în unele cazuri, și multe sticle goale sub masă.

Pentru cine a fost petrecerea și ce scop a avut ea?

Viitorul tău e la cheremul pieței

Am dat peste un articol despre Marsilia în Gazeta Wyborcza (31/10/2015, Tramwajem po Marsylii), în care se spunea că totul este frumos și rafinat, tramvaiele trec cu repeziciune pe șine și nu sunt albastre, ci albe, pure, neatinse; se vorbea despre „schimbări”, despre un stil modern care creează un minunat climat urban. Aveam și un strop de autenticitate – pescarii cu vechile lor bărci! Aceasta este o perspectivă turistică pură, exact ce s-au străduit să creeze edilii și investitorii imobiliari.

Liniile de tramvai au fost construite în zone în care nu aveau niciun rost, din moment ce metroul acoperea deja acea rută, în timp ce periferia a rămas în mod deliberat izolată de măreața lume a minunatelor schimbări. Această informație nu e însă necesară când îți exprimi încântarea în fața unui proiect cumpărat de la arhitecți de renume mondial. Acesta este țelul unor astfel de transformări.

Locuitorul mai înstărit a devenit și el turist. Niciodată interesat de muzee până acum, el sau ea își începe periplurile locale: o plimbare în jurul elegantului, ultramodernului MUCEM – Muzeul Civilizației Europene și al Mediteranei, la ora 1 după-amiaza, în fiecare duminică. E la modă!

MUCEM, imposibil de disociat de MP2013, a apărut din nevoia de a crea obiecte spectaculoase, pe care le poți inaugura declarând: „Marsilia nu este doar orașul infractorilor și al focurilor de Kalașnikov. Avem și cultură, uitați aici muzeul MUCEM!”. Nu mai contează că MUCEM a rămas gol luni de zile (inclusiv în ziua pompoasei sale deschideri), sau că nici azi nu sunt prea mulți cei care să vrea să-i viziteze expozițiile. Pentru că, de fapt, nu este vorba despre expoziții, este vorba despre concept, despre impulsul pe care l-a dat, punând în mișcare un întreg mecanism, despre tăierea panglicii și prezența presei; o fațadă de beton aparent, numele unui arhitect, lumini spectaculoase, o cușcă de sticlă – și iluzia schimbării e gata.

Spectaculos a fost și costul proiectului: 300 de milioane de euro (de două ori mai mult decât Stadionul din Wrocław). În prezent, MUCEM are probleme administrative, care privesc nu doar clădirea, ci și personalul. Țelul a fost însă atins: spațiului urban i s-a adăugat un accesoriu extraordinar, care să impresioneze vizitatorii, dar și rezidenții cartierelor așa-zis mai bune, ahtiați după tot ce e nou. Și e foarte posibil ca în ilustrată să încapă și pescarii autentici cu bărcile lor. Orice se poate.

Noaptea, această zonă creată artificial moare. La fel ca împrejurimile sale. Porțile sunt încuiate, tramvaiul doarme în depou.

E încă duminică, mergem mai departe. Un prânz în mall-ul de pe faleză. Pentru că și mall-urile sunt prezentabile, proaspete, miros bine și au o vedere unică la mare. Aici își lasă ferry-urile pasagerii – docurile sunt conectate la mall – pentru ca aceștia să poată să-și umple sacoșele cu produse și să se întoarcă la bord. Un centru comercial recent construit – Les terasses du Port – a distrus complet aspectul istoric al coastei din vecinătatea portului și a răpit orice șansă de a crea un spațiu pentru localnicii din vecinătate, de exemplu o zonă de agrement. Dar cui îi pasă de localnici și de nevoile lor – ei sunt cei care trebuie îndepărtați de aici. Sunt atât de comuni, nici afaceriști, nici hipsteri, și nici nu se îmbracă întotdeauna elegant. De multe ori sunt migranți. Nu se potrivesc cu imaginea pe care orașul a pregătit-o pentru export. În ciuda faptului că, de secole, migranții au constituit o treime (!) din populația acestei metropole mediteraneene!

Les terasses du Port reprezintă o inițiativă de succes de a transforma orașul, cu scopul de a obține profit, împotriva locuitorilor, împotriva celor care au creat acest melanj cultural multietnic, de-a lungul istoriei. Desigur, mulți dintre ei se adună aici ca la un templu gigantic al luxului.

Scopul a fost atins – s-au servit interesele celor puțini care vând și comercializează orașul ca și cum ar fi bunul lor personal, protejați de sloganul economiei libere, liberale, de sloganul creșterii economice și al nevoii de schimbare. Și toate locurile care au apărut natural, din viața de zi cu zi, vecinătățile cu care te familiarizezi încet, an de an, traseele cunoscute, reperele tradiționale – toate dispar.

Într-adevăr, imaginea Marsiliei care a implementat câteva soluții minunate și a devenit mai frumoasă, este ceea ce percepi când te uiți doar la coaja oului, șlefuită până la un lustru penibil. Niciun defect, nicio fractură nu sunt lăsate la vedere, și niciodată nu se vorbește despre ce s-ar întâmpla dacă am sparge oul ca să vedem dacă nu cumva gălbenușul s-a înnegrit. E o întreprindere nu doar riscantă, ci una care ar expune câteva tendințe dureroase, paneuropene.

Orașele există pentru a servi intereselor stratului superior al clasei de mijloc, curățată de muncitorii nefotogenici, de șomeri, sau – ce ar putea fi mai rău? – de migranți cu istorii personale diverse. Centrul se pregătește să devină un magnet pentru investitori, nu cartierul populației sărace.

Acesta este noul mod de a construi spații și, mai ales, de a impune o filozofie, un stil de viață, un mod de funcționare zilnică și o anumită calitate a relațiilor umane. Relația dintre cetățeni și oraș este definită de politicieni, de edili și de afaceriști.

Țesutul viu, local, pe care l-a format amestecul multicultural vreme de 2600 de ani, nu mai poate respira, se sufocă în spatele geamului alunecos al vitrinei turnate peste el. Și organizarea Capitalei Europene a Culturii atârnă deasupra ca o ghilotină lucioasă, decorată cu floricele.

Amarul crește pe străzile noastre

Specificitatea Marsiliei, o raritate printre orașele franceze, este populația multiculturală, a cărei mare parte (încă) locuiește chiar în centrul orașului. Rezidenții mai săraci sunt vizibili, formează inima urbei, iar agitata piață cu produse exotice e un loc nu doar pentru cumpărături zilnice, ci și pentru întâlniri cu vecinii și pentru discuții la o cafea.

Pentru a pune planul de gentrificare economică și socială în practică și pentru a evita protestele și demonstrațiile de anvergură, oficialitățile au evacuat lent și treptat rezidenții, împingându-i spre periferie, unde nu ajung nici metroul, nici pistele de bicicletă. Merită spus că, în 2005, când în Franța au fost incendiate mașini și cartiere întregi, în Marsilia a fost, în mod surprinzător, liniște și pace. Era un foarte important semnal al unui anume simț al comunității care, la vremea aceea, încă mai dădea consistență orașului.

Presa a încercat să explice proasta reputație a orașului prin tipologia comunității, prin rata ridicată de imigrație, sau – când au intervenit vocile de extremă dreapta – prin religia Islamică, ai cărei adepți formau o pătrime din populație.

Dar cel care produce victime, rafale de împușcături în centru și zeci de crime spectaculoase în fiecare an, este, de fapt, traficul de droguri, afacerea lăsată să înflorească în liniște de către elitele conducătoare.

Infracțiunile nu își au originea în moschei sau în alte locuri de rugăciune, ci în cartierele de blocuri, respinse și uitate de sistem. Trimiterea echipajelor de poliție în cités nu este decât o măsură falsă în fața unei probleme care continuă să crească. În aceeași ordine de idei, represiunile creează o societate din ce în ce mai polițienească, cu camere de supraveghere omniprezente, razii regulate și politicieni care nu fac un secret din „curățarea anumitor cartiere”. De fapt, această afacere bine organizată a drogurilor ține orașul în picioare: de la port, la cartierele îndepărtate. Primăria nu e interesată de legalizarea marijuanei sau de orice altă măsură de a controla în întregime traficul. Tot ce vrea primăria este să nu fie deranjată.

Uneori, în apropierea muzeului MUCEM și a mării, migranții – foști localnici sau rarii supraviețuitori care au reușit cumva să rămână în locuințele lor din apropiere – ies la picnicuri, fără să știe că s-a terminat cu libertatea. Acum, spațiile verzi din zonă se află sub stricta supraveghere a camerelor de luat vederi.

În contextul MP2013, edilii au uitat complet de prezența „culturii” în cuvântul „multicultural”. Acea cultură care este inerent conexă libertății de creație, de gândire, de simțire, dar și libertății societății în ansamblu. Acea cultură care include respectul pentru tradițiile locale, pentru autenticitate și mai ales pentru oamenii înșiși. Comunitățile au lipsit, ele au fost cele cărora nu li s-a oferit libertate de acțiune și nici posibilitatea propriu-zisă de a coopera.

Rapul a înflorit în cartierele de blocuri din periferiile suburbane. Puternic, contestatar, angajat în mod inteligent în viața socială, hrănitor pentru minte și dur ca poezia. De nenumărate ori am auzit tineri care comunicau prin rap, limbajul autentic al străzii lor, al vieții lor de zi cu zi.

Din evenimentele MP2013 au lipsit, pe de altă parte, aproape în totalitate, spectacolele de rap sau de hip-hop, în ciuda cererilor care s-au făcut pentru o co-finanțare care să sprijine un asemenea proiect. În schimb, s-a propus cheltuirea a 400.000 de euro pentru organizarea unui spectacol cu o singură vedetă – DJ David Guetta. Spectacolul trebuia să aibă loc în parcul public, iar biletul numai ieftin nu era. Din fericire, pentru că utilizatorii de Internet au reacționat rapid, s-a înaintat o petiție și evenimentul în forma lui inițială a fost anulat. Cu toate astea, a rămas gustul amar și conștiința că obiectivele organizatorilor sunt foarte îndepărtate de visele și munca micilor comunități.

Cinismul ne-a otrăvit inimile

Cu ani în urmă, umbla deja zvonul că uriașul eveniment avea să schimbe fața acestui loc pentru totdeauna. Șoferii de taxi au urmat cursuri intensive de engleză, hotelurile au angajat mai mult personal, restaurantele au pregătit mese în plus, iar artiștii au trăit cu speranța că, în sfârșit, lucrurile se vor mișca. Asociații culturale și educaționale, prezente în număr de peste 800, așteptau o deschidere și un dialog despre probleme, pe care oficialitățile, de obicei, nu vor și nu pot să le discute. La începutul lui ianuarie, în toate casele, au început să sune telefoanele. Era primăria, primăria orașului tău te suna. Toți cei 850.000 de locuitori au fost invitați la gala de deschidere. Cultură pentru toți!

Toți cei care nu ratează nimic și toți blazații, toți scepticii și toți entuziaștii, toți cei care așteptau miracole și toți observatorii neutri, toți au ieșit din case. Din cauza aglomerării inumane, mi-am petrecut seara aceea într-un bar arăbesc, mâncând cușcuș și privind împreună cu niște prieteni transmisiunea live la un televizor montat sub tavan. Ministrul culturii,  Auréli Filippetti, care ridica paharul undeva la o distanță de 500 de metri de noi, lângă Portul Vechi, le dăruia burghezilor o cutie a Pandorei: 900 de evenimente, 10 milioane de spectatori, multe piese bune de teatru, minunate expoziții și instalații artistice. Dar, la pachet cu toate astea, venea un număr de mici scandaluri, hocus-pocusuri financiare, șantaj politico-economic, legate de lipsa de coordonare a organizatorilor. În afară de asta, mult confetti și multe baloane, care s-au dezumflat imediat după petrecere. Probabil că din aceeași cutie a apărut și președintele asociației MP2013 – Jacques Pfister, care, în același timp, deținea funcția de… președinte al Camerei Comerțului și Industriilor. Presupun că e greu de crezut că ar fi doar o ironie a sorții.

În ciuda acestei conexiuni atât de strânse cu mediul de afaceri, deja din ianuarie, imediat după inaugurarea oficială, patronii de hoteluri au depus o cerere pentru „îmbunătățirea imediată a strategiei de comunicare”. Atunci a fost adăugat milionul suplimentar de euro pentru comunicare, neprevăzut în bugetul inițial. Un eveniment care aspira la anvergură internațională, nu fusese capabil să depășească limitele regiunii la nivel comunicațional.

În documentarul său radical, Nicolas Burlaud prezintă MP2013 ca pe un cal troian al capitalismului, care, sub pretextul culturii, urmărește niște obiective complet diferite. La fel ca troienii, marseiezii decorează inconștient orașul pentru sărbătoare și deschid porțile, sperând că urmează o distracție bună. Turme de animale intră în oraș: trei mii de oi, capre și cai. Unul dintre cele mai mari spectacole din MP2013, Transhumanța. De fapt, este o formă de păstorit pe cale de dispariție, dar care se practică încă în munții Cevennes din apropiere și în Alpi. Și acum aceste animale sunt aduse în jungla urbană, spre chiotele fericite ale mulțimii dotate cu camere foto. Așa a fost apropriată o tradiție provensală muribundă și transformată într-un spectacol de stradă. Această scenă apocaliptică a avut impact diferit: pe unii i-a încântat, pe alții i-a îngrozit.

Titlul documentarului care a intrat de curând în cinematografe, La fête est finie  (Petrecerea s-a terminat), este un titlu grăitor, care ridică întrebări îngrijorătoare: ce a rămas pentru noi, locuitorii, în afară de câteva amintiri și mărturiile de la nuntă? Pentru cine a fost petrecerea și ce scop a avut ea?

 

 

*Titlul original al articolului O Capitală Europeană a Culturii cu efigia unui evreu arzând în fundal se referă la următoarea capitală, Wrocław, care își bazează campania de promovare pe multiculturalism. În realitate, Wrocław a fost criticat de-a lungul anilor pentru că și-a neglijat minoritățile, inclusiv romii pe care i-a evacuat cu brutalitate din tabăra lor, în 2015. În același an, în timpul unuia dintre multiplele marșuri prin oraș, neonaziștii polonezi au ars efigia unui evreu în piața Orașului Vechi, așa cum făceau hitleriștii interbelici, arătând astfel cam în ce măsură coexistența multiculturală din Wrocław e reală și deloc mimată. Orașul, ca multe alte orașe poloneze, a găzduit Cupa Europeană în 2012, când s-au implementat proiecte de cosmetizare similare celor din Marsilia.

Articol publicat iniţial în revista Medium Publiczne, în noiembrie 2015

http://mediumpubliczne.pl/2015/11/europejska-stolica-kultury-z-plonaca-kukla-zyda-w-tle-korespondencja-z-marsylii/

Traducere din polonă în engleză de Qrde

Traducere din engleză de Laura Sandu

 

Resurse:

Intertitlurile din text sunt versuri din melodiile lui Keny Arkana, o cântăreață de rap și activistă din Marsilia: Keny Arkana, Marseille, Capital de la rupture, DVD, La Rabia del Pueblo, Marseille, 2013.

Fotografiile sunt de pe pagina Tăcerea celuilalt

http://bharatphoto.blogspot.com/2013/10/the-silence-of-others-photographs-from.html

Nicolas Burlaud, La fête est finie, PRIMITIVI, Marseille, 2014.

Nicolas Maisetti, Opération culturelle et pouvoirs urbains. Instrumentalisation économique de la culture et luttes autour de Marseille-Provence Capitale européenne de la culture 2013, Paris, 2014.

Philippe Pujol, French deconnetcions, Au coeur des trafics, Paris, 2014.

 

Lasă un comentariu