Acasă Gazeta România rurală postsocialistă

România rurală postsocialistă

de Gazeta de Artă Politică

de Ágota ÁBRÁN și Valer Simion COSMA

Lumea rurală în România postsocialistă ocupă, pe de o parte, un spațiu periferic în relație cu lumea urbană şi, pe de alta, un spațiu care captivează imaginea romantică a națiunii. Periferic pentru că inegalitățile dintre urban și rural sunt ușor de surprins prin statistici, sunt vizibile în peisajele cu terenuri acaparate și păduri exploatate, care rareori acoperă necesarul de resurse pentru cei care trăiesc în sate. Romantic pentru că, în mijlocul exploatărilor mediului înconjurător şi ale forţei de muncă din rural, sunt imaginate peisaje româneşti cu „natură bogată” și abundente în „vieți tradiționale”. În același timp, rezidenții satelor pleacă în străinătate să-și găsească de muncă, iar periferia și romanticismul acoperă procese de putere în și în afara satelor, împiedicând dezvoltarea unor viziuni de modernități alternative echitabile, pornite chiar din lumea rurală, care se opun excluderii.

Foto A. Ungureanu

Foto A. Ungureanu

România are cea mai numeroasă populație rurală din Europa – în jur de 45% – și cea mai numeroasă populație activă ocupându-se cu agricultura, aproximativ 30%, conform datelor oficiale valabile la nivelul anului 2015. În 2015, potrivit datelor INSSE, rata mortalității infantile a fost de 10 la mie în mediul rural și de 6 la mie în mediul urban. În cifre absolute, din totalul de 1.493 de copii care nu au supraviețuit, 851 erau din mediul rural și 642 din mediul urban. Cauza principală a mortalității infantile în mediul rural rămâne accesul limitat la asistență medicală adecvată, atât în supravegherea sarcinii, cât și în primele luni de viață a nou-născutului. Accesul la asistență medicală primară s-a redus substanțial în urma privatizării acestui segment medical în 1999. Numărul medicilor de familie a scăzut constant, de la 14.000 în anul privatizării, la 11.200 în prezent, la care se adaugă închiderea a peste 11.5% dintre cabinetele medicale, ceea ce face ca în mediul rural să avem un medic la 1.417 locuitori, față de un medic la 378 de locuitori în orașe. Plus 153 de localități fără medic. Doar 4% din populația rurală are educație superioară, față de 25.4% în mediul urban. În 2014, numai 27% din populația rurală avea locuințe racordate la rețelele publice de apă, față de 92.7% în mediul urban și doar 5.3% aveau locuințele racordate la sistemul public de canalizare, față de 82.8% în mediul urban. 55% din populația rurală trăiește în risc de sărăcie, comparativ cu 28% în orașele mari. În 2014, mai puțin de 10% din drumurile publice comunale au fost modernizate (asfaltate), 72% fiind acoperite cu un strat de piatră și mai mult de 25% fiind imposibil de utilizat în timpul ploilor sau ninsorilor.

Pentru că lumea rurală este prin excelență asociată cu agricultura, considerăm necesară prezentarea unor date statistice referitoare la împărțirea suprafețelor agricole, mai ales că retrocedările din anii postsocialismului au refăcut situația din 1905, anterioară răscoalei țărănești de la 1907. În 1905, 77% din loturile exploatate erau mai mici de 5 ha, reprezentând 26% din totalul suprafeței agricole, în timp ce 0,6% din loturi erau peste 100 ha, reprezentând 49% din suprafața agricolă și aparținând latifundiarilor. În 2013, 82% din loturile agricole erau mai mici de 5 ha, reprezentând 28,5% din totalul suprafeței agricole, în timp ce 0,6% din loturi erau mai mari de 100 ha, reprezentând 52% din total. Până în 2010, guvernele postdecembriste au privatizat aproape toată suprafața agricolă a țării și peste o treime din fondul forestier. După cum a subliniat profesorul Vintilă Mihăilescu în cadrul ediției de anul trecut a Conferințelor de vară de la Telciu, România este una dintre puţinele țări europene care au cunoscut în postsocialism migrația inversă, dinspre urban spre rural, în contextul dezindustrializării agresive de la finalul anilor ’90, care a dus la demantelarea a peste 80% din producția industrială autohtonă și la scăderea cu aproximativ 20% a populației din cele mai mari 100 de orașe ale țării. Dispariția locurilor de muncă din sectorul industrial a făcut ca, în anul 2001, 43,5 % din populația activă să fie implicată în agricultură, față de 28,5% în 1989, pentru a scădea către 30% după 2008, datorită migrației în străinătate.

Cum s-au racordat lumea rurală, agricultura și silvicultura la economia de piață și mai apoi la normele europene, vedem din modul în care s-a negociat dosarul agriculturii în contextul aderării la UE, exemplul cel mai elocvent fiind cultura cânepii. În România se cultivau mai mult de 120.000 de hectare de cânepă înainte de 1989, fiind cel mai mare exportator european. Însă în 2007, guvernul a acceptat limitarea culturii de cânepă la maximum 1.800 de hectare. În prezent, în România se cultivă aproximativ 120 de hectare de cânepă, semințele de altădată au luat drumul Canadei și locul României pe piața mondială a fost ocupat de alte țări. Dacă dezmembrarea terenurilor după 1989 are conflictele sale, Adrian Briciu prezintă în numărul acesta procesul de acaparare/comasare a terenurilor agricole (de calitate) de investitori mari din țară și străinătate și problemele rezultate din acest fenomen – precum creșterea valorii pământului, devenit inaccesibil pentru locuitorii satelor.

În timp ce viața de la țară devine din ce în ce mai precară, ea este imaginată – în parte pe seama retrocedării pământurilor – ca o viață idilică a țăranului care își cultivă terenul mic și crește animale în curtea din spate, într-o existență romantică autoportantă (Stan, 2000, p. 151). Nu e atunci de mirare că nu întâlnim „țăranul autentic”, dacă încercăm să găsim autenticitatea într-o viziune oarbă a imaginarului țăranului istoric de dinainte de 1905, în timp ce oamenii reali care trăiesc în sate sunt confruntați cu istoriile, politicile și structurile sociale care chiar anterior anului 1905 au folosit ruralul ca un zăcământ de materii prime exploatabile prin munca sătenilor.

Pe când piața „produselor tradiționale” devine din ce în ce mai importantă pentru identitatea noastră locală (Mihăilescu, 2013, p. 16–18) , medicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea din Regatul României deplângeau alimentația proastă, neigienică și cu valoare nutritivă scăzută a țăranilor care mâncau „doar mămăligă” (Bărbulescu, 2015). Cei care trăiesc în sate sunt prinși într-un cerc vicios în care, pe de o parte sunt văzuți ca paznici ai unor identități locale/naționale și ai tradițiilor (scrise în piatră), pe de altă parte au imaginea „sălbaticului din propria societate care trebuie civilizat” (idem, p. 50). Satul și țăranul trebuie să fie „vii și neschimbați” (comparat cu ce?) pe de o parte, pe de alta jelim țăranul care „nu mai e ce-a fost!” (Mihăilescu, 2013, p. 150).

Nici una dintre imaginile lumii rurale din România, romantică sau sălbatică, nu ne ajută să vorbim despre viețile reale ale celor care trăiesc în sate. Mai mult, aceste imagini acoperă realitățile și diferențele de putere dintre lumea rurală și lumea urbană, evidențiate în statisticile de mai sus, dar și diferențele din mijlocul lumii rurale. De exemplu, populații rome care nu au deținut pământuri proprii înainte de colectivizare au beneficiat de muncă salariată, deși în poziții modeste, în timpul socialismului, când condițiile lor de trai s-au îmbunătățit. După privatizările de după revoluție, cei care niciodată n-au deținut pământuri – inclusiv populații rome care au fost în robie și după dezrobire n-au primit nici pământ, nici pădure drept compensaţii (Achim, 1998) – au fost lăsaţi fără resurse. Mai mult, discriminarea etnică face dificilă găsirea de locuri de muncă.

În același timp, în mai multe cazuri, birocrați locali, mai ales cei care și-au putut transforma puterea lor politică de dinainte de revoluție în capital financiar, s-au ales cu mai multe beneficii în lumea satelor decât alții. Ștefan Dorondel, de exemplu, analizează cum birocrați locali se folosesc de mijloacele aproape inexistente de subzistență ale rudarilor, de forța lor de muncă și de cunoștințele lor, pentru a exploata pădurile locale pentru beneficii financiare. Dorondel descrie cum, în mai multe cazuri, cei care dețin funcții birocratice au acces privilegiat la exploatarea resurselor naturale din mediul rural (2016). Problema retrocedării și exploatării pădurilor este sintetizată în numărul acesta de Andrei Herța, care evidențiază structurile politice naţionale și internaționale implicate. Pe de altă parte, Valer Simion Cosma, în articolul Nu da, Doamne, nimărui viața tăietorului (pag. 5), expune viața și luptele de zi cu zi ale celor pentru care tăierea lemnelor e o muncă de subzistență.

Pentru a evita capcana de a ne uita la lumea rurală ca o lume omogenă, blocată într-un timp imaginar, trebuie să ne schimbăm modul de a privi, cum sugerează Vintilă Mihăilescu:

„Cum să povestești atunci pe moșul meu din Maramureș, cum să descrii într-un mod comprehensiv toate aceste fapte și fenomene înscrise, direct sau indirect, în contextele vaste ale mondializării, dacă rămâi cu un ochi pe Coșbuc și unul pe ograda omului – care, eventual, este plecat în Spania sau Japonia? Probabil că trebuie să învățăm să privim altminteri pentru a reuși să vedem ceea ce deocamdată pare să ne scape” (2013, p. 143).

Prin observarea lumii rurale în complexitatea ei, în relație cu lumea urbană și chiar cu lumea din afara României, lăsăm un loc liber pentru a imagina modernități alternative create în rural, într-o lume în care ruinele și devastările progresului, aflat în creștere continuă, devin din ce în ce mai evidente. În același timp, trebuie să acordăm atenţie inegalităților sociale și politice și diferențelor de putere existente înăuntrul și în afara lumii rurale. Nu putem crea imagini romantice și mândre despre diversitatea naturală a României, când aceasta este în parte menținută, în parte distrusă prin sau în ciuda inegalităților regionale (Groza et al., 2008; Ivanova et al., 2017), descrise de Adrian Briciu în articolul său.

Acesta este, în mare, tabloul general cu care pornim la drum în deschiderea numărului curent al Gazetei, care abordează câteva dintre problemele majore ale lumii rurale contemporane și încearcă să scoată la iveală vocile și poveștile unor localnice/i. Numărul acesta despre lumea rurală, cu colaboratoare/tori din lumea rurală, dedicat celor din lumea rurală și urbană interesate/ți de ruralul contemporan nefiltrat idilic și pastoral, propune o radiografie a realității rurale postsocialiste. Subiectele asupra cărora vrem să deschidem discuţia şi pe care vrem să le facem astfel mai vizibile în discursul public sunt: efectele acaparării de terenuri agricole (landgrabbing) –asupra lumii rurale, efectele retrocedării pădurilor și legătura dintre defrișări și privatizare, viața și munca culegătorilor de plante medicinale pentru companiile din domeniu, naveta zilnică înspre liceele din mediul urban a elevilor de la sat, viața și munca tăietorilor și transportatorilor de lemn de foc, munca și migrația din mediul rural, precum și viitorul văzut dintr-un sat năsăudean.

Surse:

Achim, V., 1998. Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, București.

Bărbulescu, C., 2015. România medicilor. Medici, țărani și igiena rurală în România de la 1860 la 1910, Humanitas, București.

Dorondel, S., 2016. Disrupted Landscapes: State, Peasants and the Politics of Land in Postsocialist Romania, Berghahn Books.

Groza, O., Muntele, I., Țurcănașu, G., Rusu, A., Boamfă, I., 2008. „Mediu” în Atlasul teritorial al României. Instrument de analiză teritorială

Iuga, A., Iancu, B., Stroe, M., 2016. „Introduction: A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay-Meadow Management” în Martor. The Museum of the Romanian Peasant Anthropology Review 21, 7–12.

Ivanova, D., Vita, G., Steen-Olsen, K., Stadler, K., Melo, P.C., Wood, R., Hertwich, E.G., 2017. „Mapping the carbon footprint of EU regions” în Environmental Research Letters 12, 5, http://iopscience.iop.org/article/10.1088/1748-9326/aa6da9.

http://jurnalul.ro/stiri/social/mortalitate-infantila-dubla-la-sate-fata-de-orase-737544.html.

www.mdrl.ro/_documente/atlas/res/text/a_mediu_text.htm.

Mihăilescu, V., 2013. Scutecele națiunii și hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom.

Mihăilescu, V., 2016. „The Wealth of Poverty. Turning rural underdevelopment into a resource of development”, comunicare în cadrul ediției a 5-a a Conferințelor de vară de la Telciu/Telciu Summer Conferences, August 2016.

Stan, S., 2000. „What’s in a Pig? ”State”, ”Market” and the Process in Private Pig Production and Consumption in Romania” în Dialectical Anhtropolology 25, 2, 151-160.

www.telegrafonline.ro/ingrijorator-romania-primul-stat-ue-care-ramane-fara-medicina-de-familie

Lasă un comentariu