Acasă Atelier Alexandru Fifea: „Nu mi-am asumat și nu vreau să-mi asum declarat chestia asta: actorul rom”

Alexandru Fifea: „Nu mi-am asumat și nu vreau să-mi asum declarat chestia asta: actorul rom”

de Gazeta de Artă Politică

de Delia Marinescu

Săptămâna trecută m-am dus la spectacolul Privind prin piele, din două motive: pentru că juca Alina Șerban, actriță și activistă romă pe care o admir fiind că militează ca istoria romilor să fie cunoscută. Al doilea motiv a fost tema spectacolului –  asumarea identității.

Piesa are în centru relația dintre un tată care își asumă identitatea romă și fiica lui, care inițial își respinge originile. Scris de Alexandru Berceanu și Ayşıl Akşehirli, în regia celui din urmă, textul are la bază 40 de interviuri cu romi din România și Turcia.

În rolul tatălui e Alexandru Fifea, iar pentru rolul fiicei distribuția e dublă: Alina Șerban și Mihaela Drăgan. Însă, pe parcursul spectacolului, fiecare actor joacă mai multe roluri.

Afiș spectacol „Privind prin piele”

Afiș spectacol „Privind prin piele”

***

Identitatea e o temă care mă bântuie de câțiva ani, de când am locuit în străinătate și am fost întrebată frecvent ce înseamnă să fiu „româncă” și ce mă definește din punct de vedere cultural. Însă prima dată când originile mi-au fost puse sub lupă a fost într-a IX-a, când m-am dus la liceu. Am copilărit în Rahova. Mai exact la intersecția dintre Calea Rahovei și Calea Ferentari. În clasele primare am avut un coleg de clasă rom, care stătea singur în ultima bancă și de la care nu-mi amintesc să fi auzit vreodată un cuvânt. A fost prima dată când am văzut că se fac diferențe pe baza etniei.

În 2005, am intrat la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, de pe Bulevardul Dacia. M-am dus acolo cu manele pe telefon și cu „fă” în vocabular. La scurt timp, am simțit cum cultura mea de cartier era văzută de restul clasei ca lipsă de cultură. Câteva colege mă tachinau când vorbeam cu și îmi puneau, pe telefonul lor, Ada Milea și Țapinarii. Am simțit că trebuie să-mi „șlefuiesc” identitatea și să o adaptez la alt mediu. Ce trăiam în cartier se termina la poarta liceului.

Nu mă bat cu pumnul în piept că am crescut în Rahova și nici nu mă victimizez că aș fi trăit nu știu ce traume. Știu doar că după liceu a încetat să-mi mai fie rușine de unde sunt, iar acest cartier mi-a modelat identitatea.

***

Despre Alina Șerban și Mihaela Drăgan, actrițe și activiste rome, citisem. Actorul Alexandru Fifea n-a mai dat interviuri până acum, așa că am vorbit cu el despre identitate și cum a ajuns să facă teatru social și politic.

nu-ne-am-nascut-1_fifea

Alex Fifea în „Nu ne-am născut în locul potrivit”

 

Alexandru Fifea:

Teatru de stat vs. teatru independent

În 2007, în ultimul an de facultate, am jucat într-o licență de facultate, Fotografii explicite, de Mark Ravenhill, în regia Mirunei Dinu. Piesa asta a câștigat tot ce se putea la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț: premiu pentru regie, best actor etc. Ne-au umplut de bani. Am luat 1000 de euro. Cei de la Teatrul din Piatra Neamț ne-au zis că ne angajează cu carte de muncă. Am refuzat, m-am panicat foarte tare, mi se părea o fundătură. E urât să zic asta despre teatru, dar eu așa am văzut-o. Aveam și o iubită balerină în București.

La clasa de actorie îți dai licența cu rolul tău de la clasă, dar rolul meu de la clasă ajunsese să fie o figurație și n-am vrut să-mi dau lucrarea cu asta. Jucam în trei spectacole de regie la colegii mei (Ioana Păun, Miruna Dinu și Vera Ion) și am întrebat dacă pot să-mi scriu licența pe ele. Mi-au zis că da. S-au terminat licențele, am luat 10, ca toată lumea. Titlul lucrării mele a fost: „Teatrul independent și avantajele lui”.

Foarte frumos o să fie cu teatrul independent, mi-am zis.

Teatru independent vs. realitate

A urmat o perioadă foarte nasoală în care n-am jucat. S-au terminat banii, s-a terminat toată treaba. Hai la muncă, că muream de foame. Barmanie, dar nici măcar nu eram la bar, am început să adun pahare. Între timp m-am certat cu foarte multă lume. Treceam printr-o perioadă proastă. Am ținut-o așa vreo trei- patru ani.

În 2010, am început să scriu din nou, pentru că simțeam că mă sufoc. Beam foarte mult. Scriam cu Vera Ion și Sorin Poamă la Scrie despre Tine. Fusesem colegi de generație. Am scris un monolog de 20 de pagini. Multă lume mă întreabă de ce nu l-am continuat. Era mult prea personal, cu detalii despre oameni cunoscuți, despre foste prietene.

După care, mi s-a întâmplat un miracol: copiii. Și femeia asta care m-a pus cumva pe roate: Băi, tu ori la șanț, ori ce faci aici? Și singur mi-am dat cumva seama: băi, nu se poate, mor.

Teatru politic

Primul care mi-a întins efectiv o mână și a tras de mine a fost David Schwartz. Mi-a zis să joc în spectacolul Nu ne-am născut în locul potrivit. Așa a apărut chestia cu teatrul politic. Jucam un refugiat în România, care trăiește aici de 20 de ani și care, până la urmă a obținut cetățenie română. Pe mine m-a atins foarte tare. Oricum credeam în chestia asta, că doar ce e personal are valoare.  Asta am învățat în școală, înaintea școlii și e și o credință a mea.

Am fost și în Teatrul Studențesc Podul, la Cătălin Naum. Și el asta credea: „E despre tine, e despre bani, e despre orice, dar e despre tine. De la un om pleci, nu joci niște fantoșe, nu joci niște manechine, nu joci niște imagini din capul tău, joci niște oameni”. Și treci prin filtrul ăsta al tău. Că după mai vine un filtru politic și social și vezi lucrurile în direcțiile astea, ține doar de tine.

Eu nu cred că trebuie doar să arătăm lucruri frumoase, cred că trebuie să arătăm ce doare, ce e defect și ce e nașpa.

Alex Fifea în „Voi n-ați văzut nimic!”

Alex Fifea în „Voi n-ați văzut nimic!”

Identitate și asumare

Eu nu mi-am asumat și nu vreau să-mi asum declarat chestia asta: actorul rom. Dacă apare unul care e secui, ăla ce o să zică? Sunt actorul secui și nu joc deât secui și nu mă interesează decât problema secuilor din secuimea aia? Poate nu-i numai despre asta.

Eu eram interesat de zona asta: educație, romi, sărăcie. Și a apărut povestea asta în ziare (n.r a lui Dinte, parcagiul omorât în bătaie de un polițist). Am fost șocat. Am documentat jumate de an, am urmărit procesul până la final și a ieșit piesa Voi n-ați văzut nimic!. Am jucat-o de 27 de ori într-un an de zile, ceea ce e enorm.

Mă interesează problematica. Pe mine, personal. Dacă tu crezi că sunt „țigan”, pentru tine pot să fiu. Dacă nu te interesează, nu mă interesează nici pe mine. Sunt mulți oameni care au identități care îi privesc pe ei și nu vor să ajungă să-i privească pe alții. Cu altul care își asumă chestia asta sunt perfect de acord. Bravo, frate, du-te. Eu nu știu limba romani, nu am crescut în cultura asta.

_____________

 

Alexandru Fifea joacă în următoarea perioadă în spectacolul Marea Rușine (r: Alina Șerban, premiera pe 5 și 6 decembrie, la Teatrul Mic) și în spectacolul Nu ne-am născut în locul potrivit (de Alice Monica Marinescu și David Schwartz, pe 11 decembrie la Macaz – Bar Teatru Coop). În paralel, scrie o piesă despre Bambina, „cea mai tare florăreasă din București, din toate timpurile”.

Lasă un comentariu